Liban, ultima şansă

Acum două săptămâni, la aceeaşi rubrică, scriam un articol despre Lecţia libaneză. Şi, nouă zile mai târziu, marţi, 4 august, la ora 18.07, ceva ce unii ar putea numi destin a lovit inexorabil. Explozia azotatului de amoniu aflat în depozitul portului din Beirut a venit pe fondul unei situaţii intenabile. De fapt, Libanul se afla deja în cea mai nefastă perioadă din istoria sa. Pe fondul crizei generalizate - economice, sociale, politice - intrarea în incapacitate de plăţi în luna martie nu avea cum să nu ducă, pe fondul corupţiei endemice şi a clientelismului comunitar, spre o agravare a crizei. Acum, după explozia de marţi, Istoria s-a accelerat şi reforma sistemului politic pare să devină ultima şansă a Libanului. Şi, îmi terminam articolul de pe 27 iulie cu un avertisment: "Aviz amatorilor!". Căci lecţia libaneză este despre neînţelegerea rolului schimbării sistemului politic. Uneori Istoria scapă total de sub control şi atunci proasta guvernare se transformă într-un coşmar. E ceea ce li se întâmplă libanezilor astăzi! Acum, după explozie, în faţa noilor manifestaţiilor de protest, primul ministrul Hassan Diab cere alegeri anticipate. Dar mai pot fi alegerile anticipate o soluţie?

În acest context, vizita fulger - la nici două zile după explozie - a preşedintelui francez Emmanuel Macron a marcat o ruptură cu complezenţa comunităţii internaţionale faţă de regimul libanez. Preşedintele francez a riscat, dar a dovedit curaj şi inspiraţie - calităţi esenţiale ale omului politic - şi a reuşit să transmită semnalul către şi dinspre Beirut. Într-o ţară aflată în plin coşmar, într-o regiune în care se duc războaie prin procură între marile puteri pentru a determina noua hartă geopolitică a secolului al XXI-lea, Macron a arătat că are un cuvânt de spus în politica internaţională. Căci Libanul este, totodată, în centrul tuturor acestor conflicte, dar şi victima lor. Criza libaneză este direct corelată cu criza geopolitică ce afectează nu doar regiunea, ci întreaga planetă. Vorbind simplu şi clar libanezilor revoltaţi de pe stradă - "Libanul nu e singur": "Le Liban n'est pas seul" şi că este "Un înainte şi un după 4 august": Il y aura un avant et un aprPs 4 aoft 2020 - Macron nu a ezitat să pună degetul pe rană acuzând "responsabilitatea istorică a liderilor în loc" şi "un sistem capturat de corupţia organizată". Unii vor spune că Macron, aflat în dificultate în Franţa de la manifestaţiile "vestelor galbene", a încercat în Liban să facă ce nu a reuşit la el acasă. Dar niciun alt lider regional sau mondial nu ar fi putut face acest gest.

Căci dacă organizarea ajutorului internaţional este acum prioritară, reconstruirea sistemului politic libanez nu mai poate fi reconstruită. Întâlnindu-se cu reprezentanţii tuturor componentelor executivului libanez, inclusiv cei ai Hezbollah-ului pro-iranian, preşedintele francez a reuşit ceea ce nu mai reuşise nimeni înainte: să-i pună pe toţi politicienii libanezi în jurul aceleiaşi mese. Masa ultimei şanse. Emmanuel Macron a promis că va reveni la Beirut pe 1 septembrie pentru a accelera procesul reformei pe care a încercat să o amorseze pe ruinele uni Beirut căzut pradă unui sistem politic anchilozat şi corupt. Căci uneori Istoria trebuie ajutată.