LG vrea să fie lider pe piaţa europeană a televizoarelor cu plasmă

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 aprilie 2005

Compania şi-a lansat noile produse la Muzeul Louvre din Paris

Compania sud-coreeană "LG Electronics" a organizat, în această săptămînă, în două locaţii din Paris - Louvre şi Lido, o ceremonie de lansare la nivel european, care a adus în atenţia publicului două noi produse, televizorul cu plasmă 42" şi gama televizoarelor premium LCD TV.

Compania urmăreşte, astfel, să devină, în Europa, deţinătorul celei mai importante cote de piaţă în domeniul televizoarelor cu plasmă, pînă la sfîrşitul acestui an, şi apoi, pînă în 2006, al celei mai mari cote de pe piaţa mondială a televizoarelor cu plasmă. Pe lîn-gă lansarea noilor produse LG, ceremonia de la Paris a stîrnit interesul în domeniu datorită expoziţiei, care îmbină vechimea muzeului Louvre, arta modernă şi farmecul cabaretului Lido. "LG Electronics" a surprins publicul prin readucerea la viaţă a unor capodopere, cu ajutorul efectelor video grafice.

Oficialii LG spun că, în 2005, compania ar putea deveni producătorul PDP numărul unu din lume, cu o cotă de piaţă de 15% în Europa, adică aproximativ 1,5 miliarde de unităţi. "LG Electronics" intenţionează să se concentreze pe piaţa europeană, dar şi pe cea din America de Nord şi China, prin extinderea liniilor de producţie. De asemenea, compania urmăreşte să se axeze pe dezvoltarea brand-urilor de top, şi pe extinderea alianţelor strategice prin canalele de distribuţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb