Leventer Medical Group dezvoltă primul spital privat de dermatologie şi chirurgie oncologică din România

S.B.
Companii / 4 iulie 2022

Leventer Medical Group dezvoltă primul spital privat de dermatologie şi chirurgie oncologică din România

Dr. Mihaela Leventer şi Claudiu Opran, fondatori şi acţionari ai Leventer Medical Group, anunţă demararea proiectului Leventer Hospital, primul spital privat de dermatologie şi chirurgie oncologică din România, care are la bază o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro.

Potrivit fondatorilor, unitatea medicală va fi inaugurată la începutul anului 2024, la Bucureşti.

"În deciziile noastre de dezvoltare analizăm cu atenţie trendurile şi cercetările internaţionale. În ultimii zeci de ani observăm o continuă creştere a incidenţei cancerului de piele, mai mult, ne aşteptăm ca această evoluţie să se accentueze. În ultimii ani, am tratat peste 100.000 de pacienţi, din care câteva mii diagnosticaţi cu cancer de piele de tip carcinom şi melanom.

Dezvoltarea infrastructurii medicale este necesară pentru a reuşi să avem grijă de pacienţii cu diagnostice oncologice, iar România are nevoie şi de spitale private dedicate acestora. Leventer Hospital va avea în centru dermatologia oncologică, alături de alte patologii din aria ţesuturilor moi.

Prin parteneriatul cu IMMOFINANZ, ne bucurăm să putem investi în continuare în infrastructura medicală, un segment atât de necesar pacienţilor cu nevoi oncologice", a declarat Claudiu Opran, fondator şi acţionar al Leventer Medical Group, cu peste 25 de ani de experienţă în managementul de top, consultanţă şi dezvoltare de afaceri în retail-ul farmaceutic, servicii medicale şi FMCG, în companii de top ca Unilever, Sab Miller, A&D Pharma / Sensiblu, Genesis Property.

Leventer Hospital, un spital cu dotări medicale de vârf, va fi amplasat în zona de nord a Bucureştiului, într-un perimetru ce însumează circa 6.500 de metri pătraţi şi care va avea o capacitate de 5 săli de operaţie şi peste 60 de paturi. Unitatea medicală va mai avea şi un serviciu de ambulatoriu cu 15 cabinete şi săli de tratament, laborator de anatomie patologică, compartimente de imagistică şi radioterapie superficială şi ortovoltaj.

Investiţia se va ridica la aproximativ 10.000.000 euro şi va avea o structură mixtă de finanţare.

"Pacientul este întotdeauna în centrul preocupării noastre. Echipa noastră are pregătirea şi dedicarea pentru a trata cu aceeaşi seriozitate acneea unui adolescent sau o problemă mai gravă, cum este cancerul de piele. Echipa de chirurgi dermato-oncologi este instruită conform curriculei internaţionale şi are acreditarea American Society for Dermatologic Surgery (ASDS). Din păcate, în prezent observăm o creştere a numărului de cazuri în evoluţie gravă. Avem un număr mare de pacienţi care ajung la noi cu leziuni deja în evoluţie şi care au nevoie de îngrijire medicală rapidă. Trebuie să fim pregătiţi să intervenim pentru fiecare persoană diagnosticată cu acest tip de tumori de piele, iar în cadrul Leventer Hospital vom putea face acest lucru!", a declarat Dr. Mihaela Leventer, fondator şi acţionar Leventer Medical Group şi Preşedinte al Fundaţiei pentru Sănătatea Pielii.

"myhive Victoria Park este o clădire de birouri emblematică pentru piaţa locală. Suntem încântaţi că această proprietate din portofoliul nostru a fost aleasă pentru a găzdui primul spital de dermatologie şi chirurgie oncologică, un pas major în evoluţia pieţei de servicii private de sănătate din România", declară Fulga Dinu, Country Manager Operations, IMMOFINANZ România. "Acest proiect confirmă flexibilitatea companiei IMMOFINANZ în ceea ce priveşte cerinţele chiriaşilor, precum şi capacitatea de a atinge cele mai ridicate standarde calitative de construcţie", adaugă Fulga Dinu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb