Londra are un "plan de acţiune" pentru eşecul invaziei ruse în Ucraina

Londra are un "plan de acţiune" pentru eşecul invaziei ruse în Ucraina

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional #Adevărul - prima victimă / 7 martie 2022

Boris Johnson

Boris Johnson

Vicepremierul britanic Dominic Raab: "Conflictul din Ucraina, posibil să dureze luni, chiar ani"

Premierul britanic Boris Johnson a pregătit un "plan de acţiune" internaţional care să facă "să eşueze" invazia rusă a Ucrainei şi îşi va intensifica întâlnirile diplomatice în acest scop, la Londra, anunţă AFP, conform Agerpres.

După un val "fără precedent" de sancţiuni occidentale împotriva intereselor Rusiei ca răspuns la ofensiva armată în Ucraina, Boris Johnson face un apel la comunitatea internaţională pentru reînnoirea "efortului său concertat" împotriva Moscovei prin intermediul acestui "plan de acţiune în şase puncte".

Preşedintele rus Vladimir Putin "trebuie să eşueze şi trebuie să ne asigurăm că eşuează în acest act de agresiune", a declarat prim-ministrul într-un comunicat, menţionând: "Nu este suficient să ne exprimăm sprijinul pentru ordinea internaţională bazată pe reguli, trebuie să o apărăm împotriva unei tentative durabile de a rescrie regulile prin forţa militară".

Planul de acţiune prevede mobilizarea unei coaliţii umanitare internaţionale pentru Ucraina, susţinerea capacităţii acestei ţări de a se apăra, maximizarea presiunii economice împotriva regimului rus, prevenirea normalizării insidioase a ceea ce Rusia îi face Ucrainei, continuarea căii diplomatice pentru a obţine dezescaladarea şi lansarea unei campanii rapide pentru a consolida securitatea în zona euro-atlantică.

Ieri, vicepremierul britanic Dominic Raab a declarat că acest conflict din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani, iar aliaţii internaţionali vor trebui să dea dovadă de "rezistenţă strategică" pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va da greş.

Aeroportul din Viniţa, distrus de atacurile ruseşti

Atacuri ruseşti au distrus ieri aeroportul din oraşul Viniţa, situat la aproximativ 200 de kilometri sud-vest de Kiev, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

"Am fost informat despre lovituri cu rachete împotriva Viniţa", un oraş cu o populaţie de aproape 370.000 de locuitori, a declarat Zelenski într-o înregistrare video pe Telegram. "Aeroportul a fost complet distrus", a adăugat oficialul ucrainean.

Rusia continuă bombardamentele în Ucraina

Forţele ruse se pregătesc să bombardeze oraşul Odesa, a declarat ieri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmit Reuters şi AFP, conform Agerpres.

Declaraţia şefului statului ucrainean a venit după ce Serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor a informat că forţele ruse au continuat duminică atacurile asupra localităţilor Irpin, Hostomel, Makariv, în regiunea Kiev.

În regiunea Jitomir, care rămâne cel mai fierbinte punct, un atac aerian în Korosten a distrus zece case, a ucis o persoană şi a rănit cinci, inclusiv un copil.

La nord de regiunea Kiev, la Cernobîl, au avut loc lupte la periferie, unde trupele ruseşti încearcă să avanseze în direcţia capitalei.

În sud-est, Mariupol rămâne "sub asediu", la fel şi Volnovaha, unde aproximativ 400 de persoane au fost evacuate sâmbătă, în pofida zădărnicirii operaţiunilor de evacuare în ambele localităţi de atacuri pe care ambele părţi se acuză reciproc că le-ar fi comis.

Consilierul municipal al oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul a rămas în continuare fără apă şi electricitate, iar cei 400.000 de locuitori sunt blocaţi şi nu au cum să plece.

Ieri dimineaţă, Volodimir Zelenski a anunţat că a vorbit din nou la telefon cu omologul său american, Joe Biden, pentru a discuta despre sprijinul financiar american pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei.

Baza aeriană a armatei ucrainene de la Starokosteantîniv, avariată

Rusia a bombardat şi a avariat baza aeriană a armatei ucrainene de la Starokosteantîniv, cu arme cu rază lungă de acţiune de mare precizie, a anunţat ieri Ministerul Apărării rus, relatează Reuters, conform Agerpres.

"Forţele armate ale Rusiei continuă să lovească infrastructura militară a Ucrainei" a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, adăugând: "În dimineaţa zilei de 6 martie, au fost realizate lovituri cu armament de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune. Baza aeriană a forţelor armate ucrainene de la Starokosteantîniv a fost avariată".

