Miniştrii de externe ai statelor G7 şi-au declarat marţi sprijinul faţă de 'o încetare imediată a focului între Israel şi Hezbollah', apreciind că 'este timpul să se ajungă la o soluţie diplomatică în Liban, transmite AFP.
'Susţinem negocierile în curs în vederea unei încetări a focului imediate între Israel şi Hezbollah', au afirmat miniştrii de externe din G7 în comunicatul final emis la finalul reuniunii desfăşurate în apropiere de Roma.
'Este timpul să se ajungă la o soluţie diplomatică şi salutăm eforturile diplomatice desfăşurate în acest sens', au adăugat miniştrii.
Această luare de poziţie intervine în contextul în care cabinetul de securitate israelian se reuneşte în cursul după-amiezii pentru a lua în discuţie un acord de încetare a focului în Liban, unde Israelul se află în război cu mişcarea islamistă Hezbollah. Statele Unite au evocat un apropiat acord, chemând însă la prudenţă, scrie AFP.
Într-un moment în care eforturile diplomatice se intensifică, Israelul îşi înmulţeşte bombardamentele asupra fiefurilor Hezbollah, mai ales la periferia sudică a Beirutului. Marţi, cel puţin trei persoane au murit în urma unei lovituri israeliene ce a vizat un imobil din centrul Beirutului, în timp ce la periferia sudică se înregistrau raiduri israeliene masive.
Luni, cel puţin 31 de persoane au fost ucise în Liban, potrivit autorităţilor.
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat marţi că Israelul va acţiona 'cu forţă' în caz de încălcare a unui acord. 'Dacă voi nu veţi acţiona, o vom face noi, şi cu forţă', a declarat el într-o întâlnire cu coordonatoarea specială a ONU pentru Liban, Jeanine Hennis-Plasschaert, potrivit AFP.