"LUKoil" ar putea răscumpăra acţiuni

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 septembrie 2008

Grupul "LUKoil", al doilea producător de petrol din Rusia, ar putea iniţia un program de răscumpărare de acţiuni, după ce titlurile sale au înregistrat un declin de 42% faţă de cursul-record atins la data de 16 mai.

Directorul executiv adjunct al "LUKoil", Leonid Fedun, se pronunţă pentru lansarea unui asemenea program şi va încerca să obţină aprobarea companiei în acest sens, a declarat purtătorul de cuvânt al "LUKoil", Dmitri Dolgov. Potrivit acestuia, "LUKoil" nu poate oferi, acum, detalii referitoare la amploarea programului de răscumpărare a acţiunilor.

Zilele trecute, "LUKoil" a anunţat că directorul executiv, Vaghit Alekperov, şi Leonid Fedun au cumpărat, împreună, două milioane de acţiuni "LUKoil" pentru 3,2 miliarde de ruble (127 milioane de dolari). La data de 10 septembrie 2008, Alekperov a cumpărat 1,2 milioane de acţiuni, majorându-şi deţinerea la 20,54%. Fedun a cumpărat 800.000 de titluri, având acum o participaţie de 9,21%. Achiziţia a fost făcută la un preţ de 1.600 de ruble/acţiune. La data de 16 mai 2008, acţiunile "LUKoil" au înregistrat preţul record de 2.682,25 ruble.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb