Etichetele produselor alimentare pot păcăli consumatorii din UE

Curtea de Conturi Europeană transmite că labirintul informaţiilor de pe etichetele alimentelor pot duce în eroare consumatorii, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Etichetele produselor alimentare ar trebui să ajute oamenii să ia decizii în cunoştinţă de cauză atunci când cumpără mâncare. Realitatea ne arată însă că, în UE, consumatorii sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete şi nutri-scoruri care pot fi nu numai confuze, ci şi înşelătoare.

Conform comunicatului, pe etichete se găsesc informaţii despre conţinutul şi proprietăţile alimentelor. Ele sunt deseori utilizate şi pentru a face produsele mai atractive, subliniind presupuse beneficii ale acestora ("sănătos", "bio", "fără gluten"). Normele UE garantează că pe etichete sunt înscrise informaţii de bază pentru consumatori. Un bun început. Auditorii au constatat însă o serie de lacune îngrijorătoare în legislaţie, precum şi probleme legate de controale şi de sancţiuni.

"În loc să facă lumină, etichetele produselor alimentare creează prea des confuzie; există sute de scheme, de logouri şi de menţiuni diferite pe care oamenii trebuie să le descifreze", a declarat doamna Keit Pentus-Rosimannus, membra Curţii de Conturi Europene responsabilă de acest audit. "Întreprinderile se pot dovedi foarte creative în ceea ce priveşte conţinutul etichetelor, iar normele UE nu evoluează atât de repede ca piaţa. 450 de milioane de consumatori europeni pot cădea astfel pradă unor mesaje care sunt, în mod deliberat sau nu, înşelătoare."

Din cauza legislaţiei precare a UE, consumatorii pot fi uşor păcăliţi. Să luăm câteva exemple. Normele UE permit utilizarea de menţiuni nutriţionale şi de sănătate chiar şi pentru produse cu un conţinut ridicat de grăsimi, de zahăr şi/sau de sare. Ce înseamnă asta? Că produse care conţin zahăr, cum ar fi, de exemplu, batoanele energetice, pot fi promovate drept "bogate în proteine". În mod similar, consumatorii văd din ce în ce mai des pe etichete menţiuni de sănătate nereglementate referitoare la substanţe din plante sau "substanţe vegetale" (cum ar fi "asigură un plus de energie" sau "îmbunătăţeşte performanţa fizică"), chiar şi atunci când nu există dovezi ştiinţifice pentru astfel de afirmaţii.

Unii consumatori se pot simţi chiar lezaţi. Unele întreprinderi din sectorul alimentar dau dovadă de o prudenţă excesivă în semnalarea alergenilor şi recurg la formulări vagi precum "poate conţine". Acest lucru limitează opţiunile persoanelor cu alergii alimentare. Vegetarienii şi veganii au cel mai mult de suferit: cum nu există o definiţie la nivelul UE a produselor vegetariene şi vegane, nu există nici norme pentru etichetele acestor produse.

Etichetarea nutriţională pe partea frontală a ambalajului, cum ar fi Nutri-Score, NutrInform Battery şi Keyhole nu sunt armonizate la nivelul UE, iar în rândul părţilor interesate europene nu există un consens cu privire la sistemul care să fie adoptat. Nişte norme standardizate ar putea ajuta însă consumatorii să identifice opţiuni alimentare mai sănătoase şi ar putea preveni bolile legate de alimentaţie. Coexistenţa mai multor sisteme în ţările din UE - fiecare cu propriile semnificaţii şi scopuri - are, dimpotrivă, efectul opus. Derutează consumatorii, în loc să îi îndrume.

Odată cu utilizarea a tot mai multe etichete, logouri şi menţiuni voluntare pentru a atrage consumatori, totul devine şi mai confuz. Ne referim aici la etichetele "curate" (care subliniază absenţa anumitor elemente, de exemplu "fără antibiotice"), la calităţi necertificate (cum ar fi "proaspăt" şi "natural"), dar şi la o gamă largă de afirmaţii legate de mediu care echivalează cu dezinformarea ecologică. Din păcate, normele actuale ale UE nu sunt în măsură să prevină astfel de practici, subliniază auditorii.

Ei au constatat că, în pofida tuturor acestor probleme, educarea consumatorilor nu pare a fi o prioritate. În perioada 2021-2025, UE a alocat doar aproximativ 5,5 milioane de euro pentru campanii de sensibilizare privind etichetele produselor alimentare, iar statele membre nu organizează decât sporadic campanii de informare a consumatorilor. Se explică, deci, de ce oamenilor nu le este foarte clar ce înseamnă şi ce presupun exact datele de consum - şi anume "data limită de consum" şi "a se consuma de preferinţă înainte de" -, care sunt obligatorii pe orice etichetă.

Există deficienţe şi la nivelul controalelor şi al sancţiunilor, iar întreprinderile din sectorul alimentar pot să profite de ele. Elementele obligatorii ale etichetării sunt, în general, bine controlate. Nu se poate spune însă acelaşi lucru şi despre informaţiile voluntare - cum ar fi menţiunile nutriţionale şi de sănătate - sau despre vânzările online de produse alimentare (care au cunoscut un avânt considerabil de la începutul pandemiei), cu privire la care nu se fac deloc controale sau se fac doar foarte rar. Este practic imposibil să se controleze vânzările realizate prin intermediul unor site-uri înregistrate în afara UE. Cât despre încălcări, auditorii UE concluzionează că amenzile nu sunt întotdeauna disuasive, eficace sau proporţionale.

În UE, informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare este reglementată printr-un set de norme generale, precum Regulamentul din 2002 privind legislaţia alimentară generală, Regulamentul din 2006 privind menţiunile şi Regulamentul din 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (Regulamentul ICPA). Etichetarea acestor produse este însă reglementată în UE şi printr-un set de norme mai specifice care stabilesc cerinţe pentru anumite produse alimentare (de exemplu, vin, ouă, miere, ulei de măsline şi alimente destinate copiilor de vârstă mică).

UE defineşte eticheta drept "orice marcaj, marcă, semn, imagine sau altă descriere scrisă, imprimată, ştanţată, marcată, gravată sau tipărită pe un produs alimentar sau ataşată ambalajului sau recipientului unui astfel de produs".