LIVE TEXT: Guvernul Cioloş a fost respins

Politică / 20 octombrie 2021

Guvernul Cioloş a fost respins

Actualizare - DACIAN CIOLOŞ: ''Parlamentarii au respins singura soluţie pe care au avut-o pe masă''

Parlamentarii au respins singura soluţie pe care au avut-o pe masă, a declarat, astăzi, Dacian Cioloş după ce Citeşte mai mult....

---

Actualizare - Guvernul Cioloş a fost respins

Guvernul Cioloş a fost respins astăzi în urma votului din şedinţa de astăzi a Parlamentului.

Guvernul Cioloş a fost respins cu 88 de voturi "pentru" şi 184 "împotrivă".

---

Actualizare - GEORGE SIMION: ''După ce ne jucăm cu bilele pe aici, să ne punem la aceeaşi masă şi să găsim o soluţie''

Deputatul AUR George Simion a declarat astăzi, în plenul Parlamentului, că nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier a fost o pierdere de timp, considerând că preşedintele Klaus Iohannis este vinovat pentru această criză politică, şi a făcut un apel la parlamentari Citeşte mai mult....

---

Actualizare - MARCEL CIOLACU: ''Fac apel la şefii de partide să găsim o soluţie de a scoate România din criză''

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut un apel, astăzi, către toţi şefii de partide parlamentare să se Citeşte mai mult....

---

Actualizare - DIANA ŞOŞOACĂ: ''Mai sunt şi oameni care au alte probleme decât COVID''

Senatorul Diana Şoşoacă a susţinut, astăzi, în plenul reunit al Parlamentului, că numărul deceselor cauzate de Citeşte mai mult....

---

Actualizare - A început votul în Parlament

---

Actualizare - VARUJAN PAMBUCCIAN: ''Votul grupului va fi simbolic''

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, astăzi, în plenul Parlamentului, că niciodată România nu a fost într-o situaţie mai dificilă şi că lucrurile nu pot fi rezolvate "încercând să se forţeze un guvern care nu are suport în momentul de faţă", adăugând că Citeşte mai mult...

---

Actualizare - LUCIAN ROMAŞCANU, CĂTRE DACIAN CIOLOŞ: ''Aţi mai condus guvernul şi ne amintim de o spirală a eşecurilor''

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat astăzi că premierul desemnat Dacian Cioloş a mai condus Citeşte mai mult....

---

Actualizare - CLAUDIU TÂRZIU: ''Acest Cabinet va cădea la vot''

Senatorul Claudiu Târziu, copreşedintele AUR, a declarat astăzi, în plenul reunit al Parlamentului, că Executivul Cioloş nu îndeplineşte criteriile pentru a obţine votul de învestitură şi i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să găsească o soluţie pentru instalarea unui guvern valabil şi viabil, pentru a Citeşte mai mult....

---

Actualizare - ALEXANDRU RAFILA: ''Din 2016, când Cioloş era premier, s-a încercat discreditarea medicilor''

Social-democratul Alexandru Rafila a declarat, astăzi, în plenul reunit al Parlamentului, că încă din anul 2016, când Dacian Cioloş era premier, s-a încercat în Citeşte mai mult....

---

Actualizare - KELEMEN HUNOR: ''Trebuie să cerem scuze cetăţenilor care ne-au trimis în Parlament''

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat astăzi că parlamentarii ar trebui să-şi ceară scuze de la cei care i-au trimis în Parlament, subliniind că ar trebui dezbătute problemele cu care se confruntă România, şi a spus că formaţiunea sa nu va vota echipa guvernamentală propusă de Dacian Cioloş.

"Acum un an, în campanie electorală, nu am promis conflicte interminabile, nu am promis instabilitate, nu am promis nesiguranţă şi haos social. Promisiunile noastre au fost stabilitate, predictibilitate, siguranţă şi redarea speranţei fiecărui cetăţean pentru un trai mai bun. De două luni de zile, majoritatea clasei politice oferă "cetăţii" doar scandal, circ, instabilitate. Vedem multe argumente fără nicio coerenţă şi logică, atitudine duplicitară, isterie şi balet politic inutil. Înainte de orice, trebuie să cerem scuze de la cetăţenii care ne-au trimis în Parlament. Vă cer scuze, stimaţi cetăţeni, dar sigur nu pot să o fac în numele fiecărui parlamentar. Şi totuşi, trebuie să spun acest lucru de la acest microfon. Ar trebui să dezbatem problemele cu care se confruntă România", a declarat Kelemen Hunor.

---

Actualizare - DACIAN CIOLOŞ: ''Pentru implementarea PNRR vom instaura un dialog între miniştri şi Parlament''

Dacian Cioloş a declarat astăzi că pentru implementarea PNRR Cabinetul său va instaura un dialog strâns între miniştri şi Parlament.

"Ştim cu toţii că ar urma să vină sume colosale pentru economia României prin intermediul Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă. Avem alocate 30 de miliarde de euro şi e important să îi putem aduce repede. Acesta nu poate fi doar un program al Guvernului USR sau PNL sau oricărui alt guvern. Este un plan naţional pentru care ne-am luptat în Parlamentul European să devină realitate. E meritul întregii clase politice, dar vom putea să ne lăudăm împreună doar dacă ne vom asigura tot împreună că vom face tot ce e posibil ca aceşti bani să ajungă în România şi să se cheltuiască pentru investiţiile corecte. Pentru implementarea PNRR vom instaura un dialog strâns între miniştri şi Parlament. Programul va trebui continuat de orice guvern va veni până în 2024", a declarat Dacian Cioloş.

---

Actualizare - DACIAN CIOLOŞ: ''Programul USR conţine soluţii la criza facturilor la energie şi pandemia de COVID''

Programul de guvernare al USR conţine soluţii pentru cele două crize cu care se confruntă România - facturile la energie şi gaze şi pandemia de COVID-19, a declarat astăzi premierul desemnat Citeşte mai mult...

---

Actualizare - DACIAN CIOLOŞ: ''Armistiţiu: votaţi acest guvern pentru a scoate ţara din criză''

Premierul desemnat Dacian Cioloş le-a cerut, astăzi, parlamentarilor să dea un vot pentru un guvern de criză, pentru a oferi împreună un exemplu de responsabilitate cetăţenilor, subliniind că îşi asumă atât "propria vină a superficialităţii şi indiferenţei din trecut", cât mai ales Citeşte mai mult...

---

Actualizare - DACIAN CIOLOŞ: ''Vă cer un vot pentru un guvern de criză, pentru a oferi un exemplu de responsabilitate''

Premierul desemnat Dacian Cioloş le-a cerut, astăzi, parlamentarilor să dea un vot pentru un guvern de criză, pentru a oferi împreună un exemplu de responsabilitate cetăţenilor, subliniind că îşi asumă atât "propria vină a superficialităţii şi indiferenţei din trecut", cât mai ales "ceea ce poate fi făcut de acum înainte", informează Agerpres.

---

Actualizare - Moment de reculegere în memoria românilor care au murit de COVID

Senatorii şi deputaţii au ţinut un moment de reculegere, astăzi, în plenul reunit al Parlamentului, în memoria celor peste 40.000 de români care au murit din cauza COVID-19.

Momentul de reculegere a fost cerut de premierul desemnat Dacian Cioloş.

"Vă rog să ţinem un moment de reculegere pentru cei peste 40.000 de români, femei, copii, bărbaţi, bunici, care şi-au pierdut viaţa de la începutul acestei pandemii", a afirmat Dacian Cioloş, în discursul susţinut în plenul Parlamentului, la şedinţa de învestire a Guvernului pe care l-a propus.

---

Actualizare - Parlament: Şedinţa de învestire a guvernului propus de Dacian Cioloş a început

Şedinţa este condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu, care a anunţat că 273 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa din totalul de 466, informează Agerpres.

Dacian Cioloş va prezenta programul de guvernare şi lista guvernului. Vor avea loc dezbateri, urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului.

Premierul desemnat are la dispoziţie 60 de minute, iar grupurile parlamentare au timp de dezbatere 77 de minute, corespunzător numărului membrilor lor, luând în calcul câte 10 secunde de fiecare parlamentar.

