Libertatea de a face

A face, afacere. În limbile neolatine fundamentul libertăţii, economia, este clar exprimat: libertatea nu există atunci cînd afacerea, acţiunea, este îngrădită. Iar în România acţiunea, inclusiv cea economică, a fost şi mai este încă limitată. Dincolo de speculaţii, realitatea unui clasament dezvăluie starea de fapt.

De 11 ani, Fundaţia Heritage şi Wall Street Journal publică la începutul fiecărui an Indicele libertăţii economice. Anul trecut, publicarea indexului aducea în atenţia opiniei publice româneşti precaritatea libertăţii economice. Locul ocupat atunci de România, 129 din 154, compania în care se afla, între China şi Guineea ecuatorială, exprima o situaţie critică. Mult în urma Ucrainei (117), Rusiei (114), Bosniei Herţegovina (99), ca să nu mai vorbim de Moldova (79), Bulgaria (78), sau de statele foste comuniste ce deveneau membre UE la 1 mai 2004, Polonia (56), Slovenia (52), Ungaria (42), Slovacia (35), Cehia (32), Letonia (29), Lituania (22), Estonia (6), România era clasificată ca o ţară mai degrabă neliberă. Atunci guvernanţii au acuzat o lipsă de informare a cercetătorilor. În 2005 ţara noastră trece pe locul 125 din 155, între Rusia (124) şi Camerun (126). Este un avans modest faţă de eterna concurentă, Bulgaria, care ocupă poziţia 52, sau ceilalţi vecini Ucraina (88), Ungaria (35).

Departe de a fi un indice subiectiv, coeficientul libertăţii economice este claculat în funcţie de 50 de variabile ce relevă 11 categorii: politicile comerciale, fiscalitatea, intervenţia guvernamentală în economie, politicile monetare, investiţiile străine, dinamica bancară şi financiară, preţurile, dreptul la proprietate, gradul de reglementare şi amploarea pieţei negre. Din perspectiva acestor date România a cunoscut o fluctuaţie importantă a poziţiei: 138 din 156 de state analizate în 2003 (în urma Bulgariei clasată pe 104 şi a Rusiei 135), 131 din 155 în 2002 (ca şi Rusia, dar după Bulgaria 108), 124 din 155 în 2001 (după Bulgaria 95, dar înaintea Rusiei 127), 94 din 161 în 2000 (înaintea Bulgariei - 100), 95 din 161 în 1999 (înaintea Bulgariei sau Rusiei clasate pe 110), 92 din 155 în 1998 (Bulgaria 117, iar Rusia 95), 95 din 150 în 1997 (Bulgaria 109, Rusia 106), 111 din 142 în 1997 (Bulgaria 92, Rusia 93) şi 77 din 101 în 1995 (Bulgaria 74, Rusia 69). Ultima dintre statele europene ce aspiră la integrare într-o piaţă comună liberă, România pare încă nepregătită. Oricare ar fi gradul de imprecizie al calsamentului, poziţionarea ţării noastre în ultimii ani este critică. Ea dă seama despre libertatea de acţiune a micilor întreprinzători, iar nivelul redus al acesteia afectează funcţionarea democraţiei. Exprimînd, la nivel politic, aspiraţia a milioane de mici producători de a asigura cadrul optim de funcţionare unei economii de piaţă relativ libere, democraţia implică participare şi concurenţă. Cum, între economie şi politică există o strînsă interdependenţă, relaţia asimetrică conduce la derapaje semnificative. Cînd politica se impune, economia este subordonată intereselor grupurilor de putere. Puterea publică nu rămîne un observator neutru al economiei. Administraţia intervine pe pieţe, plăteşte salarii, percepe impozite, statul dictează agenţilor economici, chiar şi atunci cînd aceştia dispun de mijloace de influenţare. într-o economie de piaţă liberă, echilibrul ansamblului se constituie din suma milioanelor de decizii individuale pe care nimeni nu le poate controla. Tendinţa statului, prin agenţii săi specializaţi, este însă aceea de a impune un set cît mai mare de bunuri publie. Cînd aceasta afectează libertatea de întreprindere dictatura, astăzi în subtile forme postmoderne, se manifestă.

Liberatatea economică şi democratia se completează, dar una fără alta nu pot funcţiona. Ideea că democraţia este un lux pe care doar societăţile dezvoltate economic şi-l pot permite este, pe cît de curentă, pe atît de falsă. Pe măsură ce tot mai mulţi producători pot participa liber atît la activităţile economice cît şi la cele politice, prosperitatea creşte. Atunci cînd în unele state (vezi "tigrii asiatici" în deceniul trecut) dezvoltarea economică nu a fost dublată de o democratizare reală, concentrarea deciziilor economice la un grup restrîns a dus la prăbuşirea întregului eşafodaj. Mimarea democraţiei nu poate constitui o bază pentru o economie prosperă. Concentrarea deciziilor, fie ele politice sau economice, influenţează negativ atît politica, cît şi economia.