Liberalii şi conservatorii au înfiinţat Alianţa de Centru-Dreapta

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 11 ianuarie 2011

Crin Antonescu şi Daniel Constantin

Crin Antonescu şi Daniel Constantin

Liderii PNL şi PC au semnat, ieri, protocolul de constituire a Alianţei de Centru - Dreapta (ACD). Alianţa ar urma să fie înregistrată în cursul zilei de astăzi la Tribunal.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, după semnarea protocolului, că formarea Alianţei de Centru-Dreapta PNL-PC reprezintă o acţiune benefică pentru scena politică. Antonescu a precizat, potrivit Agerpres, că la baza protocolului cu conservatorii au stat compatibilitatea programatică şi doctrinară a celor două partide.

La rândul său, liderul conservator, Daniel Constantin, a susţinut că Alianţa de Centru-Dreapta este una pe termen lung, "solidă", cu obiective pe termen scurt (2011 - 2012), dar şi pe termen mediu şi lung (2013 - 2016), iar principalul motiv pentru care s-a constituit a fost din nevoia oamenilor de schimbare.

Protocolul vizează colaborarea celor două partide la nivel parlamentar şi are prevederi care fac referire la alegerile locale şi generale din 2012, precum şi la cele prezidenţiale din 2014.

Potrivit protocolului de constituire a noii alianţe, PNL şi PC vor forma, în ambele Camere ale Legislativului, grupuri parlamentare comune, până la următoarele alegeri generale, cu excepţia situaţiei în care Consiliul Naţional de Conducere (CNC) decide altfel.

Iniţiativele legislative care vizează probleme fundamentale de politici economice, fiscale sau sociale se comunică de către iniţiatorii CNC al alianţei şi nu pot fi depuse fără aprobarea acestuia, iar parlamentarii şi deputaţii celor două formaţiuni vor vota în favoarea oricărei moţiuni simple sau de cenzură, împotriva oricărui guvern al PDL sau a unui guvern de coaliţie condus de PDL.

Noua structură politică are ca siglă o săgeată înscrisă într-un pătrat sub care se află denumirile prescurtate ale celor două formaţiuni.

Protocolul este valabil până la data de 31 decembrie 2016 şi poate fi prelungit cu încă 5 ani, prin acordul părţilor.

Ponta: Începem discuţiile pentru formarea unei opoziţii unite

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a salutat ieri crearea Alianţei de Centru-Dreapta, despre care a afirmat că reprezintă un pas bun şi corect pentru formarea unui pol de dreapta. Victor Ponta a afirmat: "Am luat act şi juridic de alianţa care s-a format între PNL şi PC şi o salutăm. Este un pas bun şi corect în ideea formării unui pol de dreapta".

Ponta a precizat că Biroul Permanent Naţional al partidului i-a reconfirmat mandatul pentru a continua discuţiile cu Alianţa de Centru-Dreapta în sensul încheierii unei alianţe privind conturarea unei opoziţii unite.

Flutur despre ACD: "Iliescu şi Voiculescu se alimentează ideologic la pompele lui Patriciu"

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că decizia PNL de a se alia cu PC şi PSD "limpezeşte apele în politica românească" şi a susţinut că "acest viraj definitiv" al liberalilor spre stânga politicii va fi aspru sancţionat de electoratul acestei formaţiuni care, în opinia sa, nu va înţelege că Ion Iliescu şi Dan Voiculescu "se alimentează ideologic de la pompele lui Dinu Patriciu". Flutur consideră că decizia PNL "nu era de mirare", întrucât liberalii s-au comportat ca un veritabil partid de stânga la votul pentru Legea pensiilor, Legea salarizării sau Legea Educaţiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb