Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă, referindu-se la testarea anti-drog în şcoli, că nu crede că "rolul cadrelor didactice este să facă teste", informează news.ro.
Ea susţine că este nevoie de un plan integrat, a cărui aplicare ţine de mai multe instituţii, considerând că important este, dincolo de testare, şi ce se întâmplă atunci când un elev iese pozitiv în ceea ce priveşte consumul de substanţe stupefiante.
"Eu nu cred că rolul cadrelor didactice este să facă teste. Eu cred că există un rol foarte bine definit al cadrelor didactice, şi anume acela de a educa. Pentru testare şi alte proceduri medicale avem nevoie de specialişti în zona sănătăţii publice şi cred că orice mecanism de testare trebuie să aibă la bază nişte principii, în primul rând principiul acordului parental, părinţii trebuie să fie de acord şi să solicite. În al doilea rând, principiul confidenţialităţii şi al evitării oricărui fel de stigmatizare. Şi aşa bullying-ul este un fenomen pe care îl vedem extins în toate ţările Uniunii Europene, trebuie să avem mare grijă ca prin această acţiune integrată să nu cumva să vulnerabilizăm", a declarat ministrul Educaţiei, luni seară, la TVR Info.
Ligia Deca a spus că "nu se rezumă totul la testare" şi că întrebarea care se pune este: ce se întâmplă după testare, dacă se constată că un elev consumă stupefiante?
Ea a afirmat că va exista un plan comun, al mai multor instituţii, în ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor.
"Nu este un fenomen care să se poată combate doar de la Ministerul Educaţiei, sau doar din şcoală. Însă, dacă specialiştii lucrează împreună, eu cred că putem veni cu măsuri coerente", a conchis ministrul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 12.09.2023, 14:07)
Rolul nostru e să primim salarii mai mari și meditațiile să rămănă la negru