Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că actualul lider al partidului, Florin Cîţu, nu mai poate fi desemnat din nou premier de către preşedintele Klaus Iohannis, în cazul în care trece moţiunea de cenzură, deoarece există o decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) care spune că nu poate fi nominalizat prim-ministru o persoană care a ocupat această funcţie şi a fost dată jos prin moţiune de cenzură, relatează G4media.ro.
De notat că în cazul în care va trece moţiunea de cenzură, Klaus Iohannis nu îl poate nominaliza imediat tot pe Florin Cîţu, însă poate să numească o altă persoană - de exemplu, actualul ministru al Apărării, Nicolae Ciucă sau actualul ministru de Interne, Lucian Bode - care, dacă nu va obţine votul de încredere în Parlament, îi va deschide preşedintelui Iohannis calea de a-l desemna ulterior din nou pe Cîţu, notează sursa citată. Decizia CCR la care se referă Orban nu interzice un astfel de scenariu.
"În primul rând candidatul la funcţia de premier este decis de Consiliul Naţional al PNL. Primul lucru pe care trebuie să îl cunoască domnul Cîţu. Deci candidatul la funcţia de premier este votat în Consiliul Naţional, nu în BPN", a afirmat Orban, întrebat ce se va întâmpla dacă pică Guvernul Cîţu şi PNL merge cu aceeaşi variantă de premier, invocând că statutul partidului spune că preşedintele formaţiunii este şi nominalizarea de prim-ministru.
Fostul lider liberal susţine că el este "Stan păţitul" în acest sens, împreună cu preşedintele Iohannis.
"Doi, eu sunt Stan păţitul împreună cu preşedintele Iohannis. În strategia de provocare a alegerilor anticipate, dacă vă aduceţi aminte, după ce căzut Guvernul pe care l-am condus, când ne-am angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, preşedintele Iohannis m-a desemnat tot pe mine. Şi atunci PSD a atacat la Curtea Constituţională şi CCR a decis, fără nicio legătură cu litera şi spiritul Constituţiei, că nu poate fi desemnat ca premier un prim-ministru care a căzut în urma unei moţiuni de cenzură. Deci Florin Cîţu, în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, nu poate fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru că există o decizie a CCR. Iar dacă ar face-o, preşedintele ar încălca Constituţia", a completat Orban.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2021, 19:41)
ciolacu nu stia asta , a inghitit galusca cand a fost intrebat , cam asta este liderul psd , submediocru !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2021, 20:59)
Fii linistit, Sica, caci Plavanul nu-l va numi a doua oara, la fel ca in cazul tau! Si nu pt ca-l doare de deciziile CCR(pe care flegmeaza de cand e presedinte), ci pt ca are deja pregatita maCiuca sa, care trebuie sa puna biciul pe romanasi!