Liderul PNL Ludovic Orban a făcut precizări referitoare la convocarea Biroului Politic Naţional de miercuri, pentru validarea nominalizării lui Dan Vîlceanu la Finanţe, convocare făcută de secretarul general Robert Sighiartău prin SMS, spunând că nu a primit documente, număr de semnături, ordinea de zi propusă, informează news.ro.
Orban l-a contrazis pe prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan, negând că ar fi refuzat să convoace BPN şi precizând că a cerut doar să aibă o discuţie cu premierul Florin Cîţu pe tema candidatului.
"Am primit prin SMS convocarea transmisă de secretarul general. Nu mi-au fost aduse la cunoştinţă documentele de convocare. Convocarea s-a făcut de secretarul general fără ca eu să primesc, ca preşedinte al partidului, documente, numărul de semnături, ordinea de zi propusă. Procedura normală şi firească. Nu sunt de acord cu afirmaţiile apărute în spaţiul public că am refuzat să convoc Biroul Politic Naţional. Eu nu am refuzat să convoc BPN, singurul lucru pe care l-am cerut a fost o discuţie cu premierul pe tema candidatului (pentru Ministerul Finanţelor - n.r.), pentru că dorinţa mea era să susţinem de comun acord un candidat, atât premierul, cât şi eu, ca preşedinte al PNL. Oricum aş fi convocat BPN până la urmă, pentru că pe data de 23 august expiră interimatul premierului în fruntea Ministerului Finanţelor. Asta e o bazaconie cu faptul că eu am refuzat să convoc BPN. Voi participa în mod evident, voi solicita documentele de convocare, în cazul în care documentele de convocare sunt conforme cu statutul şi dacă există cvorum de şedinţă, voi conduce această şedinţă"" a preizat Ludobic Orban, referindu-se la şedinţa de Birou Politic Naţional convocată de secretarul general al partidului Robert Sighiartău, pentru validarea nominalizării lui Dan Vîlceanu la Ministerul Finanţelor.
Ludovic Orban a evitat să precizeze dacă are vreo problemă cu propunerea făcută de premier pentru funcţia de ministru de Finanţe, repetiv Dan Vîlceanu.
"Aş prefera să nu exprim public punctul meu de vedere. Eu am preferat să avem o discuţie cu premierul. De asemenea, domnul Vîlceanu nu mi-a cerut în niciun fel sprijinul şi nu am avut posibilitatea să am nicio discuţie cu domnul Vîlceanu pe tema asta. Evident, că am un punct de vedere legat de această propunere", a fost replica liderului liberal.
El a precizat că nu va veni cu altă propunere.
"Practic, eu voi asigura conducerea şedinţei, pentru că prezidarea şedinţelor BPN este atributul exclusiv al preşedintelui şi nu vreau să împiedic derularea unei şedinţe care ar putea fi statutară. În ceea ce priveşte poziţia mea în legătură cu propunerea formulată de premier, o voi exprima în cadrul BPN", a subliniat Ludovic Orban.
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a convocat prin SMS Biroul Politic Naţional (BPN) al partidului, de miercuri. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat ulterior că Biroul Permanent Naţional al partidului a fost convocat pentru validarea lui Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice. Bogdan a precizat că preşedintele PNL Ludovic Orban a refuzat că convoace şedinţa BPN, menţionând însă că aceasta a fost stabilită "absolut statutar".
Premierul Florin Cîţu a anunţat sâmbătă că îl susţine pe Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice.
Dan Vîlceanu a fost ales în iulie preşedinte al PNL Gorj. La acel moment, Cîţu declara: "Dan este prietenul şi colegul meu, de când am intrat în Parlament, în 2016".
"Felicitări! Dane, mulţumesc pentru tot sprijinul tău! Erai în echipa câştigătoare de mult timp! Câştigăm pe 25 septembrie! Câştigăm big time", a scris atunci Cîţu pe Facebook.
Postul de ministru de Finanţe a rămas vacant din 8 iulie, după revocarea lui Alexandru Nazare, interimatul fiind preluat de către premier.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2021, 14:48)
Un traseist politic a carui familie e specializata in afaceri cu statul.
PNL este PSD2
Rusine!
Economistul Dan Vîlceanu (42 de ani), propunerea premierului pentru Ministerul Finanţelor, și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012 și pe urmă președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum. Mama sa, Elisabeta Vîlceanu este asociat unic al firmei Trefo s.r.l., companie care a derulat doar în 2020 contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. La Trafo s.r.l., Dan Vîlceanu a ocupat funcția de director economic, potrivit propriului CV.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2021, 17:43)
johanis parca nu=l voia pe valceanu , acum de ce il vrea ?