Leul se întăreşte, dobînzile se diminuează

G.D.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 iunie 2007

Printre cele mai importante riscuri în creştere asupra stabilităţii financiare, Banca Naţională a identificat, într-un studiu făcut public la finele săptămânii trecute, expunerea companiilor nefinanciare la un posibil şoc valutar. Aceasta pe lângă dezechilibrul extern al Româ­niei şi îndatorarea importantă a populaţiei.

Un şoc pe rata dobânzii interne sau externe poate afecta companiile româneşti, dar moderat, se arată în raportul BNR. Şocul pe curs de schimb poate avea, însă, implicaţii negative mai mari pentru că valoarea expunerilor acoperite natural la un asemenea risc este mică (22%). Poziţia valutară a populaţiei s-a deteriorat, crescând impactul negativ în cazul unui şoc valutar. Studiul BNR constată şi că, în sectorul populaţiei, valoarea deţinerilor de active imobiliare s-a majorat aproape în exclusivitate pe seama preţului şi nu a cantităţii.

La sfârşitul săptămânii trecute, Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 3,2395 lei/euro - cel mai scăzut nivel din ultimii aproape cinci ani, mai precis din 2 octombrie 2002, când a fost de 3,2374 lei/euro. Aprecierea peste măsură a leului românesc nu se datorează însă unor performanţe deosebite a economiei naţionale, ci pare să fie mai mult efectul unor situaţii conjuncturale. Pe de o parte, la finele săptămânii trecute, au avut loc ample mişcări speculative în regiune, determinate, spun dealerii de pe piaţa valutară interbancară, de vânzările de valută realizate de investitorii străini, stimulaţi de slăbirea dolarului să facă plasamente în ţările emergente. Vineri, când au apărut noi date despre economia americană care au dus la slăbirea dolarului, un val de vânzări de valută din partea investitorilor străini a dus la aprecierea leului până la minimul zilei de 3,2280 lei/euro. Dealerii cred că odată spart pragul suport de 3,25 lei/euro, noua ţintă va deveni 3,20 lei/euro.

În acelaşi timp, piaţa monetară interbancară se confruntă cu un surplus de lichiditate care a făcut ca dobânzile să scadă până la nivele mai mici decât dobânda de referinţă a BNR, de 7,25%. La finele săptămânii trecute, dobânzile pentru depozitele overnight (pe termen de o zi, cel mai tranzacţionat tip de depozit) au ajuns la 5%-6%. Cauzele acestei lichidităţi le reprezintă, în opinia dealerilor de pe piaţă, lipsa de interes a jucătorilor străini, anularea de către BNR a licitaţiei de sterilizare de lunea trecută, dar şi precauţiunea băncilor comerciale locale care dispun de surplus de lichiditate în ultima săptămână, din această lună, de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb