LIVIU DRAGNEA: "Dacă PSD câştigă alegerile, vor trebui să plătească toţi: Iohannis, Cioloş şi miniştrii"

S.A.
Ziarul BURSA #Politică / 21 noiembrie 2016

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Actualizare 08:24 Dragnea susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR şi a adăugat că există tineri angajaţi la Guvern care, iniţial, au fost voluntari şi "care sunt postaci pentru premierul Dacian Cioloş".

"Cer şi instituţiilor statului cu atribuţii în alegeri şi celor care lucrează în aceste instituţii să nu se gândească că aceşti tehnocraţi sunt veşnici, şi că orice lucru care încalcă legea va trebui să fie plătit chiar de cei din aceste instituţii după alegeri. Chiar dacă li s-a dat senzaţia că sunt sub o umbrelă de protecţie şi cei din guvern, şi cei din instituţii din judeţe, să nu se mai lase păcăliţi, pentru că vor plăti toţi", a afirmat Dragnea, duminică seara, potrivit Agerpres.

Întrebat către ce zone politice se îndreaptă suspiciunile sale, liderul PSD a arătat că "se îndreaptă către tot ce înseamnă actuala putere".

Dragnea a susţinut: "Poate fi numită şi fraudarea alegerilor pentru că există un grup de tineri angajaţi la Guvern, care iniţial au fost voluntari, acum am înţeles că li s-a aprobat un bonus de 2.000 - 3.000 de euro pe lună, despre care iniţial s-a spus că ei au venit acolo să lucreze la un program de informatizare, dar oamenii din guvern sunt destul de speriaţi, care sunt de ani de zile acolo, spun că de fapt aceşti tineri sunt postaci pentru Dacian Cioloş, pentru PNL şi USR. Ne poate spune şi nouă ce fac băieţii ăia acolo? Ce au făcut până acum? De ce sunt plătiţi din bani publici? De ce stau în clădirea Guvernului? Poate (premierul - n.r.) să ne arate până mâine ce au făcut? Să nu aibă impresia că, dacă au fost postaci sau au lucrat pe internet, aceste lucruri se şterg. Nu se şterg. (...) Ei nu vor să câştige alegerile că nu au cum. Ei au câteva ţinte importante - să scadă cât pot din procentele PSD, care contează, pentru ca un eventual vot de încredere (...) să aibă o legitimitate mai mică. 4-5 procente în plus la PNL şi USR fac ca aceste două partide să aibă mai mult. Deci pe nuanţa asta vor să meargă şi spun oameni din interiorul PNL".

Potrivit acestuia, sunt două instituţii cheie în organizarea alegerilor din România - Ministerul de Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă - a căror activitate îl îngrijorează din perspectiva alegerilor parlamentare.

"Ministerul de Interne a suferit transformări majore. Cum, necum, de la începutul anului, Dacian Cioloş a avut ţinta ca de acolo să plece Petre Tobă, care e unul dintre foarte puţinii membri ai guvernului care n-a fost obedient faţă de premier şi faţă de ideea de tehnocraţie. Acum, Ministerul de Interne este condus de apropiatul lui Dacian Cioloş, transformări majore, tulburări majore în MI, în serviciul secret cu atribuţii serioase în organizarea alegerilor. AEP a rămas fără conducător. AEP este cea care, pe lângă alte lucruri pe care le face şi în campanie şi în ziua alegerilor, după alegeri centralizează voturile şi repartizează mandatele pe baza unui soft la care noi deocamdată nu avem acces. Sigur că în această situaţie e firesc ca eu sa am suspiciuni care nu sunt de faţadă şi sunt foarte preocupat şi îngrijorat. Ăsta e motivul pentru care am solicitat BEC să pună la dispoziţie toate explicaţiile pe care AEP le va folosi. De asemenea, să primim dreptul de a avea un reprezentant la AEP atunci când se vor centraliza rezultatele şi va fi pus în aplicare soft-ul", a adăugat preşedintele PSD, la Romania TV.

El a mai afirmat că "cei de la PNL se mişcă şi acţionează fără niciun fel de teamă că reprezentanţii MI i-ar certa măcar să-i repună să intre în legalitate".

"De exemplu, au fost fotografii cu pungi cu mită electorală în Prahova. Noi am primit fotografii şi din alte judeţe. Şi acum se lucrează la greu cu asta. Aici, Ministerul de Interne trebuie să intervină imediat. Sunt încălcări ale legii electorale în alte judeţe, am înţeles că mâine colegii noştri o să facă plângeri ca cei de la PNL să intre în legalitate. Toate aceste lucruri ne fac să ne gândim serios că poate această disperare a lor, generată de faptul că n-au un program economic, n-au ce să le spună românilor, poate să-i ducă cu gândul că aceste alegeri să fie fraudate ca să-şi pună 'guvernul meu', aşa cum spune preşedintele Iohannis", a mai arătat liderul social-democraţilor.

(I.S.)

------------

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la România TV, că dacă social-democraţii vor câştiga alegerile va fi dus la îndeplinire sloganul USL, "Dreptate până la capăt", iar cei pe care îi consideră responsabili de greşelile ultimului an vor trebui să "plătească", în instanţă, precum Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, dar şi miniştrii săi, relatează News.ro.

"Aş vrea să se apropie dreptatea de toţi. Dacă vom câştiga alegerile vom face ceea ce am promis cu USL, dar din păcate USL s-a rupt. Vom face dreptate până la capăt. (...) Să plătească toţi pentru tot răul pe care l-au făcut. Toţi. Indiferent despre cine e vorba", a spus Liviu Dragnea, făcând referire la declaraţiile lui Klaus Iohannis, privind politicienii care atacă justiţia pentru că simt că "dreptatea se apropie" de ei.

Întrebat dacă se referă şi la preşedinte când spune că trebuie să "plătească toţi", Dragnea a confirmat, enumerând şi alte persoane.

Liderul PSD a mai spus: "Trebuie duse la capăt anchetele referitoare la case, de exemplu, că tot îi place să vorbească despre dreptate. Dreptatea să se apropie de toţi. Premierul Cioloş trebuie să plătească împreună cu ministrul Culturii şi cu ceilalţi oficiali şi funcţionari implicaţi în marea fraudă de la Cuminţenia Pământului. Acolo s-a încălcat legea de la început şi acum se încalcă. Trebuie să plătească ministrul Sănătăţii pentru prejudiciul uriaş pe care l-a adus bolnavilor din România, atât bolnavilor de hepatica C, cât şi milioanelor de români bolnavi, pentru care nu a vrut să scadă preţurile la medicamente".

El i-a nominalizat şi pe ministrul Fondurilor Europene, din cauza căruia "România a pierdut miliarde în acest an", dar şi pe ministrul Agriculturii, "care şi-a permis să întârzie subvenţiile la agricultură 8 luni de zile".

"Toţi ăştia - şi ceilalţi pe care nu îi numesc în seara asta - vor trebui să plătească şi vor plăti", a conchis Liviu Dragnea.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. ce sa va plateasca ? nu veti fura voi oricum? si oricit?

    1. Adică nu suficient la cât de mare e scârba față de pesedeauă...

    asteptam sa platiti pentru furtul de ani buni cit ati fost la guvernare, dar slaba speranta , puteti fura linistiti

    Deocamdata vad ca de cam o luna jumate trec autocare cu taranii pe care PSD-ul ii incarca si-i duce pe la Manastiri. De exemplu cei din Oltenia care au fost dusi la Arsenie Boca acum sunt dusi la Sambata de Jos si invers. Va dati seama ca aia deja sunt "setati" sa voteze cu PSD-ul. Problema este de unde au atatia bani?

    Puteti sta linistit tovarase Dragnea ca la furat de voturi nu va poate concura nimeni. Este singurul domeniu in care PSD-ul exceleaza.

    1. Striga hotii; uite hotii! 

    Tu,tovarase Dragnea ,cand platesti?:)

    1. si-asa cand se va incheia al2lea dosar penal al tau vei fi la zdup.cu suspendare n-ai cum sa mai iei.

    ia mai du-te tu-n cele pustiuri!

    "Dacă PSD câştigă alegerile, vor trebui să plătească toţi: Iohannis, Cioloş şi miniştrii" 

    Vor plati cum a platit si ticalosul Basescu, cu care dupa ce ati cistigat ati facut intelegeri mirsave. 

    Nadejdea noastra este ca Iohannis si Ciolos sa nu fie din acelasi aluat ca nemernicul ala Basescu, ca voi nu dati nici un semn ca v-ati schimbat, dupa cum actionati aratati ca sunteti la fel de ticalosi ca todeauna.

    Drag nea Liviu! ce limba ascutita ai; o sa infintati un Tribunal al boborului si o sa cada toti pe mana comisarilor boborului?. 

    Asa dragneo, sa plateasca! Ca bine zici.

    Imi pare totusi ciudat ca tocmai tu sa acuzi de incalcari ale legii orice este legat de alegeri. Da, stiu, condamnarea a fost doar cu suspendare, caci doar oamenii politici au privilegii speciale... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb