LIBERALIZAREA PIEŢEI DE GAZE / GABRIEL PURICE, BRM: "Unii parlamentari ai puterii pregătesc un monopol mascat pe piaţa gazelor"

A consemnat ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 octombrie 2017

"Unii parlamentari ai puterii pregătesc un monopol mascat pe piaţa gazelor"

Tranzacţiile cu gaze efectuate prin BRM reprezintă peste 65% din consumul naţional, la finalul lunii septembrie, potrivit domnului Purice

Purice: "Acuzaţia de duopol de gaze naturale este total neadevărată şi nejustificată"

Interviu cu domnul Gabriel Purice, preşedintele Bursei Române de Mărfuri

Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012.

Discuţiile au loc în contextul în care, în vară, plenul Camerei Deputaţilor a decis retransmiterea la Comisia de Industrii a proiectului de lege privind modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, în sensul reglementării extracţiei de gaze naturale pe teritoriul României şi tranzacţionarea acestuia prin intermediul unei burse unice, respectiv OPCOM.

Proiectul de lege menţionează: "Toţi participanţii la piaţa angro de gaze naturale, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale, într-un an calendaristic, au obligaţia, începând cu data de 01.01.2018, să încheie, în acel an calendaristic, contracte pe pieţele centralizate angro administrate de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale «OPCOM», transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 70%, din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare - cumpărare, în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător".

Iniţiativa a fost aspru criticată de Bursa Română de Mărfuri, întrucât amedamentele propuse ar scoate-o din piaţa gazelor, oferind exclusivitate OPCOM.

Comisia Europeană a transmis, în vară, că propunerea ca producţia de gaze să fie tranzacţionată în totalitate pe OPCOM este problematică.

Comisia aprecia că nu este recomandată mutarea tranzacţionării pe OPCOM, în condiţiile în care, în prezent, BRM este o piaţă mai lichidă, iar acordarea unor drepturi exclusive OPCOM pune probleme de concurenţă. De asemenea, Comisia aprecia că tranzacţionarea unei proporţii de 100% din producţia de gaze pe bursă poate fi excesivă

Reporter: Camera Deputaţilor a retransmis la Comisia de Industrii proiectul de lege privind modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale. Cum priviţi dezbaterile şi afirmaţiile unor membri ai Comisiei că OUG 64/2016, în formă propusă de către Guvern, nu susţine piaţa de gaze?

Gabriel Purice: Am urmărit cu mare atenţie evoluţia dezbaterilor şi am constatat multe contradicţii în discursul celor care s-au împotrivit adoptării acestei Ordonanţe în forma ei iniţială. Practic, OUG 64/2016 e în vigoare de la 1 aprilie şi îşi face efectele în consecinţă. Ceea ce înseamnă că se tranzacţionează gaze pe bursă şi acest lucru este cea mai bună dovadă că avem o piaţă funcţională. Tranzacţiile efectuate prin BRM, reprezintă la nivelul lunii septembrie, peste 65% din consumul naţional şi în general, cotaţiile BRM au fost similare cu cele ale CEGH, bursă central-europeană, iar în ultimele luni chiar mai reduse decât acestea. Rezultă că piaţa organizată de BRM cunoaşte, fără nicio impunere de prag semnificativ prin reglementări (în condiţii practic de voluntariat), o lichiditate ridicată, transparenţă şi competitivitate.

Regret interpretările extreme şi cred că se încearcă în continuare blocarea OUG 64/2016 prin amendamente special scrise pentru a reveni la o stare de monopol şi la o închidere a pieţei de gaze, fiind greu de înţeles căror interese slujesc aceste acţiuni.

Reporter: Totuşi, Ministerul Energiei şi ANRE au susţinut păstrarea ordonanţei în forma ei iniţială...

Gabriel Purice: Ceea ce s-a întâmplat în Comisie lasă aparenţa că ne aflăm în zona unui conflict politico-instituţional. Ministerul Energiei şi reglementatorul pieţei au susţinut că de şase luni lucrurile funcţionează şi nu au confirmat scenariile pesimiste ale preşedintelui Comisiei legate de creşterea preţurilor la gaze naturale determinate de liberalizarea pieţei. Dimpotrivă, reprezentantul ANRE, a precizat faptul că în conformitate cu un studiu propriu, măsurile adoptate prin OUG 64 au avut un efect benefic, înlăturând situaţia periculoasă de la finalul anului 2016. În aceste condiţii, este de neînţeles cum un grup de deputaţi din comisie, în frunte cu preşedintele Iulian Iancu, se împotrivesc cu toate puterile să permită pieţei să funcţioneze corect în condiţii de transparenţă şi concurenţă şi lasă mereu impresia că încearcă să împiedice interconectarea României la piaţa Europeană.

Reporter: Preşedintele Comisiei, domnul Iulian Iancu, şi-a manifestat mereu îngrijorarea pentru creşterea preţului la gaze. De ce nu ar avea dreptate să aibă o astfel de poziţie?

Gabriel Purice: Cred că suntem într-o economie de piaţă şi că încă înţelegem avantajele unei pieţe libere. Contestarea din start a acestor principii, susţinută numai de îngrijorarea creşterii preţurilor, conduce la subminarea unei funcţionări normale pe criterii economice reale. Nu cred că are sens să ne întoarcem la acele vremuri.

Nu ştim ce analize a avut în vedere domnul Iancu, probabil aşa cum am constatat în cadrul Comisiei, pe cele ale concurenţei noastre, societatea OPCOM. Realitatea este cea pe care am prezentat-o, pe care o regăsiţi pe site-ul BRM şi în analizele ANRE şi Ministerului Energiei, care au avut la dispoziţie în întregime raportările tranzacţiilor efectuate. În condiţiile în care, urmare a liberalizării, au avut loc scăderi de preţuri, a afirma că preţurile au crescut cu 20% reprezintă sau o lipsă de informare, sau rea-credinţă.

Cotaţiile lunare ale BRM, care reflectă preţul mediu pe MW al tuturor tranzacţiilor efectuate pe parcursul unei luni, au cunoscut o scădere de la 76 lei pentru lunile decembrie 2016, ianuarie-februarie 2017, la sub 68 lei pentru toate lunile trimestrului III a.c.. Pentru octombrie 2017, cantităţile contractate în prezent indică un preţ mediu de 73 lei/MW şi probabil că pentru ultima parte a trimestrului IV a.c., acestea vor cunoaşte o creştere spre 75-76 lei/MW. Aceste diferenţe între preţuri, în funcţie de perioada calendaristică, sunt normale şi se regăsesc pe toate bursele, costurile de exploatare şi cererea fiind mai mari în lunile de iarnă. Sunt însă şi o serie de alte influenţe, pe care la o analiză onestă trebuie să le ia în considerare şi care sunt în afara controlului producătorilor şi pieţei: creşterea cursului valutar (de 2% numai pentru ianuarie-octombrie a.c.), inflaţia, creşteri salariale etc.

Reporter: Domnul Iancu făcea afirmaţia că pe piaţă există un duopol al producătorilor şi că din aceste motive nu există piaţă de gaze.

Gabriel Purice: Suntem în luna octombrie şi până în prezent s-a tranzacţionat pe platformele BRM peste 65% din consumul naţional, în condiţii de voluntariat, fără impuneri sau constrângeri legislative. Utilitatea unei burse reale de gaze naturale este astfel pe deplin demonstrată, toţi participanţii la piaţă înţelegând avantajele tranzacţionării într-un mediu bursier transparent şi concurenţial. Acuzaţia de duopol de gaze naturale făcută în timpul şedinţei este total neadevărată şi nejustificată. În opinia noastră, cei doi mari producători la care se face referire sunt două societăţi cu guvernanţă modernă şi responsabilă, iar cotaţiile obţinute, similare sau chiar mai bune faţă de cele ale bursei central-europene, demonstrează din plin acest lucru. În mod evident, o mai mare competiţie ar fi benefică, dar pentru moment singura posibilitate o reprezintă legătura cu marile reţele europene, deci o nouă cale de import, lucru nerealizat până în prezent de către Comisia de Industrii şi Servicii şi care a condus la ameninţarea de infringement care a generat OUG 64/2016.

Afirmaţia domnului Iancu este cu atât mai surprinzătoare cu cât, din punct de vedere al producătorilor, situaţia este aproape identică cu cea de pe piaţa de energie electrică, operată abuziv de către OPCOM în regim de monopol, piaţă extrem de apreciată şi elogiată cu orice ocazie de către domnia să. Peste 80% din producţia de energie electrică este controlată de către stat, societăţile având acelaşi acţionariat, cu o politică evidentă de coordonare.

Apropo, nu ştim cum a justificat domnul Iancu creşterea de peste 70% a preţurilor de pe această piaţă în perioada ianuarie-septembrie 2017, în condiţii de transparenţă şi concurenţă perfecte, comparativ cu piaţa de gaze naturale operată de BRM, care în aceeaşi perioadă a condus la scăderi de preţuri.

Reporter: Ministerul Energiei şi ANRE au fost solicitate să controleze regimul de transparenţă al tranzacţiilor de pe BRM. Cum comentaţi?

Gabriel Purice: Tranzacţiile care au loc pe BRM se desfăşoară în condiţii de transparenţă maximă, cu toate ordinele de vânzare/cumpărare şi rezultatele acestora afişate în permanenţă pe site-ul BRM. Toate raportările au loc către ANRE conform reglementărilor naţionale şi către ACER-REMIT, conform reglementărilor europene.

Mai mult, cu ocazia unei conferinţe de presă organizată în luna iulie, BRM a oferit - caz unic în România - tuturor instituţiilor de presă acces online, în timp real, la desfăşurarea tranzacţiilor, pe bază de user şi parolă. Tranzacţiile pot fi urmărite pe viu, şi nu înţelegem ce altă dovadă de transparenţă mai putem adăuga.

Reporter: Care credeţi că sunt explicaţiile pentru amendamentele care oferă exclusivitate OPCOM pentru tranzacţionarea gazelor?

Gabriel Purice: Luând în considerare rezultatele actuale şi situaţia de pe piaţă, ne este greu să găsim vreo raţiune unei astfel de iniţiative (poate dorinţa de a realiza o premieră europeană). Cei mai în măsură să răspundă acestei întrebări sunt cei din grupul de parlamentari care au iniţiat amendamentul. Nouă ne este greu de înţeles ce evenimente sau interese au declanşat această iniţiativă de intervenţie brutală şi neconstituţională asupra unei pieţe funcţionale. În programul actualului Guvern, elaborat la începutul acestui an, la sectorul energetic este menţionată, ca obiectiv, eliminarea oricărui monopol de pe piaţa energiei. Coroborat cu opiniile negative asupra Amendamentului 6 ale instituţiilor statului (Ministerul Energiei, ANRE, Oficiul Concurenţei), apreciem că este o iniţiativa izolată a unui grup restrâns de parlamentari, dar cu putere de influenţă şi avem încredere în înţelepciunea membrilor Camerei Deputaţilor de a bloca o astfel de iniţiativă.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ...Realitatea este ca intr-o ec.de piata e strict necesar o concurenta cu mai multi producatori.

    Afirmatia lui Iancu este corecta...exista pe piata doar doi producatori de gaze..deci clar ca exista un duopol care poate fi periculos asupra stabiliri pretului pe piata. 

    Faptul ce se afirma acum ca BRM "executa" tranzactii de pret intr-o limita acceptabila este de moment pentru a ademeni consumatori. 

    Finalul e ca duopolul nu asigura o piata sanatoasa concurentiala si mereu vor fi suspiciuni si nereguli asupra pretului de gaze pe piata.

    1. Realitatea este ca singurul concurent pt cei 2 mari producatori autohtoni este gazul de import.

      Ce concurenta si ce piata este aceea in care tu le ceri producatorilor interni sa vinda mult sub pretul de import ( vezi articolul urmator din Bursa) ? Sa nu uitam ca facem totusi parte din UE si ne-am asumat niste lucruri.  

      .....Dvs,credeti ca societatea Gazprom din Rusia ,de unde importam gaz , vinde gazul la consumatori lui interni cu acelasi pret cu care exporta ???? NU..in Rusia la consumatori lui interni vinde gazul cu 100 $/1000 m.c.fata de 200 de $ cu care ezporta acum spre Romania...In ani trecuti era si 400 $.

      De ce sa nu profitam si noi Romania de resursele noastre intene ?? Daca lasam pretul la "mana" altora sunt convins ca se va merge cu preturi mai ridicate. 

      Pe de alta parte producatori de gaze...dau ex.Romgaz au randamente f,mari de peste 30%.Nu vedeti ca Guvernul (actionar majoritar) isi aloca dividente de ordinul miliardelor de lei...si "papa" bani pe ce ???? 

      Deci corect este ca populatia sa beneficieze de acest avantaj.....

      De acord cu dumneavoastra , dar atunci sa nu mai discutam despre concurenta , piata libera , investitii in exploatari on si offshore etc. Toate astea sunt povesti... Sa vina o entitate si sa stabileasca ea pretul la gaze. Si daca se poate, in anii electorali sa se dea si pe gratis :)

      Oricum , daca stam putin sa ne gandim , pretul energiei pt populatie este subventionat. In Bucuresti este chiar gigacaloria cea mai ieftina din tara si nici subventia aia primaria nu a fost in stare sa o plateasca.

      Teoretic suna bine ceea ce spuneti dumneavoastra, dar nu uitati, preturile controlate duc inevitabil la ... 

      ....monopolul,duopolul si oligopolul sunt f.periculoase ......si se exclud pe cat se pot dintr-o piata concurentiala...ele nu reflecta cu adevarat o concurenta. Iar la noi in Romania ar fi chiar un dezastru....pentru NOI consumatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb