"Lufthansa" preia 81 de avioane şi 3.000 de angajaţi de la "Air Berlin"

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 octombrie 2017

"Lufthansa" preia 81 de avioane şi 3.000 de angajaţi de la "Air Berlin"

Compania aeriană germană "Lufthansa" a semnat, ieri, un acord pentru preluarea unor părţi importante din societatea rivală "Air Berlin", aflată în insolvenţă, a declarat directorul general al "Lufthansa", Carsten Spohr, citat de Reuters, anunţă Agerpres.

Acordul prevede că "Lufthansa" va prelua 81 de avioane şi 3.000 de angajaţi, din cele 144 de aparate şi 8.500 de salariaţi ai "Air Berlin", a precizat Carsten Spohr, adăugând că societatea pe care o conduce va investi 1,5 miliarde de euro în "Air Berlin".

"Astăzi asistăm la un moment de cotitură în istoria Lufthansa şi Air Berlin", a mai spus Carsten Spohr.

O sursă citată de Reuters a declarat anterior că "Lufthansa" va prelua divizia "Niki" a "Air Berlin", compania sa regională "LG Walter", precum şi o parte din avioanele "Air Berlin" care efectuează zboruri pe distanţe scurte.

În luna august, "Air Berlin" şi-a declarat insolvenţa, după ce principalul său acţionar, compania "Etihad Airways" din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunţ a obligat Guvernul german să vină în sprijinul operatorului aerian cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele "Air Berlin" să poată zbura în continuare. Luna trecută, "Air Berlin" a informat că a ales duo-ul "Lufthansa" - "easyJet" drept ofertanţi preferaţi cu care va negocia vânzarea celor 140 de aparate ale sale şi că dis-cuţiile se vor derula până la data de 12 octombrie, iar după încheierea unui acord compania germană va trebui să-şi închidă operaţiunile.

Ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, declara recent că ar saluta o tranzacţie în urma căreia "Lufthansa" ar prelua o parte importantă din activele companiei "Air Berlin". "Lufthansa", principala companie aeriană din Germania, nu poate prelua în totalitate "Air Berlin" pentru că, astfel, ar dobândi o poziţie dominantă în ţară.

Şeful Lufthansa, Carsten Spohr, a afirmat că operatorul aerian german ar putea fi interesat de preluarea Alitalia numai dacă va fi posibil să o ia de la început cu firma italiană.

"Dacă va exista o şansă de creare a unei noi Alitalia, Lufthansa, în poziţia de cea mai mare companie aeriană din Europa, va fi cu siguranţă interesată să negocieze. Italia este o piaţă importantă pentru noi. Dar Alitalia, aşa cum este astăzi, nu este un subiect".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb