Legea dării în plată a fost votată în Comisia Juridică

Amalia Pană
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 aprilie 2016

Legea dării în plată a fost votată în Comisia Juridică

Actualizare 16:02 Zamfir: "Plafonul de 250.000 de euro este discriminatoriu, dar nu cred că trebuie să sesizăm CCR"

Deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată, a declarat astăzi că îşi menţine părerea potrivit căreia plafonul de 250.000 de euro pentru Legea dării în plată este discriminatoriu, dar că în acest moment acesta nu trebuie contestat la CCR, transmit surse din media.

''Eu mă bucur că astăzi am reuşit să curmăm aşteptările multor oameni din ţara asta care erau sufocaţi de rate la bănci. Am scos o lege bună de care va beneficia majoritatea covârşitoare a celor care au luat împrumuturi garantate cu ipotecă. Este foarte important că de lege beneficiază şi cei care au fost executaţi silit, cei care au credite de nevoi personale cu ipotecă, în limita unui plafon de 250.000 de euro", a afirmat Daniel Zamfir, după ce proiectul de lege a fost adoptat de Comisia juridică.

Acesta a susţinut că, în opinia sa, pragul de 250.000 de euro este discriminatoriu.

"Eu, în continuare, cred că acel prag de 250.000 de euro ridică probleme de discriminare, dar cred că măsura înţeleaptă a fost aceea de a da drumul la lege, de lege pot beneficia cei care au făcut un împrumut de până în 250.000 de euro, care reprezintă marea majoritate. În situaţia în care CCR va constata că acel prag este discriminatoriu, îl eliminăm şi atunci vor beneficia de lege şi cei care au luat împrumuturi de peste 250.000 de euro", a precizat deputatul PNL.

Întrebat dacă PNL ia în calcul să sesizeze CCR pentru a elimina plafonul de 250.000 de euro, Zamfir a afirmat că nu vorbeşte în numele PNL şi că nu crede că, în acest moment, Curtea trebuie sesizată. ''Eu nu cred că în momentul acesta trebuie să sesizăm noi CCR. Pentru noi este foarte important ca de lege să beneficieze marea majoritate a celor care au luat împumuturi cu ipotecă'', a mai spus deputatul.

(S.A.)

-------

Actualizare 14:28

Legea dării în plată a fost votată în Comisia Juridică. Lucrările pe textul legii s-au încheiat.

(E.O.)

----

Actualizare 14:16 Se discută despre cazurile în care debitorii deja au fost executaţi silit

Deputatul Zamfir a declarat: "A fost omul executat silit, i s-a luat casa, a mai plătit câţiva ani, a plătit cât a plătit, gata!"

Bogdan Olteanu a spus: "Preşedintele, în cererea de reexaminare, a cerut îngustarea şi nu lărgirea plajei de beneficiari ai legii. (...) Acest amendament introduce un risc de neconstituţionalitate".

Avocatul Gheorghe Piperea a precizat: "Trebuie ca şi persoanele executate să fie în aceeaşi postură cu cele care au avut norocul să nu fie excutate înainte de aprobarea acestei legi".

Legea se va aproba şi în cazul în care debitorii au fost executaţi silit.

(E.O.)

----

Actualizare 13:51

S-a mai votat ca legea să nu se aplice consumatorilor condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu împrumutul pentru care solicită darea în plată.

(E.O.)

------

Actualizare 13:24 Plafonul pentru suma împrumutată la momentul contractării creditului a fost stabilit la 250.000 de euro, de la 150.000 euro

Amendamentul a fost propus de Ciprian Nica şi Ioan Cupşa, vicepreşedinţii comisiei.

Legea dării în plată va fi aplicată pentru creditele ipotecare luate pentru construirea unei locuinţe, indiferent dacă împrumutul a fost garantat cu teren. Amendamentul a fost aprobat în unanimitate.

(E.O.)

---

Actualizare 13:17 Programul Prima Casă a fost eliminat de sub efectul Legii Dării în plată

A fost supus la vot amendamentului care presupune exceptarea din lege a Programului Prima Casă. Programul Prima Casă a fost eliminat de sub efectul Legii Dării în plată, după cum a propus Ciprian Nica.

(E.O.)

-----

Actualizare 13:10 Reprezentanţii BNR şi MFP nu sunt de acord cu amendamentul deputatului Daniel Zamfir.

Aceştia susţin propunerea domnului Nica de a eleimina Programul Prima Casă de sub efectul Legii dării în plată.

Daniel Zamfir a declarat: "Nu pot să nu observ o ipocrizie care planează în această sală".

Discuţiile continuă pe marginea programului Prima Casă.

(E.O.)

----

Actualizare 12: 59 Textele primelor articole ale legii au fost aprobate

Se discută pe marginea eliminării Programului Prima Casă de sub efectul legii, amendament propus de Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei juridice.

Unul din iniţiatorii legii, Daniel Zamfir, a propus ca legea să se aplice şi Programului Prima Casă, dar să nu fie afectată garanţia statului.

(E.O.)

-----

Actualizare 12:46 Au început discuţiile privind Legea dării în plată

Câţiva consumatori afişează pancarde cu "Votaţi Legea dării în plată!"

Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice: "Aceasta nu este o masă rotundă decât fizic. Vrem să intrăm pe text şi să fim utili".

(E.O.)

-----

Actualizare 12:25 Deputaţii se pregătesc să înceapă discuţiile pe tema Legii dării în plată

Au sosit iniţiatorii legii Daniel Zamfir şi Gheorghe Piperea şi reprezentanţii asociaţiilor bancare. De la BNR sunt prezenţi viceguvernatorul Bogdan Olteanu şi viceguvernatorul Liviu Voinea.

Din partea băncilor sunt prezenţi preşedintele CPBR, Steven van Groningen, preşedintele ARB, Sergiu Oprescu, şi preşedintele executiv ARB, Florin Dănescu.

La dezbaterea pe text privind Legea dării în plată au sosit şi prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi Enache Jiru, secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice.

(E.O.)

----

Proiectul legii dării în plată intră marţi în dezbatere pe articole la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi cel mai probabil miercuri se va da raportul.

Bogdan Ciucă, preşedintele comisiei, a declarat săptămâna trecută, la finalul dezbaterilor generale pe această iniţiativă legislativă, că este nevoie de anumite clarificări în ce priveşte plafonul până la care pot fi aplicate prevederile legii şi excluderea sau nu a programului "Prima Casă".

Ciucă a precizat: "Cred că ar trebui să ne concentrăm pe câteva teme. Prima ar fi viziunea de ansamblu - legea are caracter social sau discutăm de riscul contractual beneficiu-pierdere care există dintr-un contract pe care două sau mai multe părţi îl încheie la un moment dat. Caracter social sau pur şi simplu stabilim nişte principii care sunt guvernate de înţelegerea dintre părţi şi, evident, de răspunderea pe care şi-o asumă în raport cu beneficiul. Trebuie să stabilim, de asemenea, natura obiectului, dacă ne referim doar la case, doar la imobile ce reprezintă locuinţă, trebuie să ne referim la retroactivitate şi aici aş ridica o problemă: retroactivitatea în raport de ce: de semnarea contractului sau ne referim din punct de vedere al momentului în care se aplică chiar şi în contractele vechi".

Parlamentarii din comisie au putut depune până astăzi amendamente care să clarifice toate aceste chestiuni.

Opinia Cititorului ( 57 )

  1. Este ldp.

    A fost votata in unanimitate acum discuti interminabile. 

    Nu uitați. Poporul vrea ca legea sa ii ajute doar pe cei care nu pot plati singura lor locuinta si nu s-au aruncat la mai multe proprietati sau speculatii.

    1. Cine zice "poporul" un anonim ?

      SI CAND MAMA ARE UN SALAR MAI MARE CA FIUL SI IA CASA FIULUI(RECOMANDA BANCA) , EI SA PIARDA SI CASA PARINTILOR?

      Un anonim, da, împărate, căci anonimul ce priveşti, Nu e om de rând, el este postacul Asociatiei Bancare Româneşti.

      Spuse alt anonim !

      O

      Am inteles 

      E un zid , care nu se infioreaza de a ta faima, Baiazid...

      Eminescu este un anonim?!

      Haha

    Bancile nu pot credita fara stat!

    91,4 credit imobiliar in tara e exceptat!

    Noaptea minti! 

    1. era corect mintii

      asa ar fi zis mircea badea al carui admirator esti 

    Ca intotdeauna ?

    1. De ce mai avem nevoie de parlamentari care se inclina dupa cum bate vantu' ?

      Cum dracu' a invins ma lobby-ul bancar? Scapati de credite voi astia care urlati? DA! Ce mai vreti? Ah, ca nu mai intra sub incidenta legii samsarii din spatele unor grupuri de pe Facebook, ca va exista posibilitatea ca tinerii sa isi cumpere o casa, ca nu beneficiaza aia care au pus o bojdeuca mostenire ca garantie ca sa isi cumpere o masina sau sa plece in vacanta, da, corect, pentru unii din grupul chf e un esec, ca ei exact asta urmareau. Dar pentru majoritatea amaratilor e o mare victorie.

      Citeste si articolul :))

      Ce sa citesc ma? Ca a fost scos Prima Casa de sub incidenta legii? Citeste tu mai bine articolul. Spre marea ta dezamagire tinerii nu vor ramane in chirie pana la batranete :)))))

      "A fost supus la vot amendamentului care presupune exceptarea din lege a Programului Prima Casă. Programul Prima Casă a fost eliminat de sub efectul Legii Dării în plată, după cum a propus Ciprian Nica." 

      Nu scapă nimeni de credite..

      Beneficiul MEU personal în urma adoptării legii DIP E CA NU O SA MAI CITESC ABERAȚIILE POSTACIOR BANCARI. 

      Pentru cei cu prima casa extinderea aplicabilitatîi legii la anul când mii de oamenii nu vor mai putea plătii ar putea fi o soluție.

      Cea mai misto chestii este ca nu vom mai citi aberatiile postacilor GCCC. Nu cred ca va mai tine intr-un numar atat de mare in simbrie daca trece legea.

      Cu Prima Casa vorbesti prostii, ma rog, executi script-ul trimis dimineata. Dar iti spun ca ce scrie la tine in script e o cretinitate, programul are o rata de succes de 99,6%, de aici si una dintre marile dureri ale grangurilor grupului chf, prea multi buni-platnici.  

      Are dreptate opinia 4.2.

      Grad de indatorare mare pe prima casa 

      Robor și euribor minim istoric 

      Când robor și euribor vor creste chiar și cu 2-3 pp nivelul ratei va creste semnificativ datorita duratei f mari a acestor credite. 

      Evident și procentul de default. 

      Postacii bancari sunt cei din departamentele de comunicare al bancilor sau golani plătiți ? 

      Parcă era un șef de comunicare care s a făcut postac.

      Golani platiti isi fac veacul prin diverse grupuri pro-lege, se vad si se miros clar cand intra aici dupa vocabular si dupa comportament.

      Ce uitati voi este ca nu se vor da credite doar pe minim istoric. Daca era cum spuneti voi din aproape 200.000 de credite Prima Casa aveam un numar de vreo 50.000 de insi, pe putin, in dificultate. Numarul in prezent e de vreo 390, un numar bun raportat la totalul de credite.

      Per total ziua asta ar trebui sa fie una buna atat pentru oponentii legii cat si pentru sustinatori. Nu vad de ce gasiti tot felul de chichite care va nemultumesc. 

      Comportament de golan platit sa sustina legea care jigneste respondentii unui sondaj pe tema DIP:

      "8. fără titlu 

      (mesaj trimis de anonim în data de 05.04.2016, ora 12:50)  

      Sondajul si-a facut esantionul din someri betivi, pizmasi pe cei care agonisesc pentru o locuinta. 

      Betivii habar n-au de banci, iar IRSOP ni da drept exemplu de constiinta civica.

      [ răspunde la această opinie ]" 

      schimba prima casa si pune plafon de indatorare max 45-50%

      asta in visele voastre umede

      Care sunt executati acum pe Prima Casa nu sunt discrimati, ei platesc toata viata si nu au nici casa ?

      Prima Casa mai tine pana cresc dobanzile.

      La 3 rate neplatite, banca executa locuinta, neperformantele cresc, executatii nu beneficiaza de LDP, si se vor prinde cretinacii potentiali ca Prima Casa nu-i ajuta pe ei, ci pe banci. 

      tu care sortezi deseuri dai lectii de creditare.bravo talica, mare om, mare caracter:)))))))

      Probabil vorbești de Vasea. Eu nu sortez deșeuri. Doar daca te referi la gunoaiele manipulatoare descrise pe blogul meu. :D

    Parca e discutia de la Fmi romanca ...

    Profit cu sange nu conteaza ii ascund bancherii de impozite ?

    Cat poate dura aceasta dictatura bancara ? 

    Cand e in vigoare?

    Vaai domnule Zamfir...si cu creditul de 1 mil EUR al fratelui Dvs cum ramane? Chiar nu ati putut face nimic..chiar v-ati zbatut degeaba si inutil?! Eu zic sa intrati in greva foamei..poate poate se scoate si plafonul de 250,000 EUR! Hai sa fim seriosi..un om de rand care si-a luat 2 camera in Dristor cu 100,000 in 2008 nu isi va preda casa pentru care a platit deja 8 ani..pentru ca alt credit nu mai poate lua si nu se muta cu chirie.. Legea e cu dedicatie pentru samsara dar se pare ca nu prea le-a iesit pasenta celor care au initiat-o.In ritmul penalilor din PNL, sper sa nu mai intre nici macar in parlament la anu', desi i am tot votat din 2,000 (nu mai repet greseala).

    1. Zamfir e singurul care a făcut ceva sa oprească crimele făcute de bancheri.

      Învățați de la el sa fiți oameni nu bancheri 

      Parcă omul a zis ca e de 750 mii și e luat pentru afaceri.

      Ce treaba are?  

      Nu mai dezinforma . 

      Va trebui sa treceți la munca adevărată postacilor bancari. 

      Pe centura

      720.000 si e luat pentru un teren, atat Zamfir cat si frate'su fiind fosti samsari de terenuri. Dar nu asta e important acu', important e ca trecut legea intr-o forma acceptabila pentru toata lumea.

      Cu voi postacii grupului imi cam fac probleme. Nu stiu ce se va intampla cu voi, pe unii de gen "Make Don" sau "Jack Spintecatorul" cu siguranta ca ii va folosi Zamfir si PNL in campanie, ca sunt agresivi si derbedei, cu restul astia dintre voi mai ceampalii nu stiu ce se va intampla. Probabil ca voi va veti regrupa pe diverse site-uri pe care sa intrebati ce acte va trebuiesc pentru somaj.  

      Vaai imi cer scuze pentru aceasta crasa dezinformare..de fapt creditul este de 720,000 EUR nu de 1,000,000 iar fratello se judeca cu Banca pentru ca e putin in...intarziere de plata. Inteleg sa ai ganduri bune cand propui un plafon de bun simt-maxim 150,000 EUR- intr o tara in care salariul mediu este de nici 500 EUR- pentru ca oamenii care au intr-adevar nevoie sa beneficieze de protectia lege. Dar sa zici ca 250,000 EUR de discriminatoriu...deja e pe fata pentru cine e legea asta.Intr-adevar saracutii care au facut credite de 700,000 EUR au si ei nevoie de protectie!