Legislativul va acorda încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

---

Actualizare - CIOLACU: "PSD votează împotriva guvernului propus de Dacian Cioloş"

PSD va vota, miercuri, în plenul comun al Parlamentului, împotriva guvernului propus de Dacian Cioloş, a anunţat liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu ... Citeşte mai mult...

---

Actualizare - DACIAN CIOLOŞ: ''Sper în înţelepciunea parlamentarilor să voteze acest guvern, ar fi o soluţie imediată de ieşire din criză''

Premierul desemnat Dacian Cioloş şi-a exprimat speranţa, astăzi, ca parlamentarii să aibă înţelepciunea de a vota Cabinetul pe care l-a propus, pentru că ar fi "o soluţie imediată" de ieşire din criza politică şi de Citeşte mai mult....

---

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, astăzi, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş, informează Agerpres.

Şedinţa începe la ora 10:00.

Conform programului, premierul desemnat Dacian Cioloş va prezenta programul de guvernare şi lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului.

Lista cu miniştri şi programul de guvernare au fost depuse luni la Parlament.

Candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş sunt: Dan Barna - ministrul Afacerilor Externe; Nicu Fălcoi - ministrul Apărării Naţionale; Alin Stoica - ministrul Afacerilor Interne; Stelian Ion - ministrul Justiţiei; Dragoş Pîslaru - ministrul Finanţelor; Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor şi Infrastructurii; Cristina Prună - ministrul Energiei; Claudiu Năsui - ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului; George Căţean - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Mihai Goţiu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Cristian Ghinea - ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; Ioana Mihăilă - ministrul Sănătăţii; Ionuţ Moşteanu - ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; Oana Ţoiu - ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale; Corina Atanasiu - ministrul Educaţiei; Monica Berescu - ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării; Iulia Popovici - ministrul Culturii; Tudor Pop - ministrul Tineretului şi Sportului.

Marţi, miniştrii propuşi în Cabinetul Cioloş au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toţi, cu excepţia ministrului propus la Transporturi, Cătălin Drulă, primind avize negative. Drulă a primit aviz favorabil din eroare procedurală, după ce în comisii nu s-au întrunit voturile necesare pentru un aviz nefavorabil.

Avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi este consultativ.

Conform Constituţiei şi regulamentelor, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin o jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori şi nicio altă formaţiune politică parlamentară nu a anunţat că susţine Cabinetul propus de Dacian Cioloş.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că parlamentarii liberali vor participa la şedinţă, dar nu vor vota, menţionând că este responsabilitatea premierului desemnat să îşi facă majoritate.

"Decizia de vot a fost luată aseară în Biroul Executiv al PNL: ne vom abţine la voturile pentru candidatura miniştrilor din acest guvern. (...) Noi arătăm aici maturitate şi arătăm un pas sau o deschidere, pentru că noi nu vom vota împotrivă. Parlamentarii PNL nu se vor ridica din bancă şi nu vor merge să pună bila împotriva acestui guvern, aşa cum s-a întâmplat în partea cealaltă, dar din partea noastră arătăm că există deschidere, arătăm că vrem să depăşim acest moment. Ce a fost în trecut a fost în trecut. Haideţi să rezolvăm problema", a afirmat Cîţu.

UDMR a luat o decizie similară cu cea a liberalilor.

Astfel, parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sală, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota, a anunţat liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond.

PSD va lua o decizie finală în privinţa modului în care se vor comporta parlamentarii social-democraţi la vot într-o şedinţă a conducerii partidului desfăşurată cu o oră înainte de întrunirea plenului reunit, însă liderii PSD au declarat, în mai multe rânduri, că nu vor vota un Guvern propus de Dacian Cioloş.

"Acest Guvern are foarte mari şanse să pice în Parlament cu cel mai mare număr de voturi. Cred că Cioloş o să bată recordul lui Cîţu, care a picat deja cu cel mai mare număr de voturi. (...) Dacă nu au găsit pe altcineva mai bun decât Mihăilă şi Voiculescu, că mă gândesc că domnul Voiculescu a refuzat şi şi-a pus pupila, e de plâns. Atât timp cât vii cu doamna Mihăilă la Sănătate, cu Năsui, cu toţi ceilalţi care şi-au dat măsura competenţei în acest an în care au fost la guvernare, cred că lucrurile sunt evidente. (...) În şedinţa Biroului Politic Naţional se va decide dacă parlamentarii partidului participă sau nu la şedinţa de plen comun. În principiu, decizia noastră este că nu votăm acest Guvern", a declarat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

Reprezentanţii AUR au anunţat de asemenea că nu vor susţine un Guvern propus de Dacian Cioloş.

"Nu este o majoritate care să îl susţină pe Dacian Cioloş", a afirmat copreşedintele AUR George Simion.

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, la rândul său, că nu ar susţine ideea unui guvern minoritar, menţionând că grupul pe care îl conduce va avea întotdeauna o atitudine de echilibru.

"Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar, decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament - un sprijin predictibil şi pe termen lung", a subliniat Varujan Pambuccian.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a făcut un apel, marţi, la parlamentari să treacă peste orgolii politice şi să voteze în favoarea Cabinetului pe care l-a propus, menţionând că acesta oferă soluţii.

"Fac un apel către parlamentari să treacă peste orgolii politice şi să voteze acest Guvern mâine dimineaţă, pentru că, în situaţia în care ne aflăm, acest Guvern este o soluţie şi oferă soluţii. (...) E un Guvern gata să-şi asume soluţii pentru această situaţie de criză, dacă primim votul. (...) Fac apel către parlamentari să iasă din logica strictă a directivelor de partid şi să se gândească la alegători, să se consulte cu cetăţenii şi mâine să aibă un vot responsabil şi să voteze pentru o soluţie care le rezolvă problemele", a afirmat Cioloş.

În cazul neacordării votului de încredere, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

În cazul adoptării, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se înaintează de asemenea de îndată şefului statului spre a proceda la numirea Guvernului.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Guvern! Precum al lui Verdet!

    Cum vor rezolva problema drogatul, neamtul si parlamentarii peste cateva zile, cand gyvernul interimar va pierde si bruma de legitimitate pe care o are acum? In cateva zile ministrii interimari, numiti dupa demisiile useristilor, inainte de motiunea de cenzura, vor trece de 45 de zile de interimat. Un prim-ministru interimar nu mai poate numi ministri intetimari (motivul pentru care drogatul a strans din dinti si l-a rugat pe Oros sa revina asupra demisiei), Romania ramanand cu un guvern fara ministri!

    1. Decât cu un guvern criminal care distruge ... mai bine nimic. Măcar așa lucrează hazardul, norocul, divinitatea.

      Nu mai bine at fi fost daca drogatul nu s-ar fi tinut cu dintii de scaun si-ar fi acceptat sa fie numit un alt liberal?

      Useristii l-ar fi acceptat si pe portarul de sediul central al PDL, fostul PNL, doar nu drogatul! 

    Câtă mizerie morală și umană la Cioloș să vină cu un guvern care-o include la Sănătate pe Ioana Mihăila, cea din cauza căreia spitatele și farmaciile NU AU antivirale anti-COVID.

    1. Asta-i părerea ta! De fapt reproduci ca un papagal ce spune Antena3 !

      Tu esti dresat de cocinele useriste.

      ba, Romania o duce asa de bine multumita desteptilir ca tine! sa te iei cu xena si citzurmsn de mana si sa va duceti in siberia

      cei mai destepti is romanii, dom'le! cum le stiu ei pe toate! te si miri cum cu asa popor de destepti e tara a nouaspea roata la caruta! la caruta, ca mai mult nu se poate! 

      papagali ingsmfati, asta sunt desteptii ca tine 

    Ce guvern? O adunatura de neomarxisti, unii demonstrandu-si deja incompetenta si lipsa de perspectiva economica si politica. Cine? Ghinea-PNRR? Gotiu? Barna? Nasui Mr. Bean ? Mihaila?Ciolos?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb