LEGISLAŢIE 2019 - un an tumultos din perspectiva impunerii regulilor de concurenţă

Cătălin Suliman, Parterner PeliFilip
Ziarul BURSA #Companii / 18 ianuarie 2019

2019 - un an tumultos din perspectiva impunerii regulilor de concurenţă

Anticipăm turarea motoarelor Consiliului Concurenţei şi nu ar fi o speculaţie dacă am spune că am trăit un adevărat "raid aerian". Ne aşteptăm la un an tumultos pentru agenţii economici şi în 2019, din perspectiva impunerii regulilor de concurentă.

Consiliul Concurenţei rămâne o autoritate de top care funcţionează la standarde europene, cu o activitate care o depăşeşte în unele situaţii pe cea din cadrul autorităţilor de concurenţă din ţările vecine.

Consiliul Concurenţei rămâne una dintre cele mai puternice autorităţi, cu o experienţă bogată şi un renume format, în special, prin sancţiunile mari aplicate în ultima perioadă. Anul 2018 a fost unul cu un potenţial foarte mare din perspectiva sancţiunilor cumulate, fiind al doilea în topul amenzilor.

Modul de aplicare a sancţiunilor a urmat principii biblice, fiind sancţionaţi atât agenţi economici de talie mare, cât şi de talie mică, cei care au recunoscut fapta, cât şi cei care nu au recunoscut, atât societăţi active pe pieţele respective, cât şi unele mai puţin active.

Se pot observa atât investigaţii influenţate de acţiuni similare realizate de Comisia Europeană sau de către alte autorităţi de concurenţă (energie, comerţul online, distribuţia de medicamente), dar şi acţiuni cu un pronunţat specific local (spre exemplu, analiza în segmentul sării industriale sau noua investigaţie pe piaţa de ciment).

Prezentăm în cele de mai jos unele tendinţe şi zone de urmărit în anul 2019. Proiecţiile de mai jos se bazează pe analiza activităţii Consiliului Concurenţei din ultimii ani.

Prognoze

A. Investigaţii de încălcare a legii concurenţei

Există o tendinţă de creştere a numărului de investigaţii, dacă ne raportăm la ultima perioadă de activitate. Această aşteptare are la bază şi faptul că mai multe investigaţii importante au fost finalizate, iar autoritatea are resurse disponibile pentru a demara noi investigaţii.

Numărul de investigaţii noi se va situa probabil peste media ultimilor ani (respectiv, preconizăm peste 15 noi investigaţii în anul 2019).

La finalul anului 2018, autoritatea de concurenţă avea în derulare un număr de peste 35 de investigaţii. De asemenea, în anul 2018, Consiliul Concurenţei a finalizat un număr mare de investigaţii importante, precum cele din domeniul asigurărilor, retailului alimentar, piaţa plăţilor şi publicităţii prin SMS, cea privind agenţiile de turism sau cele privind licitaţii publice în diferite sectoare. Spre diferenţă de anii anteriori, activitatea decizională a Consiliului Concurenţei nu a mai fost concentrată exclusiv în luna decembrie 2018, existând o perioadă mai lungă în care au fost susţinute audieri şi efectuate deliberări ce au condus la sancţiuni semnificative.

De asemenea, anul 2018 a adus declanşarea de investigaţii noi, cele mai importante fiind cele de pe piaţa producţiei şi comercializării cimentului din România, cele de pe piaţa echipamentelor de protecţia muncii, piaţa imunoglobulinei (unde au avut loc inspecţii inopinate simultane în România, Belgia şi Italia) sau, chiar, piaţa ouălor.

La ce să ne aşteptăm în anul 2019: Ne aşteptăm la o creştere a numărului de sesizări şi plângeri, precum şi a unor noi investigaţii declanşate din oficiu. Reputaţia de care se bucură autoritatea şi procedurile finalizate recent vor continua să atragă interesul pentru plângeri şi sesizări, o parte dintre acestea transformându-se în noi investigaţii. Termenul de finalizare al unei investigaţii va fi redus (ca parte a politicii de eficientizare şi pentru a oferi predictibilitate agenţilor economici investigaţi), fără, însă, ca media de finalizare a cazurilor să scadă sub 2-3 ani de investigaţie.

Domeniile cheie ale activităţii economice vor fi principalele vizate, în special domeniul financiar, piaţa de energie, comerţul online şi domeniul farmaceutic. Sunt de aşteptat demersuri şi analize ale autorităţii în aceste segmente.

B. Investigaţii sectoriale

Investigaţiile sectoriale au fost şi rămân mijlocul cel mai eficient de a cunoaşte o piaţă de către autoritatea de concurenţă. Mecanismul folosit destul de des de Comisia Europeană a fost preluat şi la nivel naţional, existând o tendinţă de creştere a numărului de investigaţii sectoriale.

În anul 2018 a fost declanşată o investigaţie sectorială pe piaţa de producţie şi comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare. Aşteptarea este că din cadrul acestei investigaţii vor rezulta propuneri de modificare a reglementărilor existente (eventual pe zona de suplimente alimentare) şi chiar unele investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei.

În anul 2019 ne aşteptăm la păstrarea tendinţelor de cunoaştere a unor segmente de piaţă, în special cele care privesc noi tehnologii sau inovaţii. De asemenea, ne aşteptam ca sectorul IT, precum şi cel privind serviciile financiare să rămână în vizorul autorităţii de concurenţă. În plus, sectoarele cu impact asupra populaţiei (energie electrică, gaze naturale, carburanţi, medicamente, comerţ online) vor prezenta un interes crescut de analiză din partea Consiliului Concurenţei.

C. Sancţiuni

Sistemul sancţionator aplicabil în România în materie de concurenţă permite sancţiuni de până la 10% din cifra de afaceri din anul anterior sancţiunii. Dacă în anul 2016 Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în sumă de 68.438.985,74 lei (15,20 milioane de euro), iar în anul 2017 cuantumul amenzilor aplicat de către Consiliul Concurenţei a crescut substanţial, ridicându-se la 123,110,219 lei (27,35 milioane euro), anul 2018 a adus o creştere exponenţială a amenzilor aplicate. Fără a face un calcul al tuturor cazurilor şi raportându-ne exclusiv la cele mai mari amenzi aplicate, Consiliul Concurenţei a reuşit performanţa de a "genera" peste 90 de milioane de euro din amenzi (cel mai productiv an fiind cel în care au fost sancţionate societăţile petroliere în cazul Eco Premium).

Anul 2018 a depăşit aşteptările privind creşterea valorii sancţiunilor impuse (acest lucru datorându-se atât unui număr mai mare de cazuri finalizate, cât şi de creşterea severităţii amenzilor aplicate). Este de aşteptat ca valoarea amenzilor să se menţină la un nivel ridicat şi în anul 2019, în special ţinând cont de faptul că mai sunt investigaţii de amploare care se apropie de final. În plus, creşterea procentului de amendă aplicat societăţilor investigate pare un proces ireversibil, acest lucru afectând serios pieţele unde vor fi aplicate sancţiuni (de exemplu, unele societăţi vor fi în imposibilitate de plată sau altele vor stopa investiţii importante pentru a putea face faţă sancţiunilor). De asemenea, existenţa unui nivel ridicat al amenzilor va creşte presiunea pe societăţile investigate să dea curs unor discuţii ce includ şi recunoaşterea faptelor.

D. Concentrările economice

Anul 2018 a fost unul foarte bun pentru operaţiunile de fuziuni şi achiziţii. Consiliul Concurenţei a analizat un număr de concentrări economice în linii similare faţă de ultimii doi ani. Cu toate acestea, atractivitatea pieţei din Romania are loc de creştere, dar numărul de concentrări economice va depinde foarte mult de contextul economic local şi de evitarea derapajelor legislative.

Sunt unele elemente cheie care ies in evidenţă în anul 2018 în materie de concentrări economice:

- durata medie a unei proceduri simplificate de autorizare a unei concentrări economice se reduce spre pragul de 60 de zile calendaristice ceea ce reprezintă o îmbunătăţire a modului de lucru al Consiliului Concurenţei;

- a continuat impunerea de angajamente în situaţia în care, urmare a concentrării economice, s-ar fi ajuns la consolidarea sau crearea unei poziţii dominante pe anumite segmente de piaţă. Un caz foarte interesant este cel privind operaţiunea prin care se ajungea la Unilever South Central Europe SA, care a preluat compania Betty Ice SRL, caz în care angajamentele au privit retragerea de către Unilever a unui număr de peste 3.000 de vitrine frigorifice amplasate în spaţiile partenerilor Unilever sau Betty Ice din segmentul comerţului tradiţional. Cu toate acestea, Consiliul Concurenţei a permis o consolidare în jurul pragului de 40% pe piaţa de comercializare de îngheţată;

- au fost situaţii în care părţile au renunţat la operaţiunile notificate ca urmare a unor îngrijorări de natură concurenţială exprimate cu privire la respectiva operaţiune. Spre exemplu, în cazul intenţiei de preluare a Brikston Construction Solutions SA de către Wienerberger AG, părţile au renunţat ulterior la această operaţiune la aproximativ 6 luni de la momentul notificării, după ce Consiliul Concurenţei a anunţat că a declanşat o investigaţie privind această achiziţie, motivând că aceasta este "susceptibilă" să creeze obstacole semnificative în calea concurenţei prin crearea unei poziţii dominante pe piaţa producerii şi comercializării de cărămizi şi blocuri ceramice.

Este de aşteptat ca numărul de operaţiuni analizate de către Consiliul Concurenţei să se menţină în anul 2019 sau să manifeste o uşoară scădere în a doua parte a anului. Această tendinţă de scădere ar putea fi influenţată de contextul economic local şi de unele măsuri financiar-fiscale.

E. Inspecţii inopinate

În anul 2018, Consiliul Concurenţei a continut să utilizeze instrumentul de inspecţii inopinate. De asemenea, inspecţiile de tip forensic au rămas atractive pentru autoritate.

La ce să ne aşteptăm în anul 2019: Deşi este dificil de estimat dacă numărul inspecţiilor inopinate va creşte, este de aşteptat ca acestea să rămână principalul mijloc de colectare de informaţii de către autoritatea de concurenţă. De asemenea, complexitatea acestor proceduri necesită pregătire specială, abordarea inspecţiilor inopinate rămânând un subiect important în orice program de conformare cu regulile de concurenţă. În plus, ne aşteptăm ca procedurile forensic să îşi păstreze un procent ridicat de incidenţă şi să continue să fie utilizate ca mod de colectare a datelor.

F. Atacarea deciziilor Consiliului Concurenţei

În anul 2017 s-a înregistrat o creştere uşoară, de aproximativ 9%, (189 de dosare, faţă de 173) în comparaţie cu 2016 şi în anul 2018 contestarea deciziilor autorităţii a crescut.

Tendinţa de creştere a numărului de dosare este una normală în anul 2019, ţinând cont de numărul ridicat de decizii cu sancţiuni importante emise în anul 2018. Este de aşteptat să avem unele decizii în faţa Curţii de Apel Bucureşti care vor fi importante privind modul în care instanţele analizează modalitatea de stabilire a cuantumului amenzilor prin raportare la principiul proporţionalităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb