ZIARUL BURSA

22 noiembrie 2018
Ediţia din 20.12.2024
Gala BURSA 2018

Gala BURSA 2018

Emilia OlescuMedia-Advertising / 22 noiembrie 2018

Într-o atmosferă de sărbătoare, Gala Ziarului "BURSA" din acest an a reunit în jur de 400 de persoane, alături de care cotidianul economic a serbat cei 28 de ani de apariţie neîntreruptă.

Patronatele susţin: "Transportul de persoane, în pericol"

MODIFICAREA LEGII TRANSPORTULUI DE PERSOANE A TRECUT DE PARLAMENT Patronatele susţin: "Transportul de persoane, în pericol"

G.M.Companii / 22 noiembrie 2018

Augustin Hagiu, preşedinte FORT: "Transportul judeţean şi cel local vor fi blocate începând cu anul 2019"  

Ioan Comuşi, prim-vicepreşedinte COTAR: "Legea aceasta va fi finalul transportului de persoane din România"

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, modificarea legii privind serviciile de transport public local. Actul normativ nu este pe placul operatorilor de transport care susţin că acesta încalcă legis-laţia europeană în vigoare.

Marius Bota şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte ASF

Marius Bota şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte ASF

Mihai GongoroiCompanii / 22 noiembrie 2018

Marius Bota a renunţat, ieri, la funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil pentru piaţa de capital, domnia sa notificând Parlamentul în acest sens, conducerea autorităţii luând act de demisia sa, potrivit unui răspuns al instituţiei la solicitarea ziarului BURSA.

Plângeri penale împotriva senatorilor Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu

FSANP: Plângeri penale împotriva senatorilor Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu

GEORGE MARINESCUPolitică / 22 noiembrie 2018

Sindicaliştii din penitenciare sunt nemulţumiţi de faptul că senatorii au adoptat, ieri, proiectul de lege privind statutul poliţistului de penitenciare şi reclamă un comportament abuziv şi injurios cu prilejul dezbaterii acestui act normativ în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a camerei superioare a Parlamentului.

Votul pe legea pensiilor, amânat încă o dată în Senat

Votul pe legea pensiilor, amânat încă o dată în Senat

GEORGE MARINESCUPolitică / 22 noiembrie 2018

Senatorii nu au reuşit nici ieri să voteze proiectul legii pensiilor, după prima tentativă pe care au avut-o în şedinţa de plen de luni a camerei superioare a Parlamentului. Ca şi la începutul săptămânii, senatorii social-democraţi au părăsit sala de şedinţă în momentul în care se trecuse la dezbatarea şi votarea amendamentelor respinse în comisii, fapt care a dus la lipsa cvorumului necesar, deoarece în sală mai erau prezenţi doar 55 de aleşi dintr-un total de 136 de senatori.

Fotbal şi foarte multă aritmetică

LIGA NAŢIUNILOR Fotbal şi foarte multă aritmetică

D.N.Sport / 22 noiembrie 2018

Echipa naţională de fotbal a terminat pe poziţia a doua în grupa din cadrul Ligii Naţiunilor, după ce a învins în deplasare selecţionata Muntenegrului, scor 1-0, ratând obiectivele iniţiale, legate de prezenţa play-off.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER-22 Noiembrie 2018

MACRO NEWSLETTER-22 Noiembrie 2018

Macroeconomie / 22 noiembrie 2018

Preţurile producătorilor industriali din Germania şi-au accelerat creşterea anuală în octombrie 2018, până la 3,3%, de la 3,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după un avans de 0,5% în luna anterioa-ră. Preţurile...

Petre Daea: bugetul PAC trebuie să fie consistent

O.D.Companii / 22 noiembrie 2018

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Petre Daea, susţine că bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) trebuie să fie unul consistent pentru a oferi soluţii adaptate şi specifice în agricultură. Petre Daea a participat la reuniunea...

Klaus Iohannis refuză numirea Adinei Florea pentru şefia DNA

Klaus Iohannis refuză numirea Adinei Florea pentru şefia DNA

GHEORGHE IORGOVEANUPolitică / 22 noiembrie 2018

Procedura privind selecţia şi numirea unui nou procuror-şef la Direcţia Naţională Anticorupţie pare fără sfârşit. Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat, ieri, să o numească în funcţia respectivă pe Adina Florea, nominalizare făcută de Tudorel...

Comisia Europeană a respins bugetul Italiei

Comisia Europeană a respins bugetul Italiei

Internaţional / 22 noiembrie 2018

Comisia Europeană a respins ieri bugetul Italiei pe 2019 deoarece contravine reglementărilor fiscale ale UE, dar autorităţile de la Roma au anunţat că nu intenţionează să-şi schimbe planurile, transmit DPA şi Reuters.

BET-FI, singurul indice în scădere

BVB BET-FI, singurul indice în scădere

A.I.Piaţa de Capital / 22 noiembrie 2018

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a ieşit în evidenţă, în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, prin creşterea majorităţii cotaţiilor bursiere, opt din cei nouă indici bursieri încheind ziua în urcare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo