LUDOVIC ORBAN: 1 martie - termen limită pentru desemnarea candidaţilor de primari

B.D.
Politică / 20 ianuarie 2020

1 martie - termen limită pentru desemnarea candidaţilor de primari

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, spune că toţi candidaţii de primar ai formaţiunii politice vor fi desemnaţi până la 1 martie. El a menţionat că pentru Bucureşti va fi realizat un sondaj de opinie amplu, în cadrul căruia vor fi testaţi posibili candidaţi din partid şi din afara acestuia, potrivit News.ro.

Orban a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, că în 2 februarie va avea loc Consiliul Naţional al partidului în cadrul căruia va fi dezbătută strategia pentru alegerile locale.

"PNL a decis în reuniunea Biroului Executiv convocarea Consiliului Naţional al partidului pentru data de 2 februarie, orele 11. În cadrul Consiliului Naţional vom dezbate strategia pentru alegerile locale. De asemenea, vom prezenta raportul Biroului Executiv şi al Guvernului şi vom valida protocolul de înglobare al grupului social-liberal în Partidul Naţional Liberal", a afirmat preşedintele partidului.

El a mai anunţat că a fost stabilită data de 1 martie ca termen limită pentru desemnarea candidaţilor la alegerile locale.

"Tot astăzi am discutat de pregătirea alegerilor locale şi am stabilit ca termen limită pentru desemnarea candidaţilor de primari în toate localităţile ţării data de 1 martie, urmând ca după 1 martie să începem în forţă precampania, prin campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor. De asemenea, lansarea programelor de guvernare locală de către fiecare candidat al Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primari", a explicat Orban.

El a mai spus că PNL face sondaje de opinie pentru evaluarea potenţialilor candidaţi la alegerile locale.

"Şi în Bucureşti, ca în fiecare capitala reşedinţă de judeţ. fie au fost finalizate, fie sunt în curs de operare pe teren, fie urmează să înceapă culegerea datelor pentru sondajele de opinie pe care le realizăm pentru evaluarea candidaţilor Partidului Naţional Liberal pentru funcţiile de primari, în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ. Testăm orice posibil candidat care ar putea să aibă şanse în competiţia pentru câştigarea primăriilor, atât la nivelul Bucureştiului, sectoarelor Bucureştiului, cât şi la nivelul fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ", a transmis liderul PNL.

El a mai afirmat că sondajul va fi realizat pe un eşantion de aproximativ cinci mii de persoane.

"Facem un sondaj foarte amplu şi foarte serios, va fi un sondaj care va cuprinde eşantioane reprezentative la nivel fiecărui sector, iar la nivelul Bucureştiului va fi un eşantion reprezentantiv de aproximativ cinci mii de persoane ceea ce va face ca sondajul să fie extrem de serios şi să ne permită analiza mai multor teme de cercetare pe care ni le-am stabilit", a spus Orban.

El a adăugat că în cadrul acestui sondaj vor fi testaţi "mai mulţi posibili candidaţi şi din interiorul partidului, şi din afara partidului".

Întrebat dacă PNL e dispus să renunţe la un candidat membru de partid în favoarea unui candidat al USR-PLUS, Orban a răspuns: "Orice decizie legată de alegerile pe Bucureşti, o vom lua după finalizarea sondajului şi după analiza sondajului. Dar obiectivul fiecărui partid e să câştige alegerile locale şi fel pentru PNL obiectivul nostru este acela de a câştiga alegerile locale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb