Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, va anula astăzi aproximativ 1.000 de zboruri, inclusiv 52 de zboruri pe distanţe lungi, după ce sindicatul german al piloţilor, Cockpit, a declanşat a 13-a grevă din ultimele 18 luni, transmit Xinhua şi Reuters.
Lufthansa va putea opera numai 500 dintre cele 1.520 de curse aeriene planificate astăzi, după ce greva începută ieri la zborurile pe distanţe lungi a fost extinsă şi la cele pe distanţe scurte şi medii, fiind afectaţi aproximativ 140.000 de pasageri.
Compania a dat asigurări că toate cursele aeriene ale subsidiarelor sale - Germanwings, Swiss, Austrian Airlines şi Brussels Airlines - vor opera normal miercuri.
Ieri, operatorul aerian a anulat 84 din cele 170 de zboruri pe distanţe lungi din cauza acţiunii de protest provocate de disputele privind salariile, beneficiile şi reducerile de costuri.