      :))) Esti crima. Sa nu ii uitam si pe baietii cu mai multe casute, cu vilisoare cu muscate la fereastra, pe ,saracutii, cu apartamente la Palatu' Victoria, ca sa vada dimineata din balcon la ce ora vine prim-ministru' la birou, pe aia cu cate-un terenash la vanzare si...nu mai pot sa ii enumar ca deja mi se face scarba :(

      "Fratele alesului are un credit de nevoi personale de 720.000 de Euro, garantat cu o serie de bunuri, la Credite Europe Bank."

      Ai auzit tu de credit pentru afaceri dacă este DE NEVOI PERSONALE???? Credulule. 

      Da

      Am auzit 

      BCR mi a propus acest tip de credit. 

      Sa iau pe persoana fizica .

      Nu au vrut sub nicio forma sa mi dea pe firma. 

      Daca are de nevoi personala si nu il mai vrea sa il dea banci.

      My brother tu esti mah? Imi pare rau n-am reusit sa fac nimic pentru tine astazi, m am batut ca un leu dar incapabilul ala de Piperea nu m a ajutat deloc...i am dat banii degeaba! Dar lasa ca e si maine o zi...asa cum au votat pentru Ghita ma ajuta colegii si pe mine ca sa scot plafonul ala penibil de 250,000! Auzi 250,000...pai si femeia mea de serviciu a dat pe casa mai mult!

    Felicitări domnului Zamfir.

    E prima data în 25 de ani când legile nu ies cum vor mafioții aia din banci. 

    Țineți-o tot asa.

    1. Zamfir este un mafiot care incercat sa isi salveze fratele de un credit de 720 de mii €, CREDIT DE NEVOI PERSONALE.

      Învață să scrii ☺

      O sa ai nevoie la parchet pentru ce ai scris mai sus. 

      La Parchet?:)))))) Si ma rog de ce nu s-ar duce marele demnitar pentru conflict de interese si ziceti voi ca tre' sa se duca asta de mai sus care spune un adevar?:)))))))

      ai fii si tu vreun sektar cu vreo 3 case sau cu vreun credit peste sfertu' de milion.,amarat, din asta care vroia sa scape de niste afaceri pe minus.ca daca erai vreun amarat veritabil care a luat in 2007 credit pentru un ap.cu 2 camere in pieptanari nu bagai vrajeli pe aici.te roade shturlumbaticu' de ciuda ca trebuie sa platesti din cate vad.poate il convingi pe zamfurescu sau pe piparush sa bage o lege prin care sa pedepseasca spunerea de adevar.

      Noi, bancherii, spunem intotdeauna adevarul, cu font de 4, narrow, italic. Daca nu-l spunem in contract, revenim cu 20-30 de acte aditionale agreate unilateral.

      Sau cu un nou comunicat de presa

    Cancerul bancar care mananca ROMANIA a fost stagnat astăzi.

    1. Poate nu ai vazut datele BNR. Bancile au acordat in februarie 2016 credite de consum exact la fel de mult ca in februarie 2008. Si asta pentru ca VOI, dupa ce spuneti ca acest cancer bancar mananca ROMANIA, dati fuga la banca sa mai luati un credit. CINE VA PUS. MA. SA LUATI CREDITE??? AU VENIT BANCHERII LA VOI ACASA ???? IPOCRITILOR!!!

      Cred ca aici nu e problema ca băncile dau credite ci ca își păcălesc clienții.

      Clauzele abuzive sunt un exemplu.

      Exact

      Exista procese, tribunale pentru asa ceva.

      Anpc otp

      degeaba nu se pun in practica 

    Stiu ca au facut ce au facut si nu accepta ldp.

    Cati oameni o sa fie prizonieri in acest program capcana ? 

    CARNE DE TUN, POT SA II SFASIE IN CONTINUARE CU EXECUTARE, EXECUTARE PE DIFERENTA !

    E constitutionala legea asa ?

    Dupa Panama Papers

    Parlamentul sa nu mai tina cont de aceste 2 pareri. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb