Primarul oraşului Deva, Florin Oancea, a anunţat că lucrările la telecabina care transportă turiştii la Cetatea Deveisunt aproape de finalizare, stadiul lucrărilor fiind de aproape 90 la sută, informează news.ro.
Potrivit lui Florin Oancea, telecabina a fost deja pusă pe şine şi se fac probe.
"Lucrările la telegondola către Cetatea Devei se apropie vertiginos de sfârşit! Statia de sosire este finalizată, iar la staţia de plecare de la poalele Dealului Cetăţii s-au turnat, zilele trecute, ultimele structuri din beton. Am văzut ieri că echipele de constructori au îndepărtat deja cofrajele şi au început izolarea exterioară a clădirii. Telegondola este pe şine, iar în curând specialiştii vor efectua ultimele teste ale instalaţiei. Dealtfel, întreaga investiţie este finalizată în proporţie de 90 la sută", a scris Florin Oancea, joi pe pagina sa de Facebook.
Telecabina va funcţiona începând din luna august 2023, a anunţat edilul.
"În luna august, redăm atât turiştilor, cât şi devenilor, frumoasa panoramă a Devei de pe Dealul Cetăţii, emblema noastră locală la care se va putea ajunge atât rapid, cât şi în siguranţă şi confort", a mai precizat Oancea.
Telecabina care urcă la Cetatea Deva, din judeţul Hunedoara a fost oprită în 22 noiembrie 2021, pentru a fi înlocuită. Noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane, iar valoarea totală a proiectului este de 15.778.243,09 lei fără TVA.
Prima telecabina care a deservit până recent Cetatea Deva a fost pusă în funcţiune în anul 2005 şi are o capacitate de 16 locuri.