Liberalii vor alt Cod Electoral

George Bănciulea
Ziarul BURSA #Politică / 13 aprilie 2005

Liberalii vor ca deputaţii şi senatorii să fie aleşi prin vot uninominal, bazat pe un "sistem proporţional cu selecţia personalizată". Potrivit unui proiect de lege privind Codul Electoral, iniţiat de parlamentarii PNL, jumătate din mandate ar urma să fie cîştigate în mod direct, la nivelul colegiilor uninominale, iar restul să fie repartizate la nivel de circumscripţie electorală celor care au obţinut scorurile cele mai bune. În ceea ce priveşte circumscripţia electorală, trebuie menţionat că prin aceasta iniţiatorii proiectului înţeleg una din cele opt regiuni stabilite în cadrul Strategiei naţionale de dezvoltare.

Altă propunere a liberalilor este creşterea normei de reprezentare de la 70.000 de locuitori la 90.000 pentru un deputat şi de la 160.000 la 190.000 de votanţi pentru un senator. O astfel de schimbare va duce la reducerea numărului de parlamentari. Camera Deputaţilor ar urma să fie alcătuită din 240 de parlamentari, iar Senatul - din 116.

O altă noutate pe care ar aduce-o acest Cod Electoral constă în posibilitatea ca votanţii aflaţi în străinătate în ziua votului să îşi aleagă reprezentanţii pentru Parlament sau/şi preşedintele prin corespondenţă.

Iniţiatorii proiectului legislativ mai cer schimbarea zilei de vot, alegerile urmînd să se desfăşoare numai sîmbăta.

Liderul grupului parlamentar PNL, Eugen Nicolăescu, unul dintre iniţiatorii Codului Electoral, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că doreşte ca proiectul să fie analizat de o comisie mixtă timp de un an, sau în Parlament, împreună cu iniţiativele PSD şi PUR pe aceeaşi temă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb