Legături primejdioase

Titlul aparţine celebrului roman epistolar al lui Pierre Choderlos de Laclos, dar ceea ce ne interesează nu sunt infamantele aventuri galante ale vicontelui de Valmont, ci soarta Greciei! Nu atît de dragul temei, ci în legătură cu România, care calcă apăsat pe urmele ei, chiar dacă la cîţiva paşi, buni, în urmă. Cît despre asemănările de profunzime ale situaţiilor, ele nu sunt chiar întîmplătoare!

Dincolo de "tehnicalităţile" financiare ale situaţiei şi ale soluţiilor puse la dispoziţie de Uniunea Europeană şi FMI, pentru a evita intrarea Greciei în "faliment de stat", poate interesează pe cineva să ştie că, din ianuarie şi pînă acum, rata dobînzii la care Guvernul elen găseşte împrumuturi disponiblie, pentru a-şi plăti datoriile scadente, s-a dublat, iar dobînda la bonduri guvernamentale, pe zece ani, a atins pragul istoric de 8,3%. În ciuda succesului cu care zilele acestea au fost plasate pe piaţă bonuri de tezaur, cu maturare la trei luni, pentru a aduna 2 miliarde de euro, lumea încă nu ştie de unde va plăti Grecia cele 8,5 miliarde scadente la mijlocul lunii mai, ca să nu mai vorbim de restul de aproape 40 de miliarde euro, care vin la plată, pînă la sfîrşitul anului. Să lăsăm însă, cum spuneam, "tehnicalităţile" deoparte, pentru a încerca să desluşim de unde i se trage Greciei situaţia aceasta, deloc de invidiat. Unul dintre cele mai interesante răspunsuri vine de la cei care insistă asupra faptului că între caracteristicile structurale ale societăţii, mentalităţile pe care le hrăneşte, pe de o parte, şi capacitatea de a absorbi şocul marilor crize, pe de altă parte, există o legătură specială şi profundă.

În cazul Greciei, analiza este făcută de publicistul german de origine elenă Andreas Schafer. Comparaţiile şi concluziile pentru cazul României, vă invit să le faceţi dumneavoastră!

Ratarea modernităţii. "O modernizare în sensul vest-european nu a avut loc în Grecia, niciodată. În consecinţă, nu s-a creat o cultură puternică a civilităţii, în lipsa dezvoltării industriale şi urbane stabile, de durată. Valorile culturii moderne, citadin-industriale, şi reprezentările ei, cum ar fi cea de "bun colectiv" sau "conştiinţă", au căpătat interpretări locale, cu totul "neortodoxe". Noţiuni cum este cea de "etică profesională" operează doar rudimentar în rîndul breslelor profesionale cum sunt cele ale doctorilor, profesorilor, antreprenorilor imobiliari, ori ale funcţionarilor publici.

Soluţia standard de guvernare: datorii îngrămădite, unele peste altele, cu gîndul doar la "salvarea imediată" sau la "cea mai bună ieşire, pînă la următoarele alegeri". În Grecia, fenomenul durează de la mijlocul anilor "70 şi pînă astăzi. La noi, de la începutul anilor "90.

Alţii sunt de vină. Cînd vine vorba despre responsabilităţi şi mai ales despre lipsa de curaj, de efort, de mobilizare, pentru asumarea unei căi de ieşire din situaţie, care cere ruperea radicală cu "obişnuinţele" istorice, scuza favorită este mereu: "alţii sunt de vină" - turcii, nemţii, americanii, "cabala mondială", războiul, clima etc.

Partidele politice. Emanuil Roidis, la 1875: "În alte părţi, partidele se formează deoarece oamenii au păreri diferite de ale altor oameni, fiecare doreşte altceva. În Grecia, lucrurile stau exact pe dos, ceea ce face să se nască partidele este minunata unanimitate ce rezultă din faptul că toţi caută să se "hrănească" pe socoteala statului". În consecinţă, politicienii nu sunt şi nici nu se simt responsabili pentru starea bunului public, ci pentru a lor proprie, a familiei şi a clientelei lor. "Contractul social, implicit, lipseşte în Grecia cu desăvîrşire. În mijlocul societăţii se află o uriaşă mlaştină, care nu înghite doar banii, ci generează o persistentă neîncredere".

Modelul de reuşită socială: la masculin, "băiatul deştept", iar la feminin, "pipiţa". Omul care foloseşte orice mijloace, mai ales cele nelegale, imorale, nepermise social, pentru a întoarce situaţia în favoarea lui; care lasă mereu altora rolul de "pierzător"; omul care are mereu şi în tot locul, mai ales în politică, "conexiunile" necesare pentru a se vedea cu "sacii în căruţă".

Statul este corupt, prin definiţie. Paradoxul este că cea mai mare parte a societăţii trăieşte sau speră să trăiască bine, pe seama statului, de la slujbele grase, ori doar de supravieţuire, la "afacerile" mănoase.

Familia ca referenţial absolut al securităţii personale şi sociale - de la cea psihologică, la cea financiar-economică.

Gaşca este a doua instituţie importantă de apartenenţă şi integrare socială. Nimeni nu reuşeşte în afara ei, nimeni nu rezistă fără ea!

Vulgaritatea, ca etalon de emancipare.

Cheful public, organizat în grup şi terminat cu "datul în stambă", ca mijloc predilect de distracţie şi recreere. Mai ales în locurile cu verdeaţă.

"Ascunderea gunoiului sub preş" sau: la noi, orice problemă este doar o "problemuţă"!

Nimeni nu are obligaţii sociale, toată lumea are, în schimb, drepturi şi revendicări.

Desigur, în tabloul acesta nu se regăseşte doar imaginea racilelor care apasă asupra capacităţii de dezvoltare a Greciei, ori a României. Din păcate, "globalizarea", sau cine ştie ce alt duh, le-a răspîndit din China şi Japonia, pînă în America, şi din India şi Pakistan, pînă în Rusia şi Scandinavia. Proporţia variază, însă!