LUCRĂRI DE 32 MILIOANE EURO Mircea Duşa: Pe aerodromul de la Feteşti, lucrările sunt în grafic

A.C.
Companii / 21 august 2014

Ministrul apărării naţionale Mircea Duşa a evaluat astăzi stadiul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii aerodromului de la Feteşti declarându-se mulţumit de acestea, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, lucrările de modernizare prevăzute în proiect, a cărui valoare totală este de 32 milioane de euro, vizează sistemul de frânare de avarie, platformele de parcare şi de mentenanţă ale aeronavelor, depozitele de muniţii şi cele de carburanţi, hangarul de mentenanţă, dar şi pista de aterizare-decolare.

"Aeroportul de la Feteşti va deveni unul la standarde NATO, compatibil cu tehnica de dirijare şi de operare a zborurilor avioanelor F-16, care vor intra în dotarea Armatei României la începutul lui 2016", a spus ministrul Duşa.

De asemenea, ministrul apărării naţionale a arătat că lucrările de modernizare a pistei sunt realizate în proporţie de 42%, termenul de încheiere pentru acest segment al proiectului fiind luna noiembrie 2015, când vor fi finalizate şi celelalte obiective.

Din bugetul M.Ap.N. sunt alocate 11 milioane de euro pentru acest proiect de modernizare, iar din finanţările prin Programul NATO de Investiţii în Securitate (NSIP), aproximativ 21 milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb