LUDOVIC ORBAN, PREŞEDINTELE PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL: "Retorica majorităţii parlamentare, PSD-ALDE, este una anti-europeană"

A consemnat GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 11 ianuarie 2019

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Jean-Claude Juncker şi Colegiul Comisarilor europeni se află, începând de ieri, la Bucureşti, unde participă la festivităţile dedicate preluării, în mod oficial, de către ţara noastră, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Preluarea oficială, de către ţara noastră, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, a iscat multe controverse atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Mass-media din statele puternice ale Uniunii au criticat guvernul de la Bucureşti şi coaliţia PSD-ALDE. Cu toate acestea, reprezentanţii Guvernului au susţinut că suntem pregătiţi pentru preşedinţia Consiliului UE, chiar dacă liderii

opoziţiei parlamentare au acuzat grave carenţe în privinţa aptitudinilor membrilor cabinetului Dăncilă de a se ridica la cerinţele europene.

Pentru a lămuri sensul evenimentelor din aceste zile, am realizat scurte interviuri cu lideri şi reprezentanţi ai principalelor partide politice.

Reporter: România a preluat oficial preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Putem să ne îndeplinim cu succes toate atribuţiile ce ne revin în poziţia pe care o deţinem în acest moment?

Ludovic Orban: Actualul guvern este lipsit de competenţa de a gestiona dosarele existente, de a propune un proiect de ţară, de a rezolva problemele importante şi de a face tot ceea ce trebuie făcut în următoarele şase luni. Retorica majorităţii parlamentare, PSD-ALDE, care a dat actualul guvern, este una antieuropeană. Instituţiile Uniunii Europene sunt atacate în repetate rânduri de cei care conduc coaliţia de guvernare.

Reporter: Care sunt efectele aces­tei atitudini exprimată de majoritatea parlamentară?

Ludovic Orban: Imaginea externă a României are extrem de mult de suferit, ca urmare a atitudinilor antidemocratice împotriva statului de drept, împotriva instituţiilor de la nivelul Uniunii Europene. Oricine a putut observa, cu câteva zile înaintea preluării oficiale a preşedinţiei Consiliului UE, toată mass-media importantă din ţările Uniunii a criticat drastic actualul guvern şi liderii actualei coaliţii. Toate aceste lucruri vor avea o influenţă negativă asupra capacităţii României în a-şi exercita cu prestigiu mandatul în fruntea acestei instituţii europene. Mai mult, reprezentanţii ţării în Consiliul UE, din cauza imaginii negative pe care o au, nu vor putea obţine ceea ce îşi doresc şi nu vor îmbunătăţi percepţia cu privire la construcţia bugetului european. De asemenea, membrii guvernului nu vor putea adopta decizii cu privire la problemele importante, deoarece nu au capacitatea să înţeleagă mecanismele europene.

Chiar dacă la nivel formal, nu vor fi incidente majore, datorită faptului că în organizarea evenimentelor şi în toate procesele care vor avea loc în cele şase luni sunt implicaţi foarte mulţi funcţionari publici şi tehnocraţi europeni, totuşi deciziile se iau pe plan politic, unde un rol important îl vor avea reprezentanţii statelor net contributoare la bugetul UE şi nu cei care deţin vremelnic preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii.

Reporter: Cum aţi caracteriza capacitatea guvernului de a gestiona aces­te probleme?

Ludovic Orban: În opinia mea, capacitatea actualului guvern este extrem de redusă, iar acest lucru se vede inclusiv din modul în care a organizat evenimentul de lansare oficială a preşedinţiei ţării noastre la Consiliul UE. Invitaţiile au fost trimise cu o zi înainte, au fost datate aiurea, cu confirmare pe 8 ianuarie 2018, nu au asigurat nici măcar locurile pentru reprezentanţii opoziţiei parlamentare, toate acestea arată lipsa totală de capacitate a actualului guvern de a gestiona cum trebuie preşedinţia Consiliului UE. Îndrăznesc să sper că daunele provocate de actualul guvern în perioada următoare vor fi minime, astfel încât, după ce va pleca acest cabinet, să putem să reparăm toate stricăciunile şi toate elementele negative de imagine proiectate asupra României de actuala majoritate guvernamentală.

Reporter: Sugeraţi că evenimentele din aceste zile sunt strict formale, simbolice, care trebuie marcate de oficialii europeni în acest context şi nu o recunoaştere a eventualelor merite internaţionale ale acestui guvern?

Ludovic Orban: Cu siguranţă. Nu este niciun merit al actualului guvern că deţinem preşedinţia Consiliului UE. Este o preşedinţie rotativă... şi asta este! Am avut ghinionul să deţinem preşedinţia Consiliului UE în timpul acestui guvern asupra căruia planează suspiciuni de corupţie şi sper că măcar experţii şi tehnocraţii europeni şi cei din cadrul ministerelor vor ţine lucrurile la un nivel decent. Pentru că de la actualii lideri ai coaliţiei majoritare şi de la cei din guvern, nu avem nicio aşteptare pozitivă.

Reporter: Liderii coaliţiei PSD-ALDE au vorbit despre necesitatea unui consens politic intern pe perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului UE. Consideraţi că acest consens poate fi unul real?

Ludovic Orban: În primul rând, acel consens ar trebui să fie între ei - majoritatea PSD-ALDE - şi insituţiile europene, respectiv Comisia Europeană, Parlamentul European. Propun să acceptăm acest consens prin punerea în practică a recomandărilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din rezoluţia Parlamentului European privind statul de drept din ţara noastră, a recomandărilor din raportul GRECO, a celor formulate de Comisia de la Veneţia. Acesta este primul pas pe care, dacă vor să aibă consens, trebuie să îl facă şi vor avea consens din partea noastră pe aceste subiecte.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Orban e pe punctul de a fi exclus din propriul partid pentru rezultatele foarte slabe din sondaje. Trebuie sa lase pe altul să conducă partidul, altfel se prăbușește și i se va tăia capul după alegeri.

    Orban poate să vorbească la Lumea Copiilor. Este mai credibil. Și cu muzica se descurca, cum spunea președintele Băsescu : Sica Mandolina ????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb