Legea prostiei unice

Abia acum îmi dau seama în ce întuneric şi neorînduială se mişcă biata noastră Românie, cu tot cu noi, cei de la bord! Şi cînd te gîndeşti că soluţia era, colea, la mintea cocoşului! Avem Parlament unic? Avem! Avem Preşedinte unic? Avem! Avem Prim ministru unic? Avem! Poetul naţional, nu-i unic? Ba, bine că nu! Magazinele, care astăzi se zic pre limba nouă mall-uri, nu se numeau ele UNIC? Vezi bine! Toate oraşele importante ale ţării sunt unice, nu-i aşa? Păi, ce, avem două "Bucureştiuri", ori două "Clujuri"? N-avem! Avem pînă şi pe străzi "sens unic"! Ca să nu mai vorbim de faptul că apa, dacă-i dai drumul la vale, curge într-un sens unic, nu se-apucă să urce dealul, iar fiecare dintre noi, aşa filosofic vorbind, luat în parte, este o fiinţă UNICĂ! Atunci, nu-i normal, nu-i firesc, nu-i de la sine înţeles că trebuie să avem şi legi unice pentru tot şi pentru toate: legea murăturilor unice; legea trans­porturilor unice; legea culegerii şi comercializării unice, a florilor, plantelor medicinale şi a leacurilor băbeşti; legea inspiraţiei, expiraţiei şi a transpiraţiei unice şi desigur, ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, Legea salarizării unice!!!! Doar încercarea de a prezenta această uriaşă aberaţie ca "soluţie salvatoare" pentru criza economică din România întrece în enormitate faptul propriu-zis de a fi fost inventată!

Susţinerea că această aşa zisă măsură anti-criză ar fi fost sugerată, ba chiar impusă de FMI, este o altă dovadă de prostie, etalată în toată splendoarea ei. Nu exclud posibilitatea ca cineva din echipa FMI să fi făcut aluzie la o posibilă legislaţie prin care cheltuielile cu salariile în totalul cheltuielilor bugetare să fie plafonate. Asta ar salva pielea miniştrilor care, bucată cu bucată, sunt supuşi presiunilor din sistem pentru creşteri salariale: profesorii - la educaţie; doctorii şi felcerii - la sănătate; metroiştii, petroliştii, mineriştii etc. - la industrie; poliţiştii - la Interne; militariştii - la Apărare, funcţionariştii de toate felurile - la Administraţie; iar adunătorii de biruri - la Finanţe. Toţi vor, măcar din cînd în cînd, salarii mai mari, iar miniştrii nu le pot ţine piept, aşa că mai strecoară o ordonanţă cu ceva creşteri salariale, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale. Şi de aici, dezas­tru-i gata! Se duce dracului rapiţa, adică balanţa de venituri şi cheltuieli a bugetului. Deficitul înfloreşte, iar ca să fie veştejit, guvernul trebuie din nou să se împrumute de apă vie, adică de bani. Da", vine o vreme, cînd nu prea mai are de unde să se-mprumute. Vremea asta este cea pe care o trăim acum!

De aici şi pînă la "Legea salarizării unice" este însă un drum, ca de la pămînt la stele, pe care numai pros­tia în stare pură îl poate parcurge mai repede decît lumina, însăşi!

Instrumentul grilei unice de salarizare a fost pentru economia socialistă ceea ce este axa Pămîntului pentru planeta cu acelaşi nume! Reperul esenţial şi imposibil de înlocuit.

Prin ea se realizau două lucruri: se ante-valoriza "importanţa socială a muncii", conform criteriilor ideologice, între diferitele domenii de activitate şi profesii, luînd ca bază salariul brut al "tăietorului de lemne" - muncitor necalificat în indus­tria forestieră, dacă sunteţi curioşi!; iar în al doilea rînd se controla strict variaţia celui mai important factor în ecuaţia preţurilor - deci a Venitului Naţional, costurile cu salariile. Economia socialistă nu ar fi putut, niciodată, funcţiona, cu alt fel de sistem de salarizare, decît unul bazat pe o grilă unică!

Economia capitalistă, dimpotrivă, nu ar putea exista, nici măcar o secundă, dacă ar fi altoită cu o asemenea aberaţie. În economia asta, de care Guvernul României o fi auzit, dar este clar că habar nu are de ea, legea fundamentală a salarizării, ca şi a tuturor relaţiilor esenţiale, economice sau de alt fel, este cea a "Contractului". Salariul, fie în instituţii de stat, fie în sistemul privat, este rezultatul unei negocieri între Angajator şi Angajat, în condiţiile respectării de către părţi a prevederilor legale, generale, privind asigurarea anumitor drepturi şi acoperirea anumitor obligaţii, cum sunt cele de plată a dărilor către stat, a asigurărilor etc. Şi de unde ştie angajatorul, să zicem Primăria din Văscăuţi, cu cît să-l plătească pe domnul poliţist comunal Terente, dacă nu mai există nicio grilă de salarizare? Răspuns: să se uite în bugetul propriu şi să vadă ce bani are şi cîţi din ei, dar mai ales pentru ce, îi poate da sus-numitului, ca angajat al său! Bine, dar atunci plotonerul Terente-din-Văscăuţi ar putea să ia un salariu mai mare, ori mai mic, decît plotonerul Terente-din-Răscăuţi? DA, ar putea, ba chiar ar fi natural să fie diferite. Pentru că salariul trebuie să reflecte nu doar funcţia ocupată de cineva, în birocraţia plătită de stat, cît, mai ales performanţa cu care este îndeplinită. În plus, dacă Primăria din Văscăuţi este mai zgîrcită cu banul public şi dă salarii mai mici funcţionarilor, economisind banul cetăţeanului, ori inves­tindu-l în drumuri care nu se strică la trei zile după inaugrarea prim-minis­terială, asta nu înseamnă că face ceva ilegal, ori rău. Ideea că salariul ar putea să reflecte şi altceva decît "Voinţa unică a partidului şi a clasei muncitoare" este însă atît de intolerabilă, de toxică, pentru cei care ţin în continuare în mîini frîiele minis­terelor şi ale "guvernării reale", încît nici nu poate fi pomenită cu glas tare, în acele instituţii. Ei "săracii" NU ŞTIU ALTFEL! Deci, oricît capitalism am zice noi că promovăm, pe aici prin ţărişoara noastră dragă, ei vor reinveta realitatea cu instrumentele socialismului! Singurele pe care le au şi sigurele de care depinde reproducerea poziţiilor şi a privilegiilor lor în sistemul administraţiei centrale şi locale din România. De aceea, se vor bate pentru ele şi vă vor demonstra cu toate puterile că ALTFEL NU SE POATE!

De aceea, mă întorc şi zic: pînă nu vom avea LEGEA PROSTIEI UNICE, în România, nu se va termina nici Criza, nici Tranziţia!