Ministerul Transporturilor solicită amânarea listării a 5% din acţiunile a şapte companii din subordine, printre care Aeroporturi Bucureşti şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, până la 30 iunie 2016, faţă de termenul stabilit în prezent la finalul acestui an.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, unele măsuri adiacente şi a actelor normative subsecvente, Ministerul Transporturilor avea obligaţia să finalizeze până la 31 decembrie admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Aeroporturi Bucureşti, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa, Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia, Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
"Procedurile nu au fost finalizate până în prezent din cauza efectelor crizei economice, a renunţării la contractele de intermediere ori a altor motive obiective, spre exemplu iniţierea unor proiecte de acte normative de transfer a unor pachete de acţiuni în cazul unei companii", se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege elaborat de Transporturi, prin care se solicită prorogarea termenului de finalizare a procedurilor de listare, potrivit Mediafax.
În prezent este în derulare contractul de intermediere încheiat pentru oferirea la vânzare prin ofertă publică secundară la Bursa de Valori Bucureşti a unui pachet de acţiuni reprezentând 5% din valoarea capitalului social al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, iar intermediarul a propus modificarea strategiei de privatizare, arată autorii proiectului.
"Pentru celelalte companii, Ministerul Transporturilor şi-a propus iniţierea graduală a procedurilor pentru selecţia intermediarilor care să realizeze listarea acţiunilor, prin elaborarea documentelor aferente licitaţiilor ce vor fi organizate pentru selectarea intermediarilor şi publicarea anunţurilor publicitare aferente, ţinând cont de aspectele legate de situaţia economico-financiară a companiilor, a clarificării regimului juridic al capitalului social, litigii cu impact semnificativ, iniţiative legislative de transfer a pachetelor de acţiuni, dar termenul maximal prevăzut de lege, 31 decembrie 2014 este insuficient pentru derularea procedurilor", potrivit sursei citate.
Primele proceduri de listare au fost începute în 2007, cu intenţia să fie finalizate până la finele anului 2008, şi au fost parcurşi câţiva paşi privind întocmirea şi aprobarea de către fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare a prospectelor preliminare de ofertă şi analiza interesului investitorilor.
Guvernul a decis în iunie 2010 ca procedurile de listare să fie îngheţate până la sfârşitul anului 2012, apreciind că valoarea acţiunilor care ar fi urmat să fie tranzacţionate poate fi redusă de criza financiară.
Ministerul Transporturilor a reluat procedurile la începutul anului trecut şi estima venituri de minim 11,4 milioane lei în 2014 prin listarea a 5% din acţiunile celor şapte companii.