Liderii coaliţiei au semnat protocolul pentru ratificarea tratatului de guvernanţă în UE

Ziarul BURSA #Politică / 16 februarie 2012

Mihai Răzvan Ungureanu, Emil Boc, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Gabriel Oprea

Mihai Răzvan Ungureanu, Emil Boc, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Gabriel Oprea

Liderii coaliţiei au semnat, ieri, la Parlament, protocolul privind ratificarea tratatului de guvernanţă în cadrul UE. Protocolul politic privind semnarea şi ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare a fost semnat de preşedintele PDL Emil Boc, preşedintele UDMR Kelemen Hunor, preşedintele UNPR Gabriel Oprea şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

La eveniment au fost prezenţi premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi lideri ai partidelor din arcul guvernamental.

Coaliţia de guvernare a convenit, ieri, să adopte tratatul de guvernanţă fiscală agreat la nivel european prin procedură parlamentară, urmând ca un proiect de lege în acest sens să fie elaborat în perioada următoare, potrivit unor surse din coaliţia guver-namentală, potrivit Mediafax.

Sursele citate au precizat că Tratatul de guvernanţă fiscală ar urma să fie adoptat printr-un proiect de lege special, care va fi supus votului Parlamentului. Partidele din coaliţie au ajuns la această decizie întrucât adoptarea tratatului prin modificarea Constituţiei ar fi fost dificilă, în condiţiile în care opoziţia se opune modificării Legii fundamentale înainte de alegerile parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor şi formaţiunilor reprezentate în Parlament, pentru discuţii privind perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară şi dialogul dintre partide şi funcţionarea Legislativului.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat la sfârşitul lunii ianuarie un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.

Ungureanu: Îi voi contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze protocolul privind tratatul

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, ieri, la Parlament, după ce liderii formaţiunilor din coaliţie au semnat protocolul de susţinere a Tratatului de stabilitate în UE, că atunci când ajunge la Guvern îi va contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze şi ei documentul.

"Eu sper să fie semnat de preşedinţii tuturor partidelor parlamenare, asta înseamnă şi PSD, şi PNL şi PC. Chiar am de gând, în momentul în care am să ajung înapoi la Guvern, să îi contactez pe cei trei lideri şi să-i rog să facă acest lucru", a spus Ungureanu.

El a precizat că nu va întârzia să aducă acest Tratat în Guvern, pentru a trece prin Guvern, şi a-l trimite apoi spre Parlament, pentru ratificare.

Boc: Protocolul semnat asigură sănătatea bugetului ţării; este un tratat împotriva populismului

Liderul PDL Emil Boc a declarat, ieri, că PDL a semnat Protocolul prin care este împuternicit preşedintele României să semneze taratul de guvernanţă fiscală deoarece acest tratat asigură sănătatea bugetului ţării, este împotriva populismului, el arătând că documentul este deschis şi opoziţiei. "În primul rând, am semnat acest protocol pentru că el asigură sănătatea bugetului ţării şi consolidează stabilitatea şi creşterea economică. În al doilea rând, acest tratat continuă politica fiscal bugetară din ultimii trei ani şi consolidează drumul bun economic pe care se află România", a afirmat Emil Boc, după ce preşedinţii partidelelor din coaliţia de guvernare au semnat, în prezenţa primului ministru, acest protocol. Boc a spus că România îndeplinea înainte de semnarea protocolului aproape toate criteriile din acest tratat şi prin semnarea lui se consolidează credibilitatea şi prestigiul României în UE.

El a adăugat că, dacă va ratifica acest tratat, România va fi la aceeaşi masă de decizie cu celelalte ţări europene.

"Este un tratat împotriva populis-mului, pune România la adăpost de răul pe care-l poate face populismul. Prin semnarea acestui tratat, populis-mul este ţinut în istorie", a adăugat liderul PDL.

El a mai spus că protocolul este des-chis spre semnare şi opoziţiei, arătând că există loc pe protocol pentru semnăturile partidelor de opoziţie.

Emil Boc a adăugat că este o mână întinsă adresată opoziţiei de a face parte din acest demers în intersul ţării.

"Cel mai important gest de responsabilitate politică din ultimii 20 de ani este ca întreaga clasă politică să susţină ratificarea acestui tratat", a spus Boc. Acesta a mai spus că aşteaptă continuarea dialogului cu opoziţia pe temele tratatului, dar şi pe alte teme lansate de aceasta.

Kelemen: Semnarea Tratatului asigură echilibru bugetar, creştere economică sănătoasă, competitivitate

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, că semnarea şi aderarea la Tratatul de guvernanţă fiscală asigură un echilibru bugetar, creşterea economică sănătoasă, competitivitate şi o ieşire din criza economică financiară globală.

"Aderarea şi semnarea Tratatului asigură un echilibru bugetar şi, pe termen mediu şi lung, o creştere economică sănătoasă, competitivitate şi o ieşire din criza economică financiară globală. Niciun stat nu va reuşi singur să iasă din această criză", a afirmat Kelemen Hunor, după încheierea de către reprezentanţii partidelor din coaliţie a protocolului privind semnarea şi ratificarea Tratatului de guvernanţă fiscală.

El a spus că UDMR crede că disciplina bugetar financiară trebuie să fie o lege şi o susţine indiferent dacă se află în coaliţie sau în opoziţie.

Liderul UDMR a mai arătat că este convins că şi partidele de opoziţie vor semna acest protocol. "Aderarea la acest tratat nu înseamnă mai puţină suveranitate, înseamnă mai multă integrare în UE. România trebuie să fie în familia ţărilor care aderă la acest tratat", a adăugat Kelemen Hunor.

El a mai spus că UDMR a susţinut de la bun început ratificarea acestui tratat şi consideră că, indiferent de ce se va întâmpla după alegerile din 2012, politica fiscală trebuie să fie responsabilă. "Nu trebuie să ne bazăm pe împrumuturi la nesfârşit", a mai spus Hunor.

Pambuccian: Tratatul fiscal este ca o haină pentru vremuri grele - este absolut obligatoriu

Tratatul de guvernanţă fiscală este ca "o haină pentru vremuri grele" şi e "absolut obligatoriu" pentru România, chiar dacă abordează doar o parte a dificultăţilor economice ale Europei în următorii ani, a declarat, miercuri, deputatul Varujan Pambuccian, liderul deputaţilor minorităţilor.

"Tratatul la care ne referim, chiar dacă abordează o parte a problemei, este ca o haină pentru vremuri grele. Europa şi nu doar Europa vor trece prin viitorii ani, probabil mulţi de aici înainte, prin dificultăţi economice majore şi este limpede că de unii singuri nu avem nicio şansă, chiar dacă astăzi situaţia macroeconomică nu arată rău deloc. (...) Este absolut obligatoriu să mergem în această direcţie, pentru că nu vom fi singuri", a spus Pambuccian. El a subliniat că speră ca acest tratat să fie urmat de un altul, care să prevadă şi alte tipuri de remedii pentru criza din UE, care să se adreseze creşterii economice, chiar dacă acestea sunt mai greu de îndeplinit. De asemenea, liderul grupului minorităţilor a spus că, spre deosebire de multe alte ţări europene, România se califică pentru marea majoritate a obiectivelor macroeconomice stabilite de tratat.

"Credem că şi momentul în care el va fi semnat nu este unul lipsit de importanţă. Ar fi bine să fim printre primii semnatari, mai ales că ne calificăm", a concluzionat Pambuccian.

Iliescu despre Tratatul fiscal: De ce atâta grabă? Cât pricepe Băsescu?

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, ieri, că autorităţile de la Bucureşti se grăbesc să semneze Tratatul european de guvernanţă fiscală fără să analizeze consecinţele asupra României. Iliescu a afirmat că opoziţia nu se opune aderării României la Tratatul de guvernanţă fiscală, dar doreşte realizarea unor dezbateri care să analizeze consecinţele semnării actului european.

Ion Iliescu a precizat: "Noi (USL- n.r.) nu avem rezerve şi atitudini negative, dar vrem să îl înţelegem mai bine, să îl analizăm şi să îl descifrăm". Întrebat de ce crede că guvernul se grăbeşte să semneze Tratatul, Iliescu a răspuns: "Nu îmi explic, nu înţeleg această grabă, când în Europa toată lumea stă şi analizează. Nu suntem grăbiţi să îl semnăm acum, pentru că oricum suntem în afara zonei euro. Nu ştiu de ce se grăbeşte domnul Băsescu, eu nu ştiu ce cunoştinţe are el şi câtă economie înţelege el şi ce pricepe din toate aces-tea. De ce împinge de la spate o ţară să se angreneze într-o aventură. Chiar şi când ai conştiinţa că mergi la tăiere, măcar să ştii şi să înţelegi. Nu îmi explic, este o aventură la care se angrenează nişte oameni fără să priceapă".

Preşedintele de onoare al PSD a afirmat că, înainte ca Guvernul să semneze Tratatul, ar fi trebuit să organizeze dezbateri legate de consecinţele aderării la Tratat, dar şi despre eventuale politici în interiorul UE pentru reducerea decalajelor între statele membre.

Ion Iliescu a evitat să se pronunţe asupra unor eventuale riscuri pe care le-ar avea pentru România semnarea Tratatului. El a mai spus că, deşi România stă bine în ceea ce priveşte principalii indicatori ai Tratatului, deficitul structural şi datoria externă, ar trebui ca guvernanţii să iniţieze politici pentru majorarea salariului minim, creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi refacerea locurilor de muncă.

Năstase: Protocolul coaliţiei pe tratatul de guvernanţă nu are nicio valoare, e aberant

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a susţinut, ieri, că protocolul semnat de partidele coaliţiei guvernamentale pentru ratificarea tratatului de guvernanţă fiscală în cadrul UE nu are nicio valoare. Năstase a spus că acordul partidelor din coaliţie pentru ca România să semneze tratatul nu are nicio valoare, este "aberant", întrucât acordul respectiv era implicit în momentul în care Guvernul, format din partidele respective, ar fi semnat Memorandumul de aderare la Tratat.

"Un astfel de protocol nu are nicio valoare, iar domnul profesor Boc ştie acest lucru, ştie foarte clar care este procedura privind semnarea şi ratificarea Tratatului", a adăugat el. Năstase a spus că, fiind vorba despre un tratat interguvernamental, el poate fi ratificat de Parlament prin lege ordinară. De asemenea, el a afirmat că preşedintele Traian Băsescu nu are de ce să semneze la nivel european Tratatul, acest lucru trebuind să îl facă şeful Guvernului, Mihai Răzvan Ungureanu.

"Premierul este cel care, în mod firesc, ar trebui să semneze, întrucât este un acord interguvernamental. Dar pentru că preşedintele a vorbit atât de mult despre asta, a fost într-un fel purtătorul de cuvânt principal, este acum într-o situaţie delicată şi se caută soluţii ca să semneze şi el Tratatul", a spus Năstase.

El a afirmat că opoziţia nu se opune, în principiu, anumitor prevederi din Tratatul de guvernanţă fiscală şi va sus-ţine măsurile care întăresc disciplina bugetară, însă nu se impune să şi semneze protocolul deja agreat de coaliţia majoritară. "Nu este nevoie de un surogat de acest gen", a spus Năstase, întrebat dacă opoziţia va semna pe "pagina liberă" a protocolului. Preşedintele CN al PSD a apreciat că opoziţia a fost eliminată "din orice res-ponsabilitate", din momentul în care autorităţile au negociat Tratatul fără să informeze Parlamentul.

"Nu putem să acceptăm să ne angajăm la acest moment, să ne asumăm în alb ceva despre care nu ştim precis ce influenţe şi consecinţe are. Se vrea doar să se bifeze o chestiune şi să se obţină un gir din partea opoziţiei, e o formulă prin care se elimină responsabilitatea pentru angajarea ţării într-o anumită direcţie", a spus Năstase.

Oprea: UNPR susţine tratatul de guvernanţă pentru că are în centrul acţiunii sale responsabilitatea

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, ieri, că formaţiunea sa a semnat protocolul care susţine ratificarea Tratatului de guvernanţă fiscală deoarece UNPR are în centrul acţiunii sale politice responsabilitatea.

"Prin semnarea acestui tratat, Româ-nia dă un răspuns foarte puternic plin de încredere pe pieţele europene şi internaţionale. Cred că este foarte important că atât partenerii noşti externi, agenţiile de rating, recunosc faptul că România şi-a făcut temele şi a dat un răspuns corect şi concret crizei economice mondiale. UNPR a pus de la început în centrul acţiunii sale politice responsabilitatea. Acest tratat are în UNPR un puternic aliat", a afirmat Oprea.

Partidele susţin în protocol adoptarea legii de ratificare a tratatului până la sfârşitul lui 2012

Partidele din coaliţie au convenit, prin semnarea, miercuri, a protocolului de aderare la Tratatul de guvernanţă fiscală, că susţin semnarea de către şeful statului la Consiliul European a acestui document şi susţin în Parlament adoptarea legii de ratificare a tratatului până la 31 decembrie 2012. Protocolul politic privind semnarea şi ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare stabileşte că partidele semnatare au convenit să susţină semnarea de către preşedintele României la Consiliul European din 1-2 martie 2012 a acestui tratat.

De asemenea, potrivit protocolului, partidele au convenit să susţină în Parlament şi să adoptate legea de ratificare a acestui Tratat în cursul anului 2012, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012.

Protocolul este semnat de liderii PDL, UDMR, UNPR şi grupului minorităţilor şi are lăsat loc liber pentru semnăturile liderilor USL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb