Ludovic Orban: "Ciucă nu este altceva decât iepurele lui Ciolacu"

S.B.
Politică / 25 octombrie

Ludovic Orban: "Ciucă nu este altceva decât iepurele lui Ciolacu"

Ludovic Orban, candidatul Forţa Dreptei la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, că Nicolae Ciucă, liderul PNL, nu este altceva decât iepurele lui Ciolacu, un candidat desemnat la mişto, de Iohannis, ca să nu aibă nicio şansă să intre în turul doi şi ca să îl sprijine de fapt pe Marcel Ciolacu, el acuzându-l pe Klaus Iohannis că este "un cal troian al PSD, în zona de dreapta", informează news.ro.

Orban a mai spus că Ciucă va intra în turul doi şi Ciolacu va câştiga alegerile prezidenţiale, doar atunci când Boc va fi în stare să termine metroul clujean, adică niciodată.

"Iohannis a fost naşul căsătoriei nefireşti, într-un cuplu netradiţional, dintre Ciolacu şi Ciucă. S-a constituit o familie care nu e tradiţională, deşi amândoi zic că susţin familia tradiţională, dar cu aşa naş, aşa familie", a spus Ludovic Orban, la Cluj-Napoca. El a precizat că în acest moment nu mai există nicio diferenţă dintre PNL şi PSD.

"La startul acestei campanii, de fapt Ciucă nu este altceva decât iepurele lui Ciolacu, este un candidat desemnat la mişto, de Iohannis, ca să nu aibă nicio şansă să intre în turul doi şi ca să îl sprijine de fapt pe Ciolacu în turul doi. Ciucă este un candidat pentru liniştea lui Ciolacu şi pentru susţinerea lui Ciolacu în turul doi de către PNL. Din păcate, asta se pregăteşte, trădarea dreptei continuă, datorită influenţei profund nefaste pe care o exercită Iohannis asupra vârfului conducerii PNL şi a legăturii nefireşti pe care o are cu PSD", a mai spus candidatul Forţa Dreptei.

Potrivit lui Orban, "Iohannis s-a comportat ca un cal troian al PSD, în zona de dreapta, Iohannis este cel mai bun agent electoral al PSD". "De fapt, candidatul pe care îl sprijină cu adevărat Iohannis este Marcel Ciolacu, pentru că toate deciziile pe care le-a impus conducerii PNL nu au făcut altceva decât să creeze avantaje pentru Ciolacu", a spus Ludovic Orban în conferinţă.

"Sunt convins că şi Ciucă va intra în turul doi şi Ciolacu va câştiga alegerile prezidenţiale, doar atunci când Boc va fi în stare să termine metroul clujean, adică niciodată.

Ludovic Orban a mai spus că din sondajele făcute de cei de la Forţa Dreptei, "PNL, faţă de cât a luat la alegerile locale, 28% votul pe CJ, astăzi este la 13 sau 14%, iar neintrarea caniddatului în turul doi poate să duce PNL la un scor şi mai mic".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Sa te tii distractie cind Orban va fi obligat sa spuna ca il sustine pe Ciuca in turul doi in dauna lui Simion

    1. Domnule ORBAN. Cum poti sa il faci IEPURE pe CIUCA,cand el,sta AGATAT de PNL,ca si specia de mamifer numit LENES,cel mai incet mamifer din lume,care agatat de copaci, si doarme,20 de ore pe zi..!

    Iohanis l-a pus pe Ciuca sa candideze nu pt ca ar avea vreo sansa ci pt a nu ajunge LASCONI in turul doi . Si Geana este ,,sabotat" de Diaconescu . Se contureaza o finala intre RROMII Simion- Ciuca .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb