Londra semnează cel mai importat acord comerciual, după Brexit

D.R.
Internaţional / 16 iulie 2023

Londra semnează cel mai importat acord comerciual, după Brexit

Londra semnează astăzi, în Noua Zeelandă, aderarea la Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP), cel mai important acord comercial al său de după Brexit, notează Agerpres.

Regatul Unit devine, astfel, prima ţară din Europa care a aderat la CPTPP, care va număra de acum 12 ţări, cu un PIB de 14.000 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului britanic al Comerţului. Blocul reuneşte 500 de milioane de locuitori şi 15% din PIB-ul mondial împreună cu Regatul Unit.

Ministrul comerţului, Kemi Badenoch, a subliniat "miliardele de lire sterline în schimburi suplimentare" pentru companiile britanice.

Când a anunţat la sfârşitul lui martie acordul de aderare la CPTPP, guvernul britanic a subliniat faptul că, în viitor, contribuţia la economia britanică va ajunge la 1,8 miliarde de lire sterline (2,45 miliarde de euro). Într-un document publicat în iunie 2021, executivul a estimat veniturile la 0,08% din produsul intern brut (PIB).

De la ieşirea din UE şi de pe piaţa unică europeană la 1 ianuarie 2021, Regatul Unit caută să încheie acorduri comerciale pentru a-şi stimula comerţul internaţional. Londra a încheiat în special tratate comerciale cu UE şi alte state europene, dar şi cu ţări mai îndepărtate precum Australia, Noua Zeelandă sau Singapore. Discuţii sunt în desfăşurare cu India sau Canada.

Semnat printre altele de Noua Zeelandă, Australia, Canada şi Japonia, CPTPP este cel mai important pact de liber schimb din regiune. Fostul preşedinte Donald Trump a anunţat pe 23 ianuarie 2017 retragerea SUA din acest acord, la care ţara sa a fost iniţial parte, chiar înaintea intrării sale în vigoare, în decembrie 2018.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb