Leroy Merlin: "O nouă campanie prin care aduce în prim plan cele peste 4500 de Produse Româneşti"

T.B.
Companii / 28 noiembrie 2023

Leroy Merlin: "O nouă campanie prin care aduce în prim plan cele peste 4500 de Produse Româneşti"

Leroy Merlin, retailer specializat în construcţii, decoraţiuni şi grădinărit, anunţă lansarea campaniei "Produse Româneşti", se arată într-un comunicat al Leroy Merlin, remis redacţiei. Demarată odată cu Ziua Naţională a României, atât în mediul online, cât şi în magazinele fizice din întreaga ţară, această iniţiativă îşi propune să evidenţieze produsele fabricate pe plan local din portofoliul companiei, informează sursa. Cu peste 4500 de articole produse în România şi o colaborare consolidată cu mai bine de 300 de furnizori autohtoni, Leroy Merlin joacă un rol semnificativ în sprijinirea economiei locale, potrivit companiei.

Prin această campanie, Leroy Merlin îşi reafirmă angajamentul faţă de dezvoltarea durabilă şi economia circulară, principii după care îşi ghidează întreaga activitate, arată datele comunicatului. Iniţiativa are ca obiectiv promovarea produselor locale şi sprijinirea comunităţii, aducând în prim-plan autenticitatea şi conexiunea pe care retailerul o are cu clienţii români, transmite sursa citată.

Campania este lansată la nivel naţional, iar mesajul său va fi diseminat pe principalele canale media: online, pe website-ul Leroy Merlin, în email-uri dedicate, dar şi pe reţelele sociale, potrivit comunicatului. Totodată, produsele locale vor fi distinct marcate şi semnalizate la raft, în toate magazinele Leroy Merlin din ţară, încurajând clienţii să facă alegeri responsabile şi să sprijine producţia locală, informează sursa.

Cu "Produse Româneşti", Leroy Merlin aduce în prim-plan peste 4500 de articole fabricate în România, evidenţiind astfel diversitatea şi calitatea produselor oferite de producătorii locali, transmite compania. Totodată, peste 300 de furnizori cu care lucrează retailer-ul sunt business-uri româneşti, atât producători, cât şi distribuitori, se mai arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, CEO ul companiei transmite "La Leroy Merlin, credem într-o Românie autentică şi durabilă, unde fiecare alegere contează. Prin campania "Produse Româneşti", ne angajăm să sprijinim producătorii locali, să promovăm economia circulară şi să construim împreună o comunitate mai puternică. Autenticitatea şi sustenabilitatea nu reprezintă doar principii în cadrul Leroy Merlin, ci sunt valori pe care le îmbrăţişăm şi le aducem la viaţă în fiecare proiect pe care îl derulăm şi în fiecare casă, prin intermediul produselor noastre. Prin această acţiune, ne propunem să transformăm fiecare achiziţie într-o contribuţie la o comunitate mai puternică şi suntem mândri să fim alături de clienţii noştri români în această călătorie spre un viitor mai bun pentru toţi", a subliniat Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin.

Sub sloganul "La Leroy Merlin, fericirile mari se construiesc din mii de produse româneşti", campania reflectă angajamentul retailerului de a oferi tuturor produse şi servicii locale, accesibile pentru îmbunătăţirea locuinţei, la cel mai bun preţ, informează compania. Mai mult, în cadrul Leroy Merlin există un departament dedicat ce monitorizează zilnic preţurile şi acolo unde este cazul, acestea sunt ajustate pentru a le asigura clienţilor produse la preţuri mici pentru toate proiectele lor de reamenajare, se mai arată în comunicat.

(C)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb