LEONARD ORBAN:  "Şi alte state ar putea reduce alocaţiile pentru copiii români din 2020"

Andrei Stan
Politică / 5 martie 2016

În urma negocierilor privind statutul special al Marii Britanii în UE, când s-a stabilit indexarea alocaţiilor copiilor care au părinţi în Marea Britanie, alte state membre au anunţat că se gândesc să facă la fel începând cu anul 2020, a declarat vineri consilierul prezidenţial Leonard Orban.

"În ceea ce priveşte indexara alocaţiilor de copii care rămân în statul de origine al lucrătorilor (...) ne putem aştepta, deja câteva state membre au anunţat că se gândesc şi vor analiza în detaliu dacă vor putea să fie aplicată această indexare, dar ceea ce s-a obţinut în negocieri e ca acea indexare să nu se facă imediat în restul statelor membre, ci numai începând cu 1 ianuarie 2020", a declarat Orban la RFI, potrivit Mediafax.

Referitor la mecanismul de salvgardare privind beneficiile sociale pentru lucrătorii cu salarii mici, Orban a spus că "aproape sigur" exemplul Marii Britanii nu va fi urmat de alte state membre pentru că această contribuţie de la bugetul de stat britanic nu există în alte state.

"Acest mecanism de salvgardare, este foarte puţin probabil, aproape sigur, nu va putea să fie replicat şi în alte state membre pentru că se referă la un anumit tip de beneficii sociale, deci o contribuţie de la bugetul Marii Britanii pentru acei lucrători care au salarii mici şi foarte mici, iar această contribuţie nu există în alte state membre", a spus consilierul prezidenţial.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după negocierile cu Marea Britanie de la Bruxelles, că indexarea alocaţiilor care sunt deja în plată pentru copiii rămaşi acasă ai lucrătorilor din alte state UE stabiliţi în Marea Britanie se va putea aplica doar începând cu anul 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb