Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat astăzi că niciun parlamentar din coaliţia de guvernare nu a votat moţiunea de cenzură, informează Agerpres.
"Aşa cum am spus de la depunerea moţiunii de cenzură s-a arătat a fi un balon de săpun. Astăzi s-a spart balonul de săpun. Moţiunea de cenzură a căzut la o diferenţă de voturi foarte mare faţă de numărul de voturi necesar pentru adoptarea moţiunii de cenzură, adică 201 voturi pentru, faţă de 234 voturi necesare pentru adoptarea moţiunii. Coaliţia guvernează în continuare şi aplicăm programul de guvernare pe care ne-am angajat în faţa Parlamentului şi a românilor că îl punem în practică. Ca preşedinte al PNL am propus şi s-a aprobat ca parlamentarii din coaliţie să fie prezenţi şi să nu voteze şi exact cum am hotărât niciun parlamentar din coaliţie nu a votat moţiunea de cenzură", a spus Orban, la Palatul Parlamentului.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu" a fost respinsă, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Numărul total al parlamentarilor care au votat la moţiunea de cenzură a fost de 202, din care "pentru" au votat 201, iar "împotrivă" a fost doar un vot.
Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de 234 de voturi "pentru", adică jumătate plus unu din numărul de mandate.