LUDOVIC ORBAN: ''Sunt convins că la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, PNRR al României va fi aprobat''

G.U.
Politică / 22 august 2021

''Sunt convins că la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, PNRR al României va fi aprobat''

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a declarat convins că "la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie", va fi aprobat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, subliniind că PNRR "nu are nicio legătură" cu reformele în justiţie, transmite Agerpres.

"Obiectivul nostru este ca PNRR, chiar dacă nu este aprobat şi nu suntem între primele 16 ţări, să fie un instrument de dezvoltare a României, să nu fie, în niciun caz, un eşec. Negocierile continuă, sunt convins că la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, va fi aprobat (...). Problema e să pregătim implementarea lui cât mai rapidă, prin simplificarea procedurilor, prin crearea rapidă a mecanismului instituţional de implementare, prin acordarea către autorităţile locale care au viteza de implementare a proiectelor a cât mai multor tipuri de proiecte pe care le pot derula pe tipurile de finanţări care există în PNRR. Şi am convingerea că pentru noi, PNRR reprezintă o oportunitate uriaşă pe care o vom fructifica în beneficiul României ", a declarat Ludovic Orba, duminică, la finalul şedinţei Colegiului Director al PNL Bihor.

Întrebat despre posibilitatea ca ministrul responsabil cu fondurile europene, Cristian Ghinea, să propună condiţionare PNRR de implementarea reformelor în justiţie, preşedintele PNL a răspuns: "Nu înţeleg ce treabă are domnul Ghinea cu reformele în justiţie".

"De altfel, desfiinţarea SIIJ-ului a trecut de Camera Deputaţilor, sigur, trebuie să convenim asupra unei forme finale care să fie votată, pentru că se votează în Parlament, nu se poate emite ordonanţă de urgenţă, şi dacă nu sunt de acord toţi partenerii de coaliţie nu face majoritatea, vom găsi o soluţie. În ceea ce priveşte legile justiţiei, ele sunt într-un stadiu avansat de negociere, în ceea ce priveşte propunerile de modificare ale Codului penal, deja sunt lansate în transparenţă şi ele deja au fost discutate, se fac paşi serioşi, dar nu au nicio legătură cu PNRR. E o găselniţă, nu a existat niciodată nicio legătură între PNRR şi reformele în justiţie ", a precizat Orban.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ziarul Bursa, cat va plătesc ăștia, tată, să le preluați in presa toate fabulațiile ???

    Nu-ti mai fa probleme domnule, atunci vei fi debarcat si de la sefia PNL si de la Camera Deputatilor. O sa fii pe liber.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb