Lazea: Forţa de muncă trebuie pregătită permanent

F.A.
Macroeconomie / 25 iunie 2012

Ţara noastră trebuie să se mulţumească, pentru următorii ani, cu o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 2-3% pe an, dacă nu vor fi luate măsuri care să asigure pregătirea continuă a forţei de muncă, spune Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale, conform surselor de presă.

"Acum două săptămâni a fost în România o echipa mare a FMI şi a Băncii Mondiale, iar vicepreşedintele Băncii Mondiale reliefa în cuvântarea sa că ţările din Europa Centru şi Est au eşuat în învăţarea continuă a forţei de muncă. În România ar fi motive multiple. Vina este atât a sectorului privat, pentru că nu vrea să dea bani pentru şcolire, iar pe de altă parte vina este şi a sectorul de stat, pentru că a renunţat prea uşor la şcolile profesionale, vocaţionale, cele de meserii. La ţară ar fi o zonă mare de forţă de muncă care ar trebui reşcolarizată în domeniul serviciilor, industrial, al turismului. Dar cine să-i şcolească, dar unde sunt maiştrii, profesorii de la fostele şcoli profesionale? Nu este doar problema României, este zonală", a spus Lazea la un seminar pe teme economice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb