LUDOVIC ORBAN: "PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis"

G.B
Politică / 11 septembrie 2021

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Ludovic Orban, preşedintele PNL şi candidat la şefia partidului, a spus ieri la Dâmboviţa că partidul nu are nici o datorie faţă de preşedintele Iohannis, potrivit G4media.

Într-o declaraţie în care a făcut referire la celebra reuniune de partid din 2014 când l-a prezentat pe Iohannis drept "generalul" pentru care toţi liberalii trebuie să se sacrifice, Orban a spus "aici la Dâmboviţa mi-am făcut celebritate cu o intervenţie - cine tace şi nu face, sau face".

"Eu cred că PNL nu are nici o datorie faţă de preşedintele Iohannis. Dimpotrivă, eu am convingerea că că preşedinţele PNL trebuie ales de membrii PNL cu gândirea lor, cu mintea lor şi cu sufletul lor. Preşedintele PNL trebuie să fie îndatorat şi legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dvs", a spus Ludovic Orban.

"Vă asigur că după ce voi câştiga, va fi acelaşi parteneriat de succes cu preşedintele României, aşa cum a fost în cei 4 ani în care am fost preşedintele României şi am câştigat aproape toate bătăliile pe care le-am dus", a adăugat el.

Declaraţiile lui Ludovic Orban vin după ce preşedinţele Klaus Iohannis l-a sprijinit informal pe Florin Cîţu în lupta sa cu Ludovic Orban pentru şefia PNL.

Orban l-a criticat în intervenţia sa de la Dâmboviţa şi pe Florin Cîţu: "Ce m-a frapat foarte tare e când l-am văzut SUperman. Cred că e nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă. Societatea şi economia sunt afectate de provocări mari, ai aruncat ţara în criză politică, şi tu când îi dai afară pe USR-işti din guvern să te postezi Superman - mi se pare o problemă mare. Când mă uit pe Facebook la echipa demolatoare la comentarii mi se face frică. Fraţilor, nu e de joacă. Un asemenea val contra unui reprezentant al PNL nu am văzut în 31 de ani de politică. E foarte grav, afectează PNL".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. in sfarsit sica are o pozitie de admirat.....

    1. te-a apucat admiratia fata de orban ? pina acum cand te dadeai tepes , nu-l scoteai din , inca una si ma duc si nu stiu ce alte glumite de prost gust .

      PNL-ul are 3 variante la congres:

      1. sa mearga pe mana lui Catu si sa cada odata cu guvernul Catu (atat in sondaje, cu un presedinte destituit din functia de premier cat si ca imagine, atat din cauza tensiunilor actuale generate de Catu si sustinute de partid cat si din cauza imaginii extrem de proaste pe care si-a creat-o Catu in randul romanilor, indiferent de culoarea politica). Este varianta cea mai nociva pentru partid. 

      - sa mearga pe mana lui Orban. In privinta caracterului Orban este peste Catu, dar nu are suficienta fermitate si determinare pentru a restructura partidul si pentru a conduce eficient guvernul. Este o varianta mai buna decat Catu, mai ales daca nu va avea preteantia la conducerea guvernului si va numi pe altcineva din partid, capabil sa conduca ferm si fara subordonare in relatia cu presedintele. 

      - sa aleaga pe altcineva din randul partidului, suficient de integru, inteligent si destoinic astfel incat sa poata conduce partidul si guvernul in mod corect si eficient si in afara sferei de influenta a presedintelui, dar intr-o relatie corecta cu presedintele, pentru ca avem nevoie de o separare reala a puterilor in stat. Ingerintele presedintilor in treburile guvernului s-au dovedit nocive atat in cazul lui Iliescu cat mai ales in cazurile Basescu si mai nou Iohannis. 

      3 variante aveti, PNL-istilor si de ceea ce alegeti acum va depinde rezultatul vostru la alegerile urmatoare. Ati gresit deja cu PD-ul lui Basescu, ati pierdut alegerile, dar v-a salvat ulterior Dragnea. A doua oara nu stiu daca va mai exista un Dragnea care sa va salveze (si nici nu este de dorit pentru Romania sa mai existe un nou Dragnea la butoanele tarii).

      Treziti-va, pentru ca PSD-ul va asteapta la cotitura, imediat dupa alegeri si o sa va execute daca veti face alegerea gresita. 

    soros are datorie la johanis si johanis la el , cum a si spus pe site ul lui soros ca-l va servi cu placere dupa terminarea mandatului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb