Lidl negociază cu Mondelez România preluarea terenului fostei fabrici de ciocolată din Braşov

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 17 mai 2013

Pe terenul fostei fabrici de ciocolată din Braşov a companiei Mondelez, fosta Kraft Foods, s-ar putea construi un supermarket Lidl. Potrivit unor surse din piaţa imobiliară braşoveană, germanii de la Lidl au negociat câteva luni de zile preluarea terenului fostei fabrici de ciocolată, scos la vânzare încă din primăvara anului trecut. Negocierile nu sunt însă confirmate de niciuna dintre părţi.

Acţionarii Mondelez România vor discuta pe 23 mai detaliile contractului de vânzare a spaţiului amintit "la preţul, în termenii şi condiţiile prevăzute în antecontractul de vânzare, aşa cum a fost aprobat (...)", potrivit unui anunţ publicat de companie în Monitorul Oficial. Terenul deţinut de companie pe strada Alexandru Ioan Cuza are o suprafaţă de 9.800 de metri pătraţi, iar potrivit consultanţilor imobiliari în zona respectivă preţul unui metru pătrat este de aproximativ 230 - 250 de euro, valoarea achiziţiei urmând să se ridice, astfel, la aproximativ 2,2 - 2,4 milioane de euro.

Compania mai deţine un teren de 13.200 de metri pătraţi pe strada De Mijloc pentru care nu a găsit, deocamdată, cumpărător.

Kraft Foods a anunţat în 2008 că va închide fabrica de ciocolată de la Braşov, aceasta fiind singura unitate de producţie la nivel local a companiei. Cei 440 de angajaţi ai fabricii au fost disponibilizaţi în mai multe etape, începând din luna iunie 2009. Potrivit conducerii companiei, motivul închiderii fabricii a fost imposibilitatea dezvoltării capacităţilor de producţie. "Din cauza limitărilor de spaţiu în clădirile existente şi locaţiei unităţii de producţie Kraft în mijlocul oraşului, creşterea capacităţii de producţie la Braşov nu este o opţiune viabilă. Au fost studiate capacităţile de producţie din cadrul fabricilor noastre şi identificate oportunităţile de a consolida producţia mai eficient, astfel încât să se asigure dimensiunea necesară pentru a susţine dezvoltarea viitoare. Transferul producţiei nu va afecta angajamentul nostru de a continua dezvoltarea afacerii din România", spuneau reprezentanţii companiei.

Kraft Foods a mutat o parte importantă a producţiei, cea de tablete de ciocolată, în Bulgaria. De altfel, compania a făcut oferte de relocare în Bulgaria şi câtorva reprezentanţi ai managementului fabricii de la Braşov, dar aceştia au refuzat, din cauza condiţiilor de viaţă din ţara de la sud de Dunăre. O mare parte din angajaţii companiei au fost preluaţi de firma Rap Confectionary, unde produc cioclată pentru diverse branduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb