Premierul libanez Najib Mikati ameninţă astăzi că Libanul - care se află într-o criză economică fără precedent - urmează să expulzeze refugiaţii sirienii de pe teritoriul libanez, în cazul în care comunitatea internaţională nu ajută Beirutul să-i repatrieze, relatează AFP, conform News.ro.
"La 11 ani de la începutul crizei siriene, Libanul nu mai este în măsură să poarte o asemenea povară", denunţă Najib Mikati, referindu-se la Războiul din Siria vecină, care a izbucnit în 2011.
"Îndemn comunitatea internaţională să coopereze cu Libanul în vederea repatrierii deplasaţilor sirieni", subliniază şeful Guvernului.
"Altfel, Libanul va lua o decizie care nu este de dorit de către ţările occidentale, şi anume expulzarea sirienilor din Liban", ameninţă el.
Acest lucru va fi făcut "în mod legal", dă asigurări Najib Mikati.
Najib Mikati a făcut aceste declaraţii în cadrul ceremoniei de lansare a "Planului de răspuns la criza din Liban 2022-2023", susţinut de către ONU, care vizează să furnizeze un ajutor umanitar unui număr de 1,5 milioane de libanezi - tot atâţia câţi refugiaţii sirieni - şi unui număr de 200.000 de refugiaţi palestinieni.
Începând din 2015, în cadrul acestui plan s-au acordat nouă miliarde de dolari, potrivit ONU.
Libanul a cerut luni 3,2 miliarde de dolari "pentru a face faţă impactului continuu al crizei siriene", potrivit ONU.
La sfârşitul lui mai, ministrul libanez însărcinat cu Afaceri Sociale Hector Hajjar avertiza că Libanul nu mai poate suporta "costul" menţinerii refugiaţilor sirieni pe teritoriul său.
Libanul este lovit din 2019 de o criză economică fără precedent, una dintre cele mai grave din istoria omenirii din 1850 încoace, potrivit Băncii Mondiale (BM).
Această criză a aruncat brusc numeroşi libanezi în sărăcie, exacerbând un resetiment public faţă de prezenţa continuă a unor refugiaţi sirieni în ţară.
Unii politicieni şi experţi au anunţat recent că, prin donaţii în dolari ale unor agenţii de ajutor, refugiaţii sirieni primesc mai mult ajutor decât libanezii săraci.
Mai multe ONG-uri - inclusiv Human Rights Watch (HRW) şi Amnesty International (AI) - au avertizat împotriva unei expulzări a refugiaţilor în Siria, unde autorităţile au torturat, acuză ele, sau au făcut să"dispară" sirieni care s-au întors în ţara lor.