LIGA NAŢIUNILOR Fotbal şi foarte multă aritmetică

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 22 noiembrie 2018

Fotbal şi foarte multă aritmetică

Echipa naţională de fotbal a terminat pe poziţia a doua în grupa din cadrul Ligii Naţiunilor, după ce a învins în deplasare selecţionata Muntenegrului, scor 1-0, ratând obiectivele iniţiale, legate de prezenţa play-off. Dincolo de cifre - această competiţie este una în care calculele sunt la mare preţ - trebuie spus că tricolorii nu au pierdut niciun meci, iar sub comanda lui Cosmin Contra echipa joacă mult diferit, în bine, faţă de ultima campanie, când la cârmă se afla germanul Cristoph Daum. Meritele antrenorului şi jucătorilor sunt evidente, în special pe parte de motivare şi ambiţie.

De altfel, selcţionerul Cosmin Contra s-a arătat nemulţumit că există această tendinţă ca în faţă să fie scoase doar neîmplinirile şi să fie trecute cu vederea realizările: "În loc să-i felicităm pe băieţi pentru efort, pentru joc, suntem acuzaţi că noi nu am înscris goluri, că e vina mea că nu am fost inspirat. Avem un adversar în faţă, destul de bun, am fost într-o grupă cu o echipă calificată la mondiale. Serbia a meritat primul loc, dar felul în care ne-am bătut la fiecare meci mă face să fiu încrezător pentru anul viitor, în preliminarii. Întotdeauna suntem negativi, întotdeauna căutăm întrebările în care să punem în evidenţă negativismul sau eşecul care s-a întâmplat în această grupă. E clar că neîndeplinind obiectivul este un eşec, e clar că nemarcând un al doilea gol este pe jumătate fericirea, dar eu sunt un antrenor fericit pentru că am văzut jucători care au dat totul pe teren, am văzut o echipă cu personalitate care a venit aici, în Muntenegru, şi 20-25 de minute şi-a ţinut adversarul în propria jumătate, şi care a avut 4-5 situaţii de gol, puteam să intrăm la pauză liniştiţi cu 2, 3-0. Dar aşa suntem noi, căutăm întodeauna partea goală a paharului, există această parte şi îmi asum această vină, dar joacă şi adversarii. Sunt un antrenor mândru, fericit că am aceşti jucători şi dacă vom avea aceeaşi atitudine, vom intra pe orice teren şi putem pune în dificultate orice echipă. Am spus că regret cele două puncte din meciul cu Muntenegru. Să nu uităm ca am jucat două meciuri acasă fără spectatori. Atunci nu am avut însă aportul publicului şi ştiam că vom regreta acele două punc-te. Eu am încredere că putem să intrăm pe teren şi că nu ne va fi frică de niciun adversar."

Grupa a 4 a din cadrul Diviziei C a Ligii Naţiunilor, din care a făcut parte şi echipa noastră, a fost câştigată de Serbia, care a promovat în Divizia B a competiţiei, în timp ce Lituania a retrogradat în Divizia D.

UEFA a anunţat urnele pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2020, care va avea loc

la Dublin, pe 2 decembrie.

Urnele sunt următoarele:

Urna Ligii Naţiunilor (4) : Elveţia •, Portugalia •, Olanda •, Anglia •

Urna 1 (6) : Belgia, Franţa, Spania, Italia, Croaţia, Polonia

Urna 2 (10) : Germania, Islanda, Bosnia-Herţegovina •, Ucraina •, Danemarca •, Suedia •, Rusia, Austria, Ţara Galilor, Cehia

Urna 3 (10) : Slovacia, Turcia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scoţia •, Norvegia •, Serbia •, Finlanda •, Bulgaria, Israel

Urna 4 (10) : Ungaria, România, Grecia, Albania, Muntenegru, Cipru, Estonia, Slovenia, Lituania, Georgia •

Urna 5 (10) : Macedonia •, Kosovo •, Belarus •, Luxemburg, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Moldova, Gibraltar,s Insulele Feroe

Urna 6 (5) : Letonia, Liechtenstein, Andorra, Malta, San Marino

Echipele marcate cu semnul • şi-au asigurat deja cel puţin un loc în play-off, după ce au câştigat grupele din Liga Naţiunilor. La finalul fazei grupelor preliminare, echipele de pe primele două locuri în cele zece grupe se vor califica la Campionatul European din 2020. Ultimele patru locuri la turneul final vor fi ocupate după play-off-ul la care vor participa cele 16 câştigătoare ale grupelor Ligii Naţiunilor sau următoarele echipe cel mai bine clasate în Liga Naţiunilor, în funcţie de rezultatele grupelor preliminare ale Euro-2020.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Echipa va ajunge la Euro2020. Prin preliminarii, fara baraj, pt ca joaca, in sfarsit, fotbal.

    1. sper sa nu fie doar un foc de paie pentru ca da, a inceput sa joace ceva...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb