Lecţia de anatomie

Dacă vrea cineva să aibă imaginea cuprinzătoare a prăpastiei ameţitoare dintre puterea care este pusă în mîinile "marilor conducători" şi micimea umană, sumă a tuturor slăbiciunilor, erorilor şi prostiei lor, pe care îşi bazează în fapt deciziile şi acţiunile în lumea reală, atunci nu exis-tă alt obiect de studiu "anatomic" mai nimerit decît aşa zisa lovitură de stat din august 1991, din URSS.

Acum, 20 de ani mai tîrziu, oricine poate înţelege că "banda celor opt" nici nu a pregătit şi nici nu a pus în operă vreo lovitură de stat, sau puci, cum a fost numită acţiunea lor. "Corifeii" puterii sovietice, vice-preşedintele Yanaev, şeful KBG, Kriucikov, primul-ministru Pavlov, ministrul de interne Pugo, ministrul apărării Yazov, Baklanov - şeful comitetului de apărare al URSS, se aflau la putere!!! Judecată din perspectiva exerciţiului autorităţii, problema lor nu era obţinerea puterii, ci scoaterea din ecuaţie a lui Gorbaciov, care încă mai era preşedinte al URSS. Ridicol sau nu, dar nici această problemă nu era cîtuşi de puţin una de stat, ori de "ideologie", cum s-a glosat cu insistenţă în analizele care-l pictează pe Gorbaciov în culorile idealizate ale "reformatorului", iar pe conspiratorii "loviturii de stat" în cele negre ale "forţelor anti-reformatoare". NU! Cei opt aveau o problemă personală!!! KGB-ul era la curent, din supravegherea activă asupra lui Gobaciov, cu intenţia acestuia ca, odată cu semnarea noii constituţii a URSS, să-i înlocuiască din funcţie. Marii "oameni de stat ai URSS" s-au văzut confruntaţi cu alternativa, ori îl scoatem noi pe el din pîine, ori ne scoate el pe noi!!!! Aşa-zisul puci din august nu este decît o derizorie reacţie de iritare a unor super-privilegiaţi ai puterii sovietice care încearcă să-şi păstreze funcţiile şi beneficiile acestora!!! Cît de ridicolă poate fi "marea istorie"!!!

În aceste condiţiii, întrebarea cea mai sensibilă rămîne: cum de n-a reuşit "complotul celor opt", de vreme ce toţi cei responsabili exercitau funcţii cu o asemenea greutate şi dis-puneau, în consecinţă, de toate pîrghiile de forţă şi de autoritate ale puterii?

Unul dintre răspunsuri ţine tocmai de lipsa de organizare. "Complotiştii" n-au avut, pînă în ultima clipă, să fie complotişti! Ei ar fi vrut să fie "salvatorii patriei". De aceea, organizarea lor în vederea acţiunilor care aveau să fie desemnate drept puci începe abia după ce delegaţia trimisă în Crimeea, la Gorbaciov, ca să-i obţină semnătura, fie pe un decret care ar fi impus starea de urgenţă, fie pe demisia sa din funcţia de preşedinte al URSS, s-a întors cu coada între picioare! Puciştii au devenit pucişti abia în seara de 17 august, cînd s-au hotărît să declare starea de urgenţă, fără acordul lui Gorbaciov, impunîndu-i acestuia, de facto, un soi de arest în vila de concediu, iar de jure, declarîndu-l incapabil să mai exercite funcţiile de preşedinte al URSS, pe motive medicale! Credeţi că mai încape ceva improvizaţie şi lipsă de "prostie de stat"? Nu vă grăbiţi cu răspunsul, căci mai încape!

Al doilea motiv al eşecului ţine chiar de conceptul la care au recurs "salvatorii" URSS - acela bazat pe declararea stării de urgenţă. Chiar nu exista altă cale pentru a-l împiedica pe Gorbaciov să finalizeze "reforma constituţională" care le punea în pericol privilegiile? Ba da, existau cu duiumul, iar singura explicaţie satisfăcătoare a acestei alegeri este doar obtuzitatea celor implicaţi. Fără hărmălaia şi "starea de asediu" pe care singuri şi fără niciun motiv justificat chiar "complotiştii" au creat-o, nici reacţia "eroică" a lui Elţîn, nici reacţiile marilor cancelarii europene faţă de ieşirea forţată din scenă a lui Gorbaciov, n-ar fi fost atît de simplu precipitate. Cu atît mai mult, cu cît "misiunea istorică" a ultimului şef al PCUS era considerată încheiată, de mai toţi cei care evaluau evenimentele din URSS, la Washington, ca şi în Europa. Cei care încă nu sunt convinşi să revadă ezitările masive ale multora dintre liderii europeni în legătură cu recunoaşterea oficială a echipei care se autointitulase la Mos-cova "Comitetul pentru Starea de Urgenţă". Mitterrand a fost la un pas de recunoaşterea oficială a noii puteri, care în realitate era cea veche, mai puţin Gorbaciov!

Al treilea motiv al eşecului ţine de faptul că, prin natura acţiunilor lor, bazate pe declararea stării de urgenţă, complotiştii s-au văzut imediat confruntaţi cu un conflict politic pentru care nici nu erau pregătiţi şi pe care nu puteau să-l cîştige: rezistenţa liderilor politici din Rusia - Elţîn şi Ucraina - Kravciuk. Singura lor idee a fost să-i aresteze, dar n-au făcut-o la timp, din lipsă de pregătire a acţiunilor, iar cînd au pus la punct un plan de anihilare a lui Elţîn, acesta îşi organizase deja rezistenţa politică în sediul Preşedinţiei Rusiei, "Casa Albă". Lucrurile nu mai puteau arăta decît foarte rău pentru complotişti. În realitate, liniile de autoritate ale fostului imperiu sovietic nu mai acopereau decît o parte din structurile instituţiilor de forţă, ele fiind deja înlocuite cu linii de comandă şi loialităţi controlate de noii lideri locali.

În sfîrşit, al patrulea motiv al eşecului a fost rivalitatea dintre ocupanţii diferitelor eşaloane ale puterii, în instituţiile securităţii din fostul URSS, entitate statală aflată deja într-un proces avansat de disoluţie, încă înainte de acţiunile din august: KGB, interne, apărare, ba chiar între comandaţii diferitelor categorii de forţe. Astăzi ştim că Lebed, omul desemnat să conducă trupele de paraşutişti care ar fi trebuit să participe la asaltul asupra "Casei Albe" de la Moscova, a fost în realitate legătura folosită de Grecikov, trecut cu arme şi bagaje în tabăra lui Elţîn, care i-a informat pe rezistenţi despre ora şi concepţia atacului care n-a mai avut loc, de fapt!

Motive ale eşecului ultimei şi celei mai inepte încercări de a salva "Vechiul URSS" de pericolele "Noului URSS" pot fi în continuare enumerate. Nu mai este, însă, cazul să insist.

Ceea ce, pentru mine, rămîne cutremurător şi acum, la 20 de ani de la evenimentele lui august 1991, este doar adîncimea prăpastiei dintre cîtă putere este pusă în mîinile unor oameni care influenţează, prin deciziile lor, destinele a zeci de milioane, şi cîtă micime pot cuprinde făpturile lor, nu mai puţin muritoare decît ale noastre!