Konaşenkov a mai declarat că un sistem antirachetă de tip S-300 controlat de armata ucraineană a fost distrus de rachetele ruseşti. Oficialul rus a mai susţinut că Rusia a doborât 10 avioane şi elicoptere ucrainene în ultimele 24 de ore.

Ministrul francez al Apărării: "În acest război nu e decât un singur responsabil - Vladimir Putin"

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a afirmat ieri, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din ţara noastră, că singurul vinovat pentru războiul care afectează Europa este Vladimir Putin, pe care îl acuză că "a minţit întreaga lume, simulând calea diplomaţiei". Domnia sa a evidenţiat rezistenţa şi curajul armatei şi a civililor ucraineni şi a preşedintelui Volodimir Zelensky, conform news.ro.

Erdogan i-a cerut lui Putin încetarea imediată a focului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat ieri, la telefon, cu Vladimir Putin şi a cerut încetarea imediată a focului în Ucraina.

"Preşedintele Erdogan a subliniat importanţa unui armistiţiu, a deschiderii coridoarelor umanitare şi a unor paşi urgenţi pentru semnarea unui acord de pace", a precizat preşedinţia Turciei, conform news.ro.

Surse: Rusia acuză Ucraina că fabrică o "bombă murdară" nucleară

Presa rusă, care a citat ieri o sursă neidentificată, a relatat că Ucraina este aproape să fabrice o armă nucleară pe bază de plutoniu, aşa-numită "bombă murdară", însă sursa nu a menţionat vreo dovadă în acest sens, transmite Reuters, conform Agerpres.

Agenţiile de presă ruse TASS, RIA şi Interfax au citat ieri "un reprezentant al unui organism competent" din Rusia care ar fi declarat că Ucraina dezvolta arme nucleare la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, care a fost oprită în 2000.

Guvernul ucrainean a declarat că nu intenţionează să se alăture din nou "clubulu" ţărilor care deţin arme nucleare, dat fiind că Kievul a renunţat la armamentul nuclear în 1994, la câţiva ani după dezmembrarea Uniunii Sovietice.

La scurt timp după invazie, Putin a declarat într-un discurs încărcat de reproşuri că Ucraina foloseşte tehnologie sovietică pentru a-şi crea propriile arme nucleare şi că aceasta echivalează cu pregătirea unui atac împotriva Rusiei. Reuters remarcă faptul că Putin nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale.

Klaus Iohannis: "Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă afectează fundamental securitatea europeană"

Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic securitatea europeană, iar comunitatea internaţională a răspuns "unitar şi rapid", a afirmat ieri preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Domnia sa a susţinut o declaraţie alături de premierul Nicolae Ciucă şi de ministrul francez al Apărării, Florence Parly, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Iohannis a spus: "Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic securitatea europeană, cea transatlantică şi cea globală. Comunitatea internaţională a răspuns unitar şi rapid. Au fost luate măsuri substanţiale, pe de o parte, pentru ajutorarea Ucrainei, greu încercate de această agresiune extrem de brutală, în care şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi şi foarte mulţi civili. Pe de altă parte, au fost implementate o serie de pachete de sancţiuni foarte dure şi extinse la adresa Rusiei şi a Belarusului".

Oficialul român a mai afirmat: "În plan securitar, la nivelul NATO, s-au accelerat măsurile de pregătire a forţelor Aliate şi se lucrează pentru consolidarea pe termen lung a posturii NATO pe Flancul Estic. Ţara noastră va continua demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră, prin dislocarea de forţe aliate şi prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România".

Iohannis a menţionat că România îşi va consolida propria capacitate de apărare şi că ţara noastră intenţionează să majoreze cheltuielile militare de la 2% din PIB, în prezent, la 2,5%.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a angajat ieri să sprijine Republica Moldova în gestionarea valului de refugiaţi care sosesc în această ţară ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, relatează EFE, conform Agerpres.

"Statele Unite vor face tot ce pot pentru a ajuta Republica Moldova cu asistenţă pentru refugiaţi", a declarat Blinken după ce s-a întâlnit în capitala Republicii Moldova, Chişinău, cu preşedintele ţării, Maia Sandu, care a anunţat că peste 250.000 de persoane strămutate au intrat pe teritoriul moldovean de la începutul atacului rusesc.

----------

Numărul persoanelor care au fugit din cauza conflictului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind astfel criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a avertizat ieri ONU, transmite AFP şi DPA, conform Agerpres.

----------

A treia rundă de negocieri cu Ucraina "ar putea avea loc în zilele următoare, posibil luni" a declarat sâmbătă negociatorul rus Leonid Sluţki, citat de Interfax, potrivit Reuters.

Negociatorul ucrainean David Arahamia anunţase mai devreme într-o postare pe Facebook că a treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor va avea loc astăzi.

Delegaţiile din Ucraina şi Rusia au avut două runde de negocieri de când Rusia a lansat invazia la scară largă pe teritoriul ţării vecine, în 24 februarie.

Ucraina a anunţat sâmbătă că discuţiile nu au produs rezultate, dar că vor continua negocierile.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că încercarea Ucrainei de a obţine ajutor direct din partea NATO în conflictul dintre ţările lor nu ajută discuţiile dintre cele două părţi, dar Moscova este pregătită pentru o a treia rundă.

Beijingul a făcut apel la negocieri directe între Rusia şi Ucraina, în timpul unei convorbiri telefonice sâmbătă între ministrul chinez de Externe, Wang Yi, şi omologul său american, Antony Blinken.

Vladimir Putin spune că negociatorii ucraineni ar trebui să adopte o abordare mai "constructivă" la discuţiile cu Moscova pentru a ţine cont de realitatea de pe teren.

----------

Organizaţia de hackeri Anonymous a anunţat sâmbătă seara că a atacat site-ul FSB, principalul serviciu de informaţii al Rusiei.

----------

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat ieri Ucraina că "operaţiunea militară" a Rusiei va fi oprită doar dacă Kievul va înceta să mai opună rezistenţă şi va îndeplini toate cererile Kremlinului. În opinia lui Putin, "operaţiunea sa specială" în Ucraina se desfăşoară conform planului şi programului stabilit.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Rusia controleaza un teritoriu din Ucraina de dimensiunea UK.... și acest piticuț obez Boris se dă mare balon.

    1. Asa este, dar probabil s-a luat dupa celalalt "piticut obez care se da mare balon" si anume putin:-)

      Daca aveti atat de mult teritoriu, ce mai cautati in Ucraina pentru alte teritorii?

      Nu puteti gestiona nici macar ce aveti dar vreti mai mult, flamanzilor. 

      Voi aveti teritorii, dictatori si nimic altceva, englezii au democratie, prieteni si un trecut maret. 

      Englezii construiesc democratii si pietenii, voi distrugeti tot. 

      Sunteti niste barbari.

      Invadatorii barbari sunt totuși creștini ! Au admis deschiderea coridoarelor umanitare!

      "trecut maret"? Care, acela colonial? In care facea exact barbarismele de care acuzi acum Rusia? Hotaraste-te, sunt barbari si britanicii? Sau rusii acum sunt "mareti"? Nu cred ca ai IQ sa raspunzi. Asa ca las-o asa.... ca la propaganda.

      In consecinta rusi sunt cu cateva sute de ani in urma britanicilor.

      Asteptam sa ajunga si ei cu mentalitatea in secolul XXI. 

      Nu au invatat nimic din istorie. 

      Si totusi, mai exista o diferenta intre englezi si rusi. 

      Unde au cucerit, englezii au construit pe cand rusii, acolo unde cuceresc doar distrug. Nu construiesc nimic! Din acest motiv natiunile care au fost cucerite de englezi au pastrat legaturile cu ei, pe cand natiunile ce au fost sub biciul rusesc fug ca dracul de tamaie de "prietenia" rusilor.

    constat cu mare durere ca Romania este plina de tradatori rusofili,care ,cu tupeu ,preamaresc crimele facute de Putin.

    Londra ar trebui sa aiba un "plan de actiune" mai degraba pentru reusita invaziei Rusiei in Ucraina.

    1. Defineste "reusita".

      Protaru a trecut de la cryptorusism la prostia agresiva.

      "Reusita" este definita in DEX.

      "Reusita invaziei" ar consta in indeplinirea obiectivelor enuntate la inceputul "operatiunii speciale". Pentru asta va fi nevoie de cel putin 5-10 ani de "ocupatie". Se stie ca americanii au pregatit 20 de ani o armata care sa reziste talibanilor pentru ca mai apoi talibanii sa ajunga in 11 zile la Kabul, asta da "reusita". 

      Voi in 11 zile ati ajuns ... exact acolo de unde ati plecat, dar cu multe piederi de vieti omenesti (pe care oricum nu dati 2 bani ca atat va duce mintea spalata de Putin, putin cate putin).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb