Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, modificarea legii privind serviciile de transport public local. Actul normativ nu este pe placul operatorilor de transport care susţin că acesta încalcă legis-laţia europeană în vigoare.
Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Trans-port (FORT) a declarat pentru Ziarul BURSA: "Au făcut o mare prostie domnii parlamentari. Oamenii sunt afoni în materie de transport şi nu au niciun pic de responsabilitate în raport cu ceea ce aplicarea acestei legi va produce în România. Au încălcat dis-poziţiile art.9 alin. 1 din Regulamentul european 1370 privind serviciile de utilitate publică. Practic, vor bloca tot ce înseamnă transport judeţean, deoarece consiliile judeţene nu vor avea bani ca să acrode facilităţile prevăzute în lege. De asemenea, se încalcă legea 215/2001, a administraţiei publice locale, pentru că se introduc şi alte forme de asociere care nu sunt prevăzute de actul normativ. Faptul că studiile de mobilitate nu mai sunt obligatorii, este iar o mare greşeală făcută de parlamentari. Practic, transportul judeţean şi cel local vor fi blocate începând cu anul 2019".
Ioan Comuşi, prim-vicepreşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Trans-portatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a spus pentru Ziarul BURSA: "Legea aceasta va fi finalul transportului de persoane din Româ-nia. Este o aberaţie, o prostie. Acest transpost a fost până în anul 2000 la consiliile judeţene şi locale şi s-a ales praful, iar activitatea a fost pusă în condiţii normale abia din anul 2004. Din 2003, primăriile au obligaţia să autorizeze transportul rent a car. 90% din primăriile din ţară nu au scos nici până acum un regulament privind aceas-tă activitate. Se creează în acest moment o instabilitate în domeniul transportului".
Patronatele sunt decise să trimită o scrisoare către Comisia Europeană şi să sesizeze Curtea Constituţională a României, prin intermediul unor parlamentari sau cu sprijinul Avocatului Poporului.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 92/2007 în scopul corelării cu dispoziţiile Legii 51/2006, precum şi pentru extinderea la nivel judeţean a serviciului de transport public local. Prin noul act normativ, votat de 244 de deputaţi, se trece atribuirea serviciilor de transport public de persoane la nivelul consiliilor judeţene şi al primăriilor.
Legea stabileşte cadrul juridic şi instituţional unitar, obiectivele, competenţele, atribuţiile şi instrumentele specifice necesare înfiinţării, organizării, autorizării, gestionării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului funcţionării serviciilor publice de transport în comune, oraşe, municipii, judeţe, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale.
Consiliile locale, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor evalua fluxurile de trans-port de persoane şi vor determina, pe baza unor analize de specialitate, nevoile de transport public local şi vor anticipa evoluţia acestora. Autorităţile locale vor stabili traseele principale şi secundare, programele de transport privind serviciul public de transport de persoane prin curse regulate şi atribuirea acestora. Programele de transport pot fi stabilite şi în baza unui studiu de mobilitate.
De asemenea, consiliile locale şi judeţene pot actualiza periodic traseele şi programele de transport, în funcţie de necesităţile de deplasare ale populaţiei şi în corelare cu transportul public interjudeţean, internaţional, feroviar, aerian sau naval de persoane exis-tent.
Consiliile locale vor putea să acorde facilităţi şi compensaţii ca diferenţă de tarif pentru unele categorii de populaţie, pentru asigurarea suportabilităţii costurilor de către utilizatori, cu res-pectarea legislaţiei fiscale în vigoare.
Cursele regulate vor fi efectuate cu respectarea staţiilor de îmbarcare/debarcare prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport judeţean de călători.
Faţă de călători, autorităţile administraţiei publice locale pot acorda, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, facilităţi de transport elevilor, studenţilor, ucenicilor şi anumitor categorii de persoane defavorizate, stabilite potrivit legii.
În privinţa transportului de persoane interjudeţean, menţionăm că, pe site-ul Ministerului Transportului, a fost postat spre dezbatere publică proiectul de ordin al ministrului, act în care au fost preluate cerinţele operatorilor de transport privind atribuirea traseelor şi în funcţie de vechimea pe traseu, obligativitatea dotării autobuzelor cu aer condiţionat, dar a rămas în continuare punctajul ridicat pentru transportatorii care, la data de 1 iulie 2019, vor avea un parc auto reînnoit. De asemenea, conform proiectului de ordin, licenţele de traseu vor fi acordate pe o perioadă de cinci ani.
1. "compensati" !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2018, 05:12)
De ce nu se da salar normal să plătească omul prețul real al transportului?