Lituania a anunţat astăzi că în septembrie 2022 va finaliza ridicarea gardului cu o lungime de 508 km la frontiera sa cu Belarus, măsură menită să oprească migranţii care în acest an au venit în număr mare de pe teritoriul belarus, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Lituania, Letonia şi Polonia au raportat creşteri substanţiale ale numărului de migranţi care au ajuns pe teritoriile lor plecând din Belarus. Cele trei state, care sunt membre ale Uniunii Europene, l-au acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că pune presiune asupra UE în scopul ridicării sancţiunilor economice impuse Belarusului.
''Bariera fizică este vitală pentru noi pentru a respinge acest atac hibrid pe care regimul din Belarus îl comite împotriva Lituaniei şi Uniunii Europene'', a declarat şefa executivului lituanian, Ingrida Simonyte.
Gardul va avea o înălţime de trei metri şi în partea de sus va fi prevăzut cu sârmă ghimpată, costurile lucrării fiind estimate la cel puţin 152 de milioane de euro.
Săptămâna trecută, ţările UE au acuzat Belarusul de efectuarea ''unui atac direct'' prin trecerea solicitanţilor de azil peste frontiera sa şi, îngrijorate de perspectiva unui val de migranţi afgani, au convenit că trebuie să-şi consolideze frontierele externe.
De la începutul anului, 4.141 de persoane au trecut ilegal frontiera în Lituania, ţară cu o populaţie de 2,8 milioane de locuitori. În întregul an 2020 în Lituania au intrat 74 de migranţi ilegali.
UE acuză Belarusul că aduce irakieni de la Bagdad la Minsk cu avionul şi apoi îi îndreaptă spre nord către frontiera belarusă.