Livrările de grâu se diminuează şi asta este o veste proastă pentru preţul pâinii

G.B
Miscellanea / 15 august 2021

Livrările de grâu se diminuează şi asta este o veste proastă pentru preţul pâinii

Pagubele provocate culturilor de grâu în doi din cei mai mari exportatori mondiali precum şi îngrijorările legate de calitatea recoltei de grâu în al treilea mare exportator au dus cotaţiile la grâu la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, cea ce a creat noi temeri cu privire la inflaţia preţurilor la alimente pentru milioane de persoane vulnerabile, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Seceta şi canicula au continuat să pârjolească culturile de grâu din Canada în luna iulie, la câteva luni după ce o iarnă brutală a lovit culturile de grâu din Rusia. Pierderile de producţie din aceşti mari producători mondiali vor fi compensate doar parţial de câştigurile înregistrate în alte ţări, pentru o cultură agricolă care este plantată pe cea mai mare suprafaţă a globului şi care este utilizată pentru produse de bază precum pâine, paste şi cereale pentru micul dejun.

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Paris au crescut cu 9,5% săptămâna aceasta, până la cel mai ridicat nivel de după 2012, după ce Departamentul american al Agriculturii şi-a redus estimările privind producţiile de grâu din Canada şi Rusia, ceea ce va afecta stocurile şi comerţul mondial. O recoltă mai mică de grâu în SUA creează presiuni suplimentare.

Impactul va fi resimţit atât de gospodării cât şi de guverne, în special din ţările sărace care se bazează pe importuri. Şi atât în SUA cât şi în altă parte, costurile mai mari la pâine vor reprezenta o nouă presiune asupra unui lanţ de aprovizionare cu alimente care se confruntă deja cu un deficit de mână de lucru şi probleme cu logistica.

"Consumatorii vor vedea preţuri mai mari, nu este nicio îndoială. Preţul pe care îl plătim pentru grâu pe măsură ce cotaţiile futures cresc, indiferent de care este preţul când vine brutarul, se transmite imediat asupra preţului fâinii", a declarat vicepreşedintele firmei King Milling Co, James Doyle.

În plus, aprecierea grâului până la cele mai mari valori din ultimii ani este şi una contra-sezonieră, venind într-un moment în care de obicei silozurile de cereale din emisfera nordică încep să se umple cu grâul proaspăt recoltat. În aceste condiţii, guvernul american prognozează că rezervele mondiale de grâu vor coborî la cel mai redus nivel din ultimii cinci anii iar livrările marilor exportatori vor fi afectate în special.

"Piaţa se îndreaptă acum spre un deficit global, Aceasta intensifică îngrijorările cu privire la inflaţia alimentelor. Grâul este un produs alimentar esenţial", declară Carlos Mera, directorul de cercetare de la Rabobank.

Având în vedere că grâul este materia primă pentru orice de la baghetele din Franţa şi până la tăiţeii din Asia, cotaţiile la grâu au un impact mai direct asupra consumatorilor spre deosebire de alte culturi precum porumb sau soia boabe, care sunt folosite în principal ca nutreţ pentru animale.

Fluctuaţiile preţurilor la materiile prime au nevoie de timp pentru a se transmite de-a lungul lanţurilor de aprovizionare. În plus, preţurile cu amănuntul pot să fie mai imobile, deoarece în unele cazuri costurile cu alimentele sunt subvenţionate de guverne. Însă costurile mai mari acum înseamnă că preţurile la grâu vor rămâne la un nivel ridicat până când recoltele din emisfera sudică, de la începutul lui 2022, vor reduce presiunile.

În ultimi ani Rusia a fost coloana vertebrală a comerţului mondial cu grâu, fiind cel mai mare exportator. Însă diminuarea producţiei în acest an coincide cu eforturile guvernului de la Moscova de a calma creşterea preţurilor la alimente, prin taxarea livrărilor de grâu destinate exportului. În aceste condiţii, cumpărătorii ar putea să se îndrepte spre alţi vânzători precum Uniunea Europeană şi Ucraina.

Potrivit USDA, recolta de grâu a UE va fi mai mare în acest an, 138,6 milioane tone faţă de 125,9 milioane tone anul trecut, însă ploile fără întrerupere din Franţa şi Germania au afectat calitatea grâului şi pe cale de consecinţă şi cantitatea de făină produsă.

Multe state păstrează o rezervă de grâu pentru a evita lipsurile de aprovizionare cu alimente, care deseori preced instabilitatea socială. În cele din urmă cumpărătorii vor trebui să îşi refacă stocurile, iar în condiţiile în care preţurile cresc, refacera stocurilor se va face pe seama bugetelor importatorilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. se stia de anul trecut!

    semnat comenturi “cretine” 

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb