LIVIU DRAGNEA:  "Luni o să avem o şedinţă a coaliţiei"

A.C.
Politică / 6 iulie 2017

"Luni o să avem o şedinţă a coaliţiei"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunţat, la Parlament, că luni va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare, la care vor fi invitaţi premierul Mihai Tudose şi mai mulţi miniştri, pentru a vedea care sunt concluziile primei săptămâni de guvernare şi care este calendarul de acţiuni pentru perioada următoare, potrivit unor surse din presă.

Liviu Dragnea a afirmat, citat de News.ro: "Luni vom avea o coaliţie în care va fi invitat primul-ministru şi o serie de membri din Cabinet, care va hotărî domnul Tudose, şi vom discuta după prima săptămâna de guvernare care sunt concluziile lor şi care e calendarul de acţiuni pentru perioada următoare"

Întrebat despre decizia premierului Mihai Tudose de a bloca angajările în administraţia centrală, liderul PSD a susţinut că "s-a scăpat robinetul la angajări" şi "nu este în regulă", se mai rată în sursă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a completat: "Da, pentru că s-au făcut foarte multe angajări, în condiţiile în care noi stabilisem, ca decizie strategică la începutul guvernării, în ianuarie, că vor avea loc diminuări de chetuieli de 10% din toată natura cheltuielilor publice şi se pare că s-a scăpat robinetul la angajări în administraţia centrală şi nu e în regulă".

Dragnea a mai transmis că , în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, l-a rugat să capete mai repede experienţă politică, deoarece deţine o funcţie importantă, iar "Palatul Victoria a înviat", toţi miniştrii muncind extrem de mult.

Liviu Dragnea a adăugat: "I-am spus două lucruri, l-am rugat să capete mai repede experienţă politică, pentru că este o funcţie importantă şi exact asta, pentru că am avut şi cu primul ministru o discuţie să stabilească un calendar în care să înceapă aceste întâlniri deschise şi foarte utile cu companiile şi cu băncile pentru a găsi care sunt metodele prin care aceste instituţii financiare şi aceste companii să aibă un profit mai mare".

Întrebat la ce s-a referit când a spus că ministrul de Finanţe ar trebui să capete experienţă şi dacă a făcut referire la afirmaţia acestuia cu privire la pensiile private, liderul PSD a răspuns afirmativ.

Preşedintele PSD a mai susţinut: "Da. A fost prima lui zi ca ministru, emoţionat, toată presa, foarte multe întrebări şi se întâmplă, dar e un tânăr în care eu am încredere şi în care prim-ministrul are foarte mare încredere".

De asemenea, chestionat dacă Ionuţ Mişa ar trebui să se înscrie în PSD şi dacă i-a făcut o invitaţie în acest sens, Liviu Dragnea a susţinut că nu este la nuntă ca să facă invitaţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a conchis: "Nu, nu facem invitaţii, că nu suntem la nuntă. Să-şi facă treaba acolo. E o echipă care a început să funcţioneze foarte bine. Au lucrat începând de luni în fiecare zi, cu ateliere de lucru, se lucrează chiar. Palatul Victoria a înviat. Acum a început să se muncească".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb