"Libra Bank" îşi schimbă numele, în această lună, în "Libra Internet Bank", după cum a anunţat ziarul "BURSA" încă de săptămâna trecută.
Banca urmează să ofere servicii virtuale diferite de cele clasice, disponibile în prezent în mediul bancar, potrivit unui comunicat al instituţiei de credit.
În acest fel, banca urmează direcţia stabilită la începutul anului.
În plus, "Libra Internet Bank" îşi va păstra focusul pe nişa tradiţională a profesiilor liberale şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.
Emil Bituleanu, preşedintele "Libra Internet Bank", susţine că schimbarea denumirii instituţiei de credit, pe care o conduce, vine ca urmare a specificului business-ului clienţilor, care activează într-un mediu antreprenorial, dinamic.
"Practic am integrat particula < Internet > în numele băncii pentru a arăta deschiderea noastră spre accesibilitate, atât din punctul de vedere al costurilor cât şi din punctul de vedere al operaţiunilor", potrivit domniei sale.
Libra Internet Bank a raportat, pe primul semestru din acest an, un profit net de 9,15 milioane de lei, în RAS (n.r. Standarde Româneşti de Raportare Financiară). La sfârşitul lui 2010, banca a înregistrat un profit net de 10,08 milioane de lei, conform standardelor IFRS (n.r. Standarde Internaţionale de Raportare Financiară).