LISTAREA ELECTRICA "Electrica"- cea mai mare ofertă derulată prin Bursă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iunie 2014
Statul doreşte să privatizeze distribuitorul şi furnizorul de energie "Electrica", în urma ofertei publice aflată în derulare în perioada 16-25 iunie 2014, compania fiind inclusă în programul agreat cu Fondul Monetar Internaţional.
"Electrica" a devenit vedeta listărilor de anul acesta, după ce "Hidroelectrica" a reintrat în insolvenţă.
Statul vinde 51% din "Electrica", printr-o majorare de capital, oferind publicului 177,18 milioane de acţiuni noi.
Valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) şi 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro), dacă nu sunt luate în calcul discounturile acordate micilor investitori.
"Electrica" intenţionează să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa din Londra, prin certificate globale de depozit (GDR-uri).
Oferta va fi considerată închisă cu succes dacă cel puţin 100% din valorile mobiliare oferite au fost subscrise în mod valabil.
• Trei tranşe
Oferta este împărţită în trei tranşe, după cum urmează: 7% din acţiunile oferite (12.403.212 acţiuni) este oferit investitorilor mici de retail în România, 8% (14.175.100 acţiuni) este alocat investitorilor mari de retail în România, restul (150.610.432 acţiuni) fiind destinat investitorilor instituţionali.
Tranşa investitorilor mici este dedicată investitorilor care depun subscrieri între 250 şi 20.000 acţiuni, în timp ce investitorii mari sunt cei cu subscrieri de peste 20.000 de acţiuni.
La investitorii instituţionali se încadrează instituţii de credit, firme de investiţii, organisme de plasament colectiv (fonduri de investiţii colective, societăţi de investiţii şi/sau societăţi de administrare a investiţiilor), societăţi de asigurare, fonduri de pensii şi societăţi de administrare a respectivelor fonduri, traderi, societăţi fiduciare (trust companies), instituţii financiare internaţionale (IFI), şi alte instituţii.
După ofertă, un pachet de 5% din numărul total de acţiuni oferite din cadrul tranşei investitorilor instituţionali poate fi transferat în tranşa investitorilor mici şi/sau în tranşa investitorilor mari în cazul în care segmentele investitorilor individuali au un nivel de subscriere (ca procentaj al subscrierii în mărimea tranşei iniţiale) mai mare decât tranşa investitorilor instituţionali.
În plus, societatea poate decide o realocare suplimentară de pe tranşa instituţionalilor.
• Intervalul de preţ: 11-13,5 lei/acţiune
Investitorii individuali trebuie să subscrie, în cadrul ofertei, la preţul fix de 13,5 lei/ acţiune, iar, dintre aceştia, investitorii mari pot subscrie şi GDR-uri, la preţul fix de 16,63 USD/ GDR.
Investitorii instituţionali pot subscrie la orice preţ din cadrul intervalului 11 - 13,5 lei/acţiune sau 13,55 - 16,63 dolari/GDR.
Pasul de preţ pentru subscrierea de acţiuni de către investitorii instituţionali este de 0,05 lei, respectiv de 0,01 dolari.
Investitorii mici de retail vor primi o alocare garantată de 100% pentru subscrierile care cumulat nu depăşesc 1.000 de acţiuni/persoană, în baza principiului primul-venit, primul-servit, până la un număr total de 10 milioane de acţiuni.
Micii investitori care au subscris în primele cinci zile ale ofertei sunt îndreptăţiţi la o reducere de 5% la preţul final de ofertă şi care nu primesc alocare garantată.
Astfel, un mic investitor avea posibilitatea să subscrie, printr-un ordin, 1.000 de acţiuni, care să îi fie garantate, şi, pe un alt ordin, pentru a beneficia de discount, în primele cinci zile ale ofertei.
Pentru investitorii mici care beneficiază de discount şi pentru investitorii mari, alocarea se face pro-rata.
Factorul de alocare va fi calculat separat pentru tranşa investitorilor mici şi pentru tranşa investitorilor mari, în funcţie de nivelul de subscriere în fiecare tranşă. Factorul de alocare în cadrul tranşei subscrierilor mici este determinat după excluderea celor 10 milioane de acţiuni pentru care există o alocare garantată.
• Stabilizarea preţului final
Preţul final al ofertei se stabileşte în funcţie de subscrierile de pe tranşa investitorilor instituţionali, astfel: a) în cazul în care numărul total de acţiuni subscrise va reprezenta mai mult de 100% din ofertă şi numărul total de acţiuni subscrise în Tranşa Investitorilor Instituţionali va reprezenta cel mult 100% din această tranşă, preţul final este stabilit la nivelul celui mai mic preţ de subscriere înregistrat în tranşa mare; b) în cazul în care numărul total de acţiuni subscrise va reprezenta mai mult de 100% din ofertă şi numărul total de acţiuni subscrise în tranşa mare va reprezenta mai mult de 100% din aceast segment, preţul de vânzare este determinat pe baza criteriilor de alocare.
Astfel, societatea şi managerii pot selecta subscrierile, în funcţie de anumite criterii calitative cum ar fi: politica de investiţii, cunoştinţele investitorilor instituţionali despre societăţi care activează în acelaşi domeniu ca Societatea; numărul valorilor mobiliare oferite subscrise şi susţinerea ofertei; dacă subscrierea a fost realizată la începutul, sau timpuriu în cadrul ofertei; preţul oferit; reacţia calitativă obţinută în perioada procesului de marketing preliminar; orientarea către sectorul energetic şi/ sau către regiunea Europei Centrale şi de Est; activele sub administrare; investiţii în titluri de capital în România sau Europa Centrală şi de Est; alte criterii care permit existenţa unei baze de investitori de calitate şi o evoluţie pozitivă a preţului de piaţă ulterior închiderii ofertei.
Pe 25 iunie 2014, după închiderea ofertei, managerii vor anunţa indicii de alocare corespounzători tranşei Investitorilor Mici şi Tranşei Investitorilor Mari.
• Un GDR = 4 acţiuni
La Bursa din Londra urmează să fie listate GDR-urile "Electrica". Fiecare GDR va reprezenta patru acţiuni aflate în depozit la Custode, în calitate de custode al Depozitarului.
Numărul final de acţiuni care stau la baza GDR-urilor Oferite care va fi emis şi alocat către investitorii din ofertă nu va depăşi două treimi din numărul total de acţiuni oferite.
• Mecanism de stabilizare
Oferta "Electrica" cuprinde şi un mecanism de stabilizare a preţului, după listare. Astfel, managerii pentru stabilizare vor avea dreptul să achiziţioneze maxim 8.420.000 acţiuni, pentru a stabiliza preţul pe piaţa de capital al titlurilor la un nivel mai mare decât cel care altfel ar prevala. Tranzacţiile de cumpărare pentru stabilizare pot fi efectuate numai timp de o lună după listare.
"Electrica" va primi toate fondurile obţinute din subscriere, mai puţin sumele utilizate pentru stabilizare.
Valoarea totală a comisioanelor, taxelor şi cheltuielilor plătibile de către societate în legătură cu oferta este de aşteptat să fie între aproximativ 67 milioane lei şi 80 milioane lei.
Societatea poate prelungi perioada de oferta sau poate modifica alte date privind Oferta, în conformitate cu legislaţia română.
link: "Suprasubscrierea şi alocarea pro-rata a acţiunilor vor crea dezamăgire multor investitori"
link: Frământări pe tranşa investitorilor instituţionali
link: Premiere şi stângăcii la oferta Electrica
link: Energia electrică în imperiul liberalizării
link: Grupul Electrica SA controlează 39% din distribuţia de electricitate
link: Electrica, venituri de1,2 miliardede lei, în primul trimestru
link: Electrica - efect pozitiv, dar nu spectaculos pentru lichiditatea BVB
link: Investitorii mici, nemulţumiţi de dimensiunea tranşei de retail
link: Intervalul de preţ al ofertei Electrica, rezonabil
link: Florin Oprea: Cei 3,335 milioane clienţi erau potenţiali investitori la Electrica
link: AIE: "Europa, ameninţată de o criză a electricităţii"
link: Constantin Niţă vrea să stimuleze consumul de electricitate
link: Unul din vicepreşedinţii ANRE, acuzat de luare de mită
link: Investiţiile post-privatizare de la Enel Muntenia Sud, în atenţia DNA
link: Riscuri privind activitatea şi sectorul Grupului Electrica