Lira, susţinută de votul de încredere câştigat de Theresa May

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 decembrie 2018

Premierul britanic Theresa May

Premierul britanic Theresa May

Premierul britanic va demisiona din partid înainte de alegerile din 2022

Lira sterlină s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de dolar şi euro, după ce, miercuri seara, premierul britanic Theresa May a câştigat votul de încredere exprimat în Parlament.

Conform rezultatelor oficiale, May a obţinut 200 de voturi pentru şi 117 împotrivă, astfel că rămâne lider al Partidului Conservator (centru-dreapta) şi prim-ministru al Regatului Unit.

Lira a urcat cu 0,3% ieri, în jurul orei 14.15 (ora Londrei), la 1,2672 dolari, respectiv cu 0,4%, la 0,8969 pence/euro.

Votul de încredere pentru May a fost declanşat de 48 de parlamentari care nu sunt de acord cu politica premierului în privinţa Brexitului, respectiv cu acordul cu Bruxellesul în acest sens, considerând că acesta trădează rezultatul referendumului din 2016 (care a stabilit ieşirea ţării din UE).

Theresa May a declarat că acum are o nouă misiune, respectiv să le ofere cetăţenilor Brexitul "pentru care au votat", reunind ţara şi construind un stat care să funcţioneze "cu adevărat pentru toată lumea". Oficialul de la Londra a subliniat că a ascultat preocupările deputaţilor care au votat împotriva sa şi care vor schimbarea acordului de Brexit.

Jacob Rees-Mogg, care a cerut votul de încredere, a declarat că rezultatul este "teribil pentru prim-ministru" şi a invitat-o pe May să demisioneze.

La rândul său, Andrew Bridgen, care a votat împotriva premierului, a afirmat că "ar fi fost o oportunitate imensă pentru reluarea negocierilor de Brexit cu un nou prim-ministru".

În schimb, fostul ministru de stat Damian Green consideră că victoria "decisivă" a lui May ar trebui să îi permită acesteia să meargă mai departe şi să-şi continue munca.

Ieri a avut loc o reuniune a Consiliului European care a avut în centrul atenţiei Brexitul.

Theresa May avea în plan, ieri, să obţină, la Bruxelles, concesii cu privire la acordul de Brexit. Premierul britanic urma să susţină un discurs în faţa omologilor săi din statele membre ale UE, reuniţi într-un summit de două zile.

Tot ieri, Theresa May a confirmat că va demisiona din partid înainte de alegerile generale, programate să aibă loc în 2022. "Crec că este corect ca alt lider de partid să ducă partidul în alegerile generale", a spus May.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb