Lego România, cu afaceri de 8,7 milioane euro anul trecut, a ajuns la patru magazine monobrand

Ziarul BURSA #Companii / 7 octombrie 2014

Lego România, reprezentanţa producătorului danez de jucării Lego, cu afaceri de 8,7 milioane euro pe piaţa locală anul trecut, a ajuns la o reţea de patru magazine monobrand în România, după deschiderea simultană de vineri a unităţilor din AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti.

Primul magazin Lego a fost deschis în toamna anului trecut în Promenada Mall Bucureşti, iar al doilea în august anul acesta în Polus Center Cluj.

Magazinele aparţin firmei Daco Invest, partenerul Lego România.

Compania daneză şi-a deschis reprezentanţa din România în ultima parte a anului 2011, perioadă în care, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice, a avut o cifră de afaceri de 1,07 milioane lei şi un câştig net de 55.000 lei. Până la înfiinţarea propriei reprezentanţe, jucăriile Lego au fost livrate pe piaţa locală prin intermediul unui distribuitor. Lego România are nouă angajaţi.

Anul trecut, Lego România a înregistrat o creştere cu 43% a cifrei de afaceri, la 38,5 milioane lei (8,7 milioane euro), şi un profit net de 734.600 (166.200 euro), cu 82% mai mare, conform datelor de la Ministerul Finanţelor Publice, citate de Mediafax. În 2012, primul an complet de activitate directă pe piaţa românească, Lego România a avut o cifră de afaceri de circa 27 milioane lei (6 milioane euro) şi un profit net de 403.000 lei (90.000 euro). Compania îşi vinde produsele şi prin intermediul marilor retaileri şi magazinelor specilizate offline şi online.

Vânzările de jucării de construcţie sunt estimate să crească cu o rată anuală constantă de 5%, în timp ce preţurile sunt de aşteptat să scadă considerabil, cu până la 50%, potrivit estimărilor firmei de cercetare Euromonitor.

Cu Lego, care şi-a deschis birou în România, popularitatea pentru jocuri şi puzzle-uri a reînviat, iar trendul va continua până în 2016, când ar putea ajunge la vânzări de 51 milioane lei, menţionează Euromonitor.

Grupul Lego este unul dintre cei mai importanţi producători de jucării din lume, cu afaceri de 3,4 miliarde euro anